Ani de cumpănă (recomandări de lectură)

Vacanța de vară este, printre altele, extrem de prielnică cititului. În ceea ce mă privește, cititul o ia, vara, cu mult înaintea scrisului, astfel încât prezentările mele de carte îmbracă forma hibridă a recomandărilor de lectură „în bloc”, așa cum se întâmplă și în cazul de față. Trei cărți, trei autori, trei spații geografice și culturale diferite. Ce au totuși în comun? Perioade neașezate, tulburi, care presupun retrospective și alegeri greu de asumat. Avertismente dure în ceea ce privește violențele de orice fel, conflictele și războaiele interetnice, intoleranțele religioase care sabotează firava lumină umană.

Miljenko Fergovic, Marlboro de Sarajevo, un volum de povestiri care conturează o lume în derivă, drame mai mici sau mai mari, totul pe fundalul războiului dintre sârbi și bosniaci, desfășurat în perioada 1992-1995, între forțele Republicii Bosnia și Herțegovina și cele ale autoproclamatelor entități sârbe-bosniace și croate bosniace. După cum se știe, la 1 martie 1992, Bosnia și Herțegovina și-au declarat independența față de fosta Iugoslavie. Sârbii bosniaci, susținuți de Slobodan Miloșevici, au declanșat ofensiva, au boicotat referendumul, dorindu-se astfel asigurarea unui teritoriu etnic sârb securizat, implicit purificarea etnică. În Bosnia-Herțegovina exista un conglomerat etnic și religios: bosniaci musulmani, sârbi ortodocși și catolici croați. Intoleranța religioasă și etnică favorizează astfel apariția și perpetuarea unui naționalism exacerbat și fragilizarea relațiilor interetnice. Visul lui Tito, acela de a construi o identitate iugoslavă prin interzicerea criteriului etnic și a simbolurilor naționale specifice fiecărei etnii, naște inevitabil monștri.

Cei patru ani de război au presupus și cel mai lung asediu asupra unui oraș (Sarajevo, capitala Bosniei-Herțegovina) locuit de civili care au suportat orori de nedescris. În iulie 1995, la Srebenița, au fost uciși, de pildă, de către trupele lui Ratko Maldic, peste 8000 de bărbați și băieți bosniaci. Statistic, au fost uciși aproximativ o sută de mii de civili, iar peste două milioane și jumătate au fost nevoiți să se refugieze.

Miljenko Jergovic, născut în Sarajevo, este recunoscut drept unul dintre cei mai importanți scriitori contemporani de limbă croată din fosta Iugoslavie, iar volumul de povestiri Marlboro de Sarajevo, publicat în 1994, a primit Premiul pentru Pace Erich Maria Remarque. Însumate, sunt 29 de texte scurte și foarte scurte, a căror miză este aceea de a decupa o situație, un moment, un personaj care devin rapid emblematice pentru perioada sângeroasă din timpul asediului din Sarajevo. Atmosfera din fiecare povestire este, și aceasta, obținută cu atenție centrată pe detaliile aparent minore, dar semnificative la nivel contextual. Tot aparent, nu se întâmplă nimic spectaculos în aceste proze, nu există un subiect narativ urmărit minuțios, gradat, cititorul este „așezat” în fața unei situații care degenerează abrupt: un accident de circulație în timpul unei excursii, finalizat cu imaginea unui acoperiș lovit de o bombă, în Sarajevo (Excursia); un cadou inițial nepotrivit, dar care se identifică treptat cu cel care l-a primit și care, îngrijindu-l, îl transformă într-un simbol al rezistenței în fața asediului exercitat de sârbii cetnici (Cactusul); soarta unei refugiate-adolescente în casa unui civil din Sarajevo, el însuși refugiat acolo, casa fiind a unei mătuși (Hanâma); imaginea unui tânăr pe acoperișul casei, meditând la vestea abia primită, aceea că tatăl său ar fi murit, ceea ce îi prilejuiește o retrospectivă a relației și a diferențelor dintre ei doi (Păstrăvul). Imagini doar aparent pașnice, decupaje vizuale dintr-un oraș în care normalitatea este destrămată zilnic. Case și mașini distruse de bombe lângă altele rămase ca prin minune neatinse. Hazard? Nimeni nu se vaită în aceste texte, nicio stridență de limbaj sau de atitudine. Oamenii trăiesc așa cum pot, iubesc așa cum pot și cât pot, suferă, tânjesc, se despart, mor.

