Absența ta e întuneric

Cartea lui Jón Kalman Ștefánsson poate fi citită în cheia identității: poate nu te-ai gândit încă cine ești atunci când nu-ți mai amintești nimic – totul trebuie dedus, nicio imagine nu mai leagă prezentul de trecut. Ai putea fi ceea ce-și amintesc alții despre tine, așa cum, la fel de bine, viața ta ar putea prelua câte ceva din viețile celorlalți, oamenii alături de care trăiești melancolia sau, și mai bine, alături de care citești.

Firul narativ leagă între ele istorii cunoscute de toți oamenii locului – puțini la număr. Toată lumea se știe cu toată lumea, orice noutate se învechește imediat, oamenii nu se străduiesc să pară amabili, nici interesanți. Povestea preotului ateu și a unui cimitir plin de citate filosofice, povestea tânărului fermier care n-a apucat să plece de-acasă, așa cum visase, povestea femeilor măritate cu bărbații nepotriviți, povestea ținuturilor îndepărtate și a vieții tradiționale, pe cale de dispariție, toate aceste istorii alcătuiesc materia romanului Absența ta e întuneric.

Muzica, poezia și filosofia fac parte din educația elementară și din viața cotidiană. Nu toți localnicii ascultă Elvis sau îl citesc pe Neruda, însă și aceia care nu au reflexe culturale majore devin, ca personaje, element ideal de contrast în evidențierea ideii că se poate trăi și fără cultură, însă altfel, poate mai rudimentar – ironie și autoironie, vizând ușorul snobism al celor care cred, de pildă, ca unul dintre personaje, că toți poeții ar trebui să știe franceză, că doar aceasta este limba poeziei. Nu poți să îngrijești cum se cuvine o livadă dacă nu-l știi pe Dante, și nici să fii fermier bun dacă nu ai cunoștințe serioase de mitologie greacă.

Un preot islandez își depășește transele corespondând cu Hölderlin, romanticul german mort din 1843, când nu merge personal să îi ducă un tinere recent alfabetizate cărți față de care amândoi dezvoltă pasiuni. Soțul femeii, insensibil la finețuri livrești, îi privește cu suspiciune pe cei doi, ale căror priviri se întâlnesc pe aceeași pagină a cărții.

Haraldur este un fermier care ascultă Bob Dylan, în vreme ce conduce un tractor fără cabină, decapotabil să zicem – It’s All Over Now, Baby Blue este melodia care se aude dincolo de huruitul motorului. Haraldur ar vrea să vadă lumea și să învețe mai departe, însă are de respectat datoria față de cele șapte generații de fermieri din familia sa.

,,…aş fi pur şi simplu nefericit ca fermier. Iubesc pământul, dar nu mă văd deloc preluând ferma. Pur şi simplu nu mă văd. Vreau să urmez nişte studii. Îmi doresc să studiez. Nici nu pot să-mi închipui cum ar fi să trăiesc fără să fi urmat o educaţie. Vreau să fiu fericit. Poate peste douăzeci de ani o să mă învoiesc să preiau ferma. N-o să fiţi aşa de bătrâni atunci. În niciun caz. Nu vă voi dezamăgi. Dar vreau să fiu fericit şi vreau să studiez. O să plec. Iertaţi-mă.”

Haraldur rămâne la fermă, tatăl moare subit, iar ochii lui albaștri întâlnesc ochii unei străine. Aldís, care abia a terminat liceul, primește de la mama ei două cărți, să aibă ce citi în călătoria lungă spre fiordul de la marginea Oceanului Înghețat, Douăzeci de poeme de iubire, Pablo Neruda, și Iubita locotenentului francez, cartea, cum spune textul lui Jón Kalman Stefánsson, unui tânăr romancier britanic, John Fowles – romanul s-a publicat, am verificat anul, în 1969.

Hafrún, alt fermier, ascultă în camioneta sa versurile unui poem filosofic. În cimitir, pe o piatră tombală este scris un citat din filosoful danez Søren Kierkegaard, eseul Frică și cutremur:

„Dacă o eternă uitare mereu înfometată și-ar pândi prada și n-ar exista nicio putere îndeajuns de mare ca s-o distrugă – cum altfel decât goală și jalnică ar fi viață?”

Alături, pe o altă piatră de mormânt, bărbatul care și-a pierdut memoria poate citi: „Amintirea ta e lumină, absența întuneric”. Memoria este viața însăși – memoria și întrebările. Răspunsurile sunt, dimpotrivă, un capăt de cale.

Aldís vine din Reykjavík, nu poate munci la fermă, dar poate preda la școala din sat. Din cei 36 de locuitori ai fiordului, 6 sunt copii. Școala caută un profesor pentru perioada de iarnă. Toată lumea învață, toată lumea citește, chiar și aceia care nu văd rostul cititului.

Romanul masiv al lui Jón Kalman Ștefánsson impresionează, caracteristică a seriei islandeze, prin pendularea permanentă între surprinderea panoramică a vieții pe o insulă și secvențele de stop-cadru, în care sunt reținute detalii – fâșii de lume, secvențe disparate, creând puternica impresie de fragmentare, dincolo de ceea este omogen în peisajul social. Frumusețea paginii de aici vine, din întrețeserea minuțioasă, ca într-o tapiserie, a observațiilor de tot felul: o căsuță galbenă este cocoțată pe un deal, un domn în vârstă conduce fără ochelari, nevoit fiind să aștepte pe un drum îngust să îi aducă fiică-sa de acasă, un bărbat nu lasă, când vorbeșete, „niciun gol între cuvinte”, în așa fel încât frazele sale se asemănă cu un trenuleț.

Absența ta e întuneric trimite cititorul la ținuturi în care prezența, absența, lumina și întunericul au altă consistență, de obicei poetică. Dar îi sugerează și un exercițiu de reflecție: absența cui contează atât de mult încât să se lase bezna în jur, iar „acul magnetic al inimii” să se deregleze?! Indiferentă la tragediile oamenilor, viața este obligatorie, frumusețea, nu.

Jón Kalman Ștefánsson știe cum să pună în pagină o istorie colectivă, dându-i ritmul potrivit, comprimând episoade și dilatând, până la iluzie optică, secvențele semnificative, opririle în timp.

Câteva date despre autor aflăm din prezentarea editurii:

Jón Kalman STEFÁNSSON, unul dintre cei mai importanţi scriitori islandezi contemporani, s-a născut la Reykjavík în 1963. La doisprezece ani s-a mutat în vestul ţării, unde a lucrat până în 1982 într-o fabrică de procesare a peştelui, într-un abator, ca zidar şi agent de poliţie la aeroportul din Keflavík. În 1986, după ce a absolvit liceul, s-a întors în capitală şi s-a înscris la universitate, unde a urmat cursuri de literatură o vreme, fiind totodată profesor de liceu şi colaborând la cotidianul Morgunblađiđ. A debutat ca scriitor în 1988, publicând trei volume de poezie, iar din 1996 au urmat numeroase romane, printre care Sumarljós og svo kemur nóttin („Lumina de vară, apoi se lasă noaptea“ — 2005, Premiul Literar Islandez pentru ficţiune), Între cer şi pământ (2007, Premiul P.O. Enquist) şi Fiskarnir hafa enga fćtur („Peştii n-au picioare“ — 2013, Premiul revistei Lire pentru cel mai bun roman străin, nominalizat la Man Booker International Prize). La Editura Polirom au apărut Între cer şi pământ (2014, 2023), Tristeţea îngerilor (2016, 2023) şi Inima omului (2018, 2023), trilogia care l-a făcut cunoscut în toată lumea, şi Povestea Ástei (2022), care a devenit bestseller în Islanda încă de la apariţie şi i-a adus a patra nominalizare la Premiul Literar Islandez şi Premiul Folio al Librarilor pentru ediţia în limba franceză.

Las mai jos alte fragmente:

„Când vine vorba de marile întrebări ale existenței, în ciuda tuturor realizărilor noastre și a ritmului vertiginos al progreselor științifice din ultimele decenii, suntem în continuare mai degrabă nişte oameni ai peşterilor care se încălzesc noaptea lângă foc și privesc spre cerul înstelat fără să știe deloc ce înseamnă toate acele puncte strălucitoare. Toate argumentele indică acum că există un număr infinit de universuri şi că, totodată, după toate aparențele mintea umană nu are cum să înțeleagă cele mai adânci resorturi ale existenței. Astfel, nu e exclus ca anumite universuri să le oglindească pe altele, într-un mod ciudat, dacă nu chiar de-a dreptul fantastic. De exemplu, e posibil să exiști simultan în mai multe universuri diferite, în condiții diferite și poate chiar după legi diferite ale naturii. Eşti tot tu în toate aceste universuri, dar nicăieri la fel. Vechea întrebare Cine sunt eu? a căpătat, cu alte cuvinte, o asemenea dimensiune, încât e aproape lipsit de speranță să încerci să-i găseşti un răspuns”. (p. 57)

„Dar poate tocmai greşelile sunt cele care ne corectează viața.” (p. 66)

„Îi mulțumesc domnului părinte pentru scrisoare, care m-a emoționat profund, scrie ea. Cu toate acestea, mi-e încă puțin jenă să vă scriu aşa, direct. Sunteți atât de învățat. Aveți o caligrafie atât de frumoasă și inteligentă. Cu siguranță a fost o adevărată încercare să-mi descifrați mâzgălelile – nu îndrăznesc să le numesc text. Unele litere sunt ca niște câini turbați. Mi-e teamă să nu latre, mai ales F-ul, R-ul şi Þ-ul. Mi-e teamă că nu se vor potrivi în frumoasa dumneavoastră casă. Recunoştinţa e un cuvânt prea slab şi banal pentru a descrie sentimentele mele față de călduroasa generozitate pe care mi-ați arătat-o când v-ați oferit să-mi împrumutați cărți din propria dumnea-voastră bibliotecă. Le accept cu bucurie! Dar îndrăzniți să le lăsați în umila mea colibă – în aceste dragi tenebre, în această blestemată mucezeală?” (p. 76)

„Dar ai menționat mai devreme cuvântul internet. Ştii ce-i aia? m-a întrebat odată Gunna cu mult timp în urmă, când lumea abia începea să-și dea seama ce fel de fenomen e internetul. Nu, am spus, habar n-am. Internetul e haos, a spus ea. Aha, haos, am spus eu, probabil că-i adevărat. Nu, nu haos, m-a corectat ea, înainte să citeze dintr-o carte veche grecească pe care o citea. Ea citește mereu și uneori încearcă să mă îmbie şi pe mine să citesc, ca și cum ar avea vreun rost. Dar cartea grecească spune că la începutul timpului a luat ființă Haosul, iar Haosul era un fel de persoană sau zeu. Nu mă pricep la detalii.” (p. 127)

„Totuşi, este necesar să cunoşti bine mitologia greacă pentru a fi un fermier adevărat.” (p. 127)

„Să scriu?

Da, ce altceva?

Scrie și vei putea merge la petrecerea în onoarea lui Páll din Oddi, lui Presley şi a vieții.

Scrie. Și nu vom uita. Scrie. Şi nu vom fi uitaţi.

Scrie. Pentru că moartea este doar un alt nume pentru uitare.” (p. 158)

Absența ta e întuneric de Jón Kalman Ștefánsson