Altfel de lupi…

Pe Daniel Pennac îl ştiam în ipostaza de scriitor de romane poliţiste, citite în momentele mele deconectante. Texte inteligente, cu umor fin, uşor corosiv pe alocuri.

Daniel Pennac este un tip umblat prin lume, căci părinţii l-au luat peste tot: Europa, Asia, Africa; actualmente, scriitorul locuieşte la Belleville şi predă limba franceză într-un liceu parizian.

La Editura Paralela 45, în 2016, a fost tradusă o carte pentru copii, Ochi de lup, cu ilustraţii de Silvia Mitrea. Este un roman scris parcă din interiorul vârstei inocente, când lumea necuvântătoare trăieşte sub semnul magiei, amestecându-se cu lumea oamenilor, într-o simpatică, de invidiat dezvălmăşie:

„Fiecare cu ochiul în ochiul celuilalt. Cu mormăiala oraşului în chip de tăcere. De câtă vreme se privesc aşa, băiatul şi lupul? Băiatul a văzut de multe ori soarele asfinţind în ochiul lupului…” (pag.41)

Băiatul şi lupul se întâlnesc la grădina zoologică. Lupul are doar un ochi, pe celălalt l-a pierdut în bătălia cu oamenii, acum zece ani, când a fost prins. Între băiatul tăcut şi lup se stabileşte o legătură din ce în ce mai profundă.

Monologul lupului de Alaska este prins în enunţuri scurte, percutante. Aparent hotărât să nu mai aibă

„nici măcar un gând pentru oameni, lupul se lasă treptat cucerit de atenţia băiatului taciturn, care îl priveşte altfel decât ceilalţi vizitatori. Băiatul are doi ochi, lupul albastru n-are decât unul, e în vădit dezavantaj: Lupul se simte îngrozit de stingher. Pentru nimic în lume n-ar întoarce capul. Nici vorbă să înceapă să mărşăluiască. Prin urmare, ochiul i se zăpăceşte tot mai tare. Şi curând, prin cicatricea ochiului mort se iveşte o lacrimă. Nu e supărare, e neputinţă şi furie.

Atunci băiatul face ceva ciudat. Ceva care-l linişteşte pe lup, care-i dă încredere. Băiatul închide un ochi…” (pag.15)

De aici, povestea curge mai departe. Şi e reconfortantă. Şi nu e doar pentru copii, ci pentru oricare dintre noi.

Este despre ce înseamnă să fii diferit, indiferent dacă eşti lup albastru sau copil. Despre cum poţi privi spre celălalt, comunicând cu el. Cu lumea lui, aparent impenetrabilă. Despre cum poţi visa. La Africa, atât de îndepărtată în realitate, dar atât de aproape prin intermediul poveştilor. Mai ales atunci când Africa nu este neapărat un teritoriu, ci un mic păstor care cunoaşte limba animalelor. Şi, la urma urmei, ca să vezi nu ai nevoie de amândoi ochii. Ajunge doar unul…

E o carte frumoasă, pe care o poţi dărui unui copil pentru care lumea nu are graniţe. De niciun fel. Unui copil care este el însuşi o lume cu ochi deschis, dilatat spre noi, ceilalţi, într-o perpetuă şi inocentă mirare.

coperta ochi de lup Daniel Pennac, Ochi de lup