De citit cu atenție pentru mesajul subliminal texte precum Cimitir (decodarea sintagmei din titlul cărții), Diagnosticul (imaginea-emblemă a lui Salih F, care a asistat la tăierea, cu fierăstrăul electric, de către cetnici, a soției și a celor două fiice), dar mai ales Scrisoarea, pentru perspectiva din care o persoană de culoare, trăitoare în Sarajevo, observă și analizează războiul și masacrele săvârșite.

Nathan Thrall, O zi din viața lui Abed Salama, carte-document despre destinele frânte ale palestinienilor sub dominația israeliană, despre cauzele și consecințele războaielor israelo-palestiniene.

Prin densitatea ei la nivel nu prozastic, ci istoric și social-politic, această carte care aparent concentrează, în jurul unei istorii personale (accidentul de autocar în care ard copii plecați într-o excursie, iar Abded, tatăl lui Milad Salama, trece printr-un adevărat infern pentru a-și găsi fiul), istoria colectivă a evreilor și palestinienilor, îmi amintește de O zi mai lungă decât veacul a lui Cinghiz Aitmatov. Acesta din urmă este un roman. Dens, tulburător, aglutinând superstiții și elemente de istorie a unui spațiu disputat deopotrivă de tradiție și de intruziunea unui prezent incert. Cartea lui Nathan Thrall înfățișează, combinând ingenios datele istorice cu povești de viață individuale, imaginea unei umanități la răscruce, trăitoare pe un pământ mereu neașezat și disputat, care se luptă să-și ducă existența în spiritul valorilor și al principiilor transmise din generație în generație. Povestea micuțului Milad Salama și a tatălui său, Abed, se ramifică ulterior în alte povești, mai mult sau mai puțin tragice, cartea căpătând astfel o structură poliedrică. Și, probabil, citindu-le, vă veți regăsi, într-un anume fel, în aceeași situație în care s-a aflat Abed, care își caută fiul, dar se izbește de birocrație și indiferență, căci locuiește de partea greșită a Ierusalimului, iar zidul de separație și grănicerii israelieni nu-i permit să treacă. Vă veți întreba, așadar, cu cine țineți, cine este îndreptățit teritorial și dacă au vreo justificare cruzimea, intoleranța, violențele și ororile…

Julia May Jonas, Vladimir – un roman satiric, scris fără false pudori, din perspectiva unei profesoare universitare sexagenare care, pe fondul unui scandal iscat de comportamentul indecent al soțului său, pune sub o lupă necruțătoare bătrânețea, degradarea corporală, viața sexuală, căsnicia, viața universitară și culisele acesteia, raporturile de putere la serviciu și în cuplu, maternitatea,

Protagonista este, așadar, o femeie matură, împlinită profesional, extrem de cerebrală și (auto)ironică, o profesoară apreciată deopotrivă de colegi și studenți. Această imagine din prezent pare să contrazică toate informațiile pe care cititorul le află pe parcurs: în copilărie și în prima tinerețe, protagonista nu a fost deloc sigură pe sine, niciodată nu a fost mulțumită de fizicul și de capacitățile sale intelectuale, luptând mereu să se facă remarcată, inclusiv pe plan literar, ca scriitoare.

Apariția unui coleg cu mult mai tânăr, virilul Vladimir, căsătorit și acesta, declanșează o pasiune explozivă, căreia protagonista i se livrează total, mai întâi mental, apoi fizic. Nu abandonul acesta interesează însă, ci schimbările pe care Vladimir le determină în viața, în corpul și în atitudinea femeii vârstnice, dispusă de altfel să recurgă la orice mijloace pentru a-l cuceri și a și-l adjudeca.

Campusul universitar și spațiul privat al profesoarei se transformă în veritabile câmpuri de bătălie, iar analiza raporturilor de putere se face cu aceeași luciditate necruțătoare. Istorii personale și convergente acestora cu istoria principală a protagonistei sunt devoalate inteligent, astfel încât cititorul are tabloul complet al unei comunități în care sunt încălcate reguli scrise și nescrise, o comunitate măcinată din interior la nivelul principiilor și chiar al sănătății trupești și mintale. Degradarea corpului feminin, firească în raport cu vârsta, devine un subiect în sine, abordat curajos și instrumentat cu ajutorul ironiei și autoironiei. Problematica scrisului, a justificării prin literatură, de asemenea, ocupă destule pagini din carte. Pasiunea târzie pentru un bărbat tânăr declanșează nu doar un proces anamnetic, ci și dorința de a scrie o nouă carte, livrarea întregii ființe într-un act aproape compulsiv-scânteietor…

Iată, așadar, trei cărți despre depășirea sau măcar confruntarea cu situații-limită, cu granițe vizibile sau mai puțin vizibile. Teme de reflecție, fără doar și poate.

Marlboro de Sarajevo de Miljenko Fergovic