Am parcurs expoziția, care ocupă parterul și subsolul imobilului din Jean Louis Calderon 34, fără să mă grăbesc. Dimpotrivă, am întârziat mult la câteva lucrări, fiind convinsă că mișcarea care răzbătea până la mine avea rolul unui semnificant. La alte lucrări, am căutat dincolo de forme, mă refer acum la desene, pe cât de diferite, pe atât de revelatorii. M-au surprins fotografiile, de dimensiuni relativ mici (și foarte mici), unele pierdute (la propriu) în ramele cu volumetrii variabile. Când am ajuns în sala de la subsol, cea din capătul opus scărilor, mi-am dat seama că de acolo trebuie început parcursul expozițional. Nu, n-a greșit deloc Olimpiu Bandalac așezarea pe poziții a lucrărilor de artă, dimpotrivă, ne-a demonstrat cât de mult contează o intervenție (un cuvânt la modă în lumea artiștilor contemporani) într-un univers dacă nu definit, măcar bine delimitat din punct de vedere valoric de altele. Acolo, în sala înaintașilor, dialogul ideilor a fost relansat, astfel încât refacerea parcursului expozițional s-a realizat pe un traseu deloc identic cu cel inițial.
credit foto Scemtovici and Benowitz Gallery
Studium, solo show Olimpiu Bandalac, curatoriat de Raluca Ilaria Demetrescu și găzduit de Scemtovici & Benowitz Gallery este o expoziție care aduce într-un singur univers de discurs tehnici și idei diferite, pentru că artistul nu e nici pe departe preocupat de dezvoltarea (până la epuizare) a unei singure teme. Posesor al unei personalități aparte, alimentată continuu cu suficient de multă informație, încât să-și permită improvizația ca formă de exprimare. Explorarea mișcării, a fluidului corpului omenesc și așezarea acesteia pe diverse texturi – hârtia de desen cu diverse texturi, pânza și hârtia fotografică justifică perfect titlul expoziției, studium. Operele artistului, realizate în diverse etape de creație, dau notă de profunzimea introspecției; lecturile se regăsesc în jocurile de culoare, în formele mai mult sau mai puțin studiate etalate pe simeze, dar mai ales în combinațiile de textură-culoare-formă. Nu poți să gândești altfel tablourile care au dimensiuni variate, de la cel care se află lângă intrarea în galerie – un cap de bărbat pictat pe un fund de lemn recuperat de la soție, îndelung folosit (îți dai seama după marginile neacoperite de culoare) încastrat într-o ramă foarte vizibilă; passpartout-ul e lemn, vopsit într-un roșu puternic – și până la lucrările de dimensiuni foarte mari, care sunt așezate direct pe podea. E surprinzător afluxul de culoare, e multă culoare așezată într-un tablou de dimensiuni mici. În spatele acestui tablou e un triptic de mari dimensiuni, așezat direct pe podea, cu desene care surprind mișcarea într-un continuum, aerul fiind nu doar mediu de transmitere, cât parte dintr-un dialog inițiat (și întreținut) de artist. Meditația cu privire la mișcare într-o vreme când schimbarea pare că dictează, ce curaj din partea artistului!
credit foto Scemtovici and Benowitz Gallery
Dacă desenele te surprind prin culoare, un joc aparent neglijent cu tonuri și nuanțe din care câștigă textura, hârtia fiind parte intrinsecă a creației, în schimb la pânze te surprinde tehnica, pentru că mișcarea e obținută printr-o pensulație de maestru; arcuiri perfecte, contururi obținute dintr-o singură mișcare etc. Dar ce caută fotografia alb-negru în acest Studium? Ea mediază, sau, dacă vreți, intermediază, e protestul (subtil) al artistului; trăim vremuri în care ochiul nu mai are contact direct cu realitatea, iar intermedierea o face aparatul de fotografiat, telefonul și diversele ecrane. Nimic despre artă în miile de fotograme care ni se perindă prin fața ochilor zi de zi, nimic despre profunzime și meditație. Intrăm în muzee, galerii de artă și spații expoziționale și ne grăbim să fotografiem. Obiectul și acțiunea nu se mai regăsesc într-un dialog pus sub semnul artei, ci doar într-o simbioză lipsită de profunzime și conotații de ordin estetic și/sau spiritual. Corpul uman, surprins în cele mai fluide ipostaze în alb și negru, provoacă privirea, fascinează prin prezență, dar incită și la un dialog subtil cu mediul. Lumina joacă un rol esențial în acest dialog, iar spațiul expozițional servește drept mediu perfect pentru introspecție.
<<Unul dintre spațiile galeriei, conceput ca o expoziție în sine și îngrijită de Olimpiu Bandalac, găzduiește o selecție de lucrări realizate de îndrumătorii și profesorii săi: Ioan Cristodulo, Alexandrina Gheție, Alexandra Vasilichian, Marcela Rădulescu și Ion Sălișteanu. Acroșajul acesta reprezintă un omagiu adus celor care i-au ghidat formarea artistică și i-au influențat parcursul creativ și o cheie de a descifra mai clar creația „învățăcelului”. Lucrările prezentate, predominant grafică, reflectă influența și valorile acestor mentori, subliniind continuitatea unei tradiții artistice interesante.>> (Raluca Ilaria Demetrescu, curatoarea expoziției)
credit foto Scemtovici and Benowitz Gallery
Ce e surprinzător cu adevărat la Studium este absența totală a timpului, ca dimensiune (și reper). Nu simți nevoia să așezi cronologic tablourile și fotografiile, nu există nicio trimitere la timp în jocul cu formele și culorile și nici faptul că stai minute în șir în fața unui tablou nu contează, iar mișcarea surprinsă în toată anatomia ei intimă este atemporală. Efemeritatea pierde mult din substanță în această pledoarie pentru firesc, natural și rădăcini. M-a impresionat profund întoarcerea la origini, omagiul față de înaintași; prezența lor în expoziție (prin intermediul operelor create de ei) revitalizează. Sfârșitul expoziției e un nou început, semn că Olimpiu Bandalac mai are multe de spus.
credit foto Scemtovici and Benowitz Gallery
*
Olimpiu Bandalac (n. 1955, Săcele-Brașov) este un artist vizual român care trăiește și lucrează în București și Brașov. A studiat cu pictorii Ion Cristodulo (1969–73), Alexandrina Gheție (1973–1995) și Ion Sălișteanu (1975–78) la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București. Din 1980, el a expus lucrări de desen, pictură, instalații, fotografie, film experimental și de animație. În 1994–1995, a co-fondat grupul EUROARTIST BUCUREȘTI împreună cu Teodor Graur. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP) din 1981 și al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) din 1983. Arta sa eclectică, multiformă, cuprinde de la fotografie, la artă experimentală, desen, pictură, obiect și instalație. Creațiile sale fac parte din colecții ale muzeelor: MNAC, MARe, Muzeul de Artă Brașov Muzeul de Artă Cluj, colecția Alexandru Rus, colecția fundației Art Movements Foundation și din alte colecții publice sau private din țară și străinătate.
*
Despre Scemtovici & Benowitz Gallery
Scemtovici & Benowitz Gallery este o galerie bucureșteană inaugurată în decembrie 2022, cu misiunea de a susține scena de artă și de a crește valoarea artiștilor români pe piața locală și internațională. Galeria are un program artistic consistent și ambițios, în colaborare cu fundația culturală Art Movements Foundation. Spațiul Scemtovici & Benowitz Gallery se desfășoară pe cele două niveluri ale unui imobil construit la finalul anilor ’20, restaurat și adaptat pentru a găzdui artă contemporană și evenimente dedicate publicului, sectorului creativ și mediului antreprenorial.
