Un bărbat pe nume Ove – Fredrik Backman

Am descoperit cam târziu cartea aceasta. Știam de ea, evident, de când a apărut, dar nu mă gândisem că ar fi pe placul meu (sper să reușesc să mă scutur de astfel de prejudecăți și să încerc să mă apropii și de acele cărți pe care, la o primă vedere, nu le-aș considera genul meu, căci am avut destul de multe surprize plăcute în acest sens în ultimul timp). Am răsfoit-o într-o doară și am simțit că trebuie să o citesc. L-am îndrăgit repede pe Ove, așa ursuz și mereu nemulțumit cum e el. Iar paginile curg ușor, conturând simplu o poveste tristă și amuzantă deopotrivă. A fost o lectură ideală pentru zilele de vacanță, când căutam ceva care să mă destindă, care să mă absoarbă în poveste și cartea lui Backman a reușit mai mult de atât. Poate că mesajul este mult prea evident și, într-un fel, previzibil, după ce parcurgi câteva capitole, dar asta nu diminuează deloc plăcerea lecturii. Ove este un personaj memorabil, printre puținele pe care ni le livrează cărțile ultimilor ani, și asta înseamnă ceva, așa încât poți trece cu vederea punctele slabe ale romanului, care nu e o capodoperă, dar pe Ove n-ai cum să-l uiți.

Pentru că Ove e cum e, e vecinul acela enervant care se încăpățânează să-i facă pe toți să respecte reguli de multe ori căzute în desuetudine, e pensionarul mereu morocănos care nu se poate adapta la noile tehnologii, la noile meserii, la evoluția societății, în general, cel pentru care e inadmisibil să nu știi să parchezi o mașină sau să schimbi o roată – pe scurt, omul pentru care un lucru e bine făcut atunci când îl faci cu mâna ta. De aceea, poate, zgâlțână de 3 ori ușile ca să se asgure că sunt bine încuiate (am realizat că și eu fac cam așa, deși, în rest, nu pot spune că semăn cu Ove 🙂 ) La o primă privire, pare greu de crezut că l-ai putea îndrăgi pe Ove și, totuși, el reușește să se infiltreze cumva în mintea și în sufletul cititorului pe măsură ce povestea lui se derulează. Aflăm nu doar cum se desfășoară în prezent viața lui, ci și despre momentele importante din trecut, cele care i-au format personalitatea și astfel intră în scenă compasiunea pe care doar să ai inima de piatră să nu o poți simți. Deși ar putea funcționa și asupra inimilor de piatră dacă ne gândim că însuși Ove află, când ajunge pe patul de spital, că are inima mare.

Existența plată a lui Ove se schimbă o dată cu mutarea în cartier a unei familii cu doi copii. Femeia, Parvaneh, este gravidă și decisă să ignore atitudinea deloc prietenoasă a lui Ove. Treptat, Ove își descoperă calități și reacții nebănuite, în pofida repulsiei generale pe care o simte față de oameni, cel puțin în aparență. Iar compasiunea din sufletul său, deși învăluită într-un strat protector colțuros, reușește să scoată la lumină și compasiunea cititorilor. Nu mă mai miră acum alegerea profesoarei de română a fiicei mele de a propune această carte pentru discuțiile din cadrul clubului de lectură. Povestea lui Ove are un puternic impact din punct de vedere educativ și, deși nu este neapărat un roman young adult, mi se pare a fi foarte potrivit și adolescenților de 14-15 ani. Vor învăța și ei să pătrundă în miezul lucrurilor și să nu judece după aparențe, lecții utile, de altfel și nouă, adulților. Tot ce ni se întâmplă în viață ne influențează personalitatea, comportamentul. Acțiunile noastre au în spate o sumă de motive, conștiente sau nu. Când cei din jur nu le cunosc, le este dificil să înțeleagă, în rarele cazuri în care s-ar obosi să încerce. Din postura de cititor, inevitabil ai vrea să-l înțelegi pe Ove – e o dorință inerentă lecturii. Iar cei mai mulți cititori reușesc în cele din urmă să-l înțeleagă și își schimbă complet părerea despre el între prima și ultima pagină.

„Ove e lângă ea și o ține de mână. Ove rămâne cu privirea ațintită asupra fotografiei preț de vreo oră sau mai bine. Dintre toate lucrurile imaginabile care i-ar fi putut lipsi, exact asta și-ar dori să mai poată face din nou – să o țină de mână.” (pag. 95)

Avem nevoie de povești bine construite, de personaje care să ne inspire, avem nevoie să râdem tot așa cum avem nevoie să plângem, uneori. Cu siguranță voi mai citi romane scrise de Fredrik Bakcman. Mă așteaptă încă unul în bibliotecă – Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău – pe care mi l-am dorit datorită titlului și sper să-mi placă la fel de mult ca Un bărbat pe nume Ove.

Un bărbat pe nume Ove de Fredrik Backman