„24 noiembrie
22:00
Am început această carte a doua zi după scrisoare, poate chiar în aceeași seară. Când Melvil e la creșă, mă așez în fața computerului pentru a da afară toate cuvintele care-mi umblă prin cap. Ca niște vecini de deasupra care ascultă muzică prea tare. Pentru a le face să tacă, le tastez, ca să nu se mai zbuciume și să mă lase să dorm.
Cum apar pe monitor, mă uit la ele ca la niște corpuri străine, le citesc pentru a le înțelege, le recitesc pentru a mă înțelege pe mine și, în cele din urmă, îmi plac. Le privesc ținându-se de mână de departe, încerc uneori să le strig, dar nu pot să ajung la ele. Cuvintele deja nu-mi mai aparțin.”
13 noiembrie 2015 e una dintre acