Anul 2019 a fost unul ofertant în ceea ce privește domeniul cărților de istorie, fie că ne referim la traducerile lucrărilor unor istorici occidentali, fie la apariția unor cărți scrise de istorici români, cercetări care au acoperit tematici interesante sau mai puțin explorate în cadrul istoriografiei noastre. Ne-am propus în cele ce urmează să trecem în revistă câteva dintre aparițiile cele mai importante ale acestui an.
În domeniul traducerilor, Editura Polirom a furnizat o serie de lucrări foarte interesante. Cartea lui Orlando Figes, Crimeea. Ultima cruciadă este o amplă descriere a conflictului dintre 1853-1856, în cadrul căruia s-au confruntat Rusia și o coaliție formată din Imperiul Otoman, Franța și Anglia, sprijinită și de alte state europene. Războiul a fost unul lung și extrem de greu, dar a adus și elemente de modernitate inedite, așa cum a fost prezența corespondenților de război. Pentru istoria românilor, Pacea de la Paris din 1856, care a pus capăt conflictului are o însemnătate majoră întrucât a permis apariția statului român prin unirea Țării Românești cu Moldova. Orlando Figes demonstrează încă o dată că este unul dintre cei mai valoroși istorici contemporani și un excelent cunoscător al avataruriloristoriei Rusiei, căreia i-a dedicat alte excelente lucrări.
Niall Ferguson, celebru istoric britanic, a scris încă din 2004 o carte despre evoluția problematică a Statelor Unite ale Americii, apărută în acest an în traducere românească: Colosul. Ascensiunea și decăderea Imperiului American. Autorul pornește de la premisa comparării Statelor Unite cu imperiile din trecut pentru a putea defini mai limpede rolul său actual. Dincolo de istoria evenimențială, indispensabilă, de altfel, Niall Ferguson aduce în prim plan o serie de reflecții captivante și fecunde. Este o lectură mai mult decât necesară mai ales în contextul istoriografic românesc, lipsit aproape în totalitate de specialiști veritabili care să trateze asemenea subiecte.
Tot la Editura Polirom, a apărut lucrarea lui Stephane Courtois, Lenin. Inventatorul totalitarismului, care propune o viziune proaspătă asupra liderului bolșevic, deși, cel puțin pentru istorici, nu aduce multe elemente de noutate. La Editura Humanitas a apărut volumul al doilea din trilogia lui Thierry Wolton, O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică, un proiect extrem de ambițios și necesar.
În peisajul istoriografic autohton, o serie de titluri se distanțează în mod evident. Așa este, de pildă, masivul volum scris de Bogdan Bucur, Sociologia proastei guvernări în perioada interbelică, apărută la Editura Rao și care își propune un amplu excurs demitizator al perioadei dintre cele două războaie mondiale din perspectivă sociologică, așa cum a făcut Bogdan Murgescu din perspectivă economică. Într-adevăr, istoricii serioși și obiectivi au înțeles de mult timp că, în pofida unor aspecte pozitive, epoca interbelică a istoriei noastre, a fost una complexă, grevată de numeroase vicii funciare și măcinată până la diluare de diverse exprimări politice sau economice. Era nevoie însă de o analiză extinsă, dar mai ales pertinentă și lucidă a acestei situații, ceea ce Bogdan Bucur a reușit să facă cu succes prin intermediul lucrării sale.
O lucrare care are un potențial imens prin intermediul ipotezelor pe care le propune și care pot genera noi înțelesuri ale perioadei moderne din istoria noastră este cea scrisă de Ioan Stanomir, Așteptând revoluția. Pașoptismul și vocile sale, apărută la Editura Humanitas. Autorul a reușit să scrie un eseu consistent în fond, care analizează cu tact figurile marcante ale generației de la 1848, proiectele lor, epoca și contradicțiile sale, dintr-o perspectivă conservatoare, cu care autorul este afin. Un scenariu pașoptist sortit totuși eșecului: „Generozitatea utopică a anului 1848 a lăsat loc ambiției de a fonda o națiune etnică omogenă prin acțiunea statului omnipotent, incapabil să accepte limitările impuse de domnia legii și să respecte libertățile politice”. Într-adevăr, o istorie masivă a erorilor liberalismului românesc încă își așteaptă istoricul.
În schimb, istoria socialismului modern din țara noastră a fost surprinsă într-o manieră interesantă de Adi Dohotaru prin intermediul lucrării sale Socialiștii. O moștenire (1835-1921), apărută la Editura Cartier. În condițiile în care, în mod paradoxal, intelectualii de stânga au fost și sunt minoritari în România, asumarea unei poziții devenind chiar un act insuportabil în zilele noastre, socialiștii au căzut mereu într-un con de umbră în raport cu liberalii sau conservatorii (excludem aici producțiile istoriografice din timpul comunismului), deși, cel puțin ca subiect istoric, aceștia merită o cercetare mai atentă. Lucrarea lui Adi Dohotaru suplinește în mare parte această carență istoriografică, fiind scrisă cu vervă, atenție și neutralitate.
Un masiv volum despre evoluția Republicii Moldova în perioada regimului comunist a apărut la Editura Polirom, sub coordonarea Lilianei Corboca: Panorama comunismului în Moldova sovietică. Context, surse, interpretări. Lucrarea tratează o gamă largă de subiecte și de aspecte, politice, economice, sociale sau culturale și reunește o serie de contribuții foarte interesante care alcătuiesc un tablou complet al acelei perioade în spațiul Moldovei integrate în sistemul sovietic.
O mențiune specială merită și lucrările lui Ovidiu Raețchi, Tzahal. O istorie a armatei israeliene și Avangarda Califatului. O istorie intelectuală a jihadismului, apărute la Editura Litera. Cele două cărți ni-l dezvăluie pe autor drept un fin analist al complexei situații din Orientul Mijlociu, care a reușit cu acribie și rigoare, sprijinit pe o documentație impecabilă, să creioneze un tablou veridic al lumii arabe sau al armatei israeliene. Inedite din acest punct de vedere, dar nu numai, cele două lucrări merită cunoscute și înțelese.
Promițătoare se anunță și cartea coordonată de Bogdan Murgescu, România Mare votează. Alegerile parlamentare din 1919 la firul ierbii, apărută la Editura Polirom și care o grupează o serie de studii dedicate singurului scrutin electoral de până atunci pierdut de guvernul care l-a organizat. Un subiect inedit în spațiul nostru istoriografic și o dezvoltare inteligentă a acestuia pot fi găsite în lucrarea lui Marius Turda, Istorie și rasism. Ideea de rasism de la Iluminsm până la Donald Trump, apărută la Editura Polirom.
Nu în ultimul rând, în categoria eseuri, pot fi remarcate câteva lucrări excepționale. Eruditul Valeriu Gherghel și-a reeditat cartea Porunca lui rabbi Akiba. Ceremonia lecturii de la Sfântul Augustin la Samuel Pepys, apărută la Editura Polirom, o ediție revizuită și întregită cu alte eseuri. Este o carte eveniment menită să potențeze plăcerea lecturii în general. Sau, așa cum scria Doru Căstăian, „Citindu-l pe Gerghel, te vezi nevoit să conchizi că, în istoria lecturii, aproape nimic nu este ceea ce pare. E o istorie care, deşiamuşină mereu în direcţia turnurilor moralei, se desfăşoară dincolo de bine şi de rău şi dincoace de opoziţiile ferme cu care descriem, construim şi deopotrivă ascundem realitatea. Scrisul, o ştim încă de la Platon, este pharmakon, otravă şi leac, ceea ce nu poate lecui fară să otrăvească, care nu poate dezvălui fără să ascundă. Nu există evoluţie în istoria lecturii, există numai migraţie de la o configuraţie istorică la alta, nomadism pur. Porunca lui rabbi Akiba păstrează tocmai pentru că deformează, strânge în memorie tocmai pentru că refuză prezentului sensul originar. Dar ceea ce a fost ascuns demult revine întotdeauna cu obrăznicia originară tocmai pentru că textul are viaţa lui, pentru că nu-l poţi poseda pe deplin. Iar asta se întâmplă tocmai pentru că, la fel ca în orice relaţie erotică, nu-l poţi avea pe celălalt decât în măsura în care concezi la imposibilitatea primară a posesiunii.”
Cartea lui Alexandru Ofrim, Farmecul discret al patinei și alte mici istorii culturale, apărută la Editura Humanitas, propune o serie de bijuterii descriptive, despre raportarea omului la corp, despre practica lecturii și istoria editării, despre călătorii, hărți și multe altele, eseuri care vor delecta cititorul, indiferent de formația sa intelectuală. Este fără îndoială, o lucrarea savuroasă, dar erudită, una dintre cele mai solide apariții de acest gen din ultimii ani, ceea ce o propulsează în lista cărților obligatoriu de citit.
O interesantă lucrare-eseu îi aparține lui Laszlo Alexandru, „Cum se inventează un huligan? Mihail Sebastian, ziarist la Cuvântul”, apărută la Editura Cartier. Cartea reabilitează imaginea lui Mihail Sebastian, distorsionată de Marta Petreu prin intermediul unui travaliu livresc lipsit de onestitate intelectuală. În fine, cartea lui George Prochnik, „Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfârșitul lumii”, apărută la Editura Humanitas este o biografie de excepție a unui umanist și scriitor, care nu s-a putut concilia niciodată cu dispariția lumii anterioară Primului Război Mondial, una a stabilității și a posibilului.
În mod cert, nu am reușit să acoperim decât o mică parte a aparițiilor editoriale aferente acestui an. Acestea sunt mult mai multe, valoroase, incitante, solide metodologic și își așteaptă cititorii, criticii și recenzenții.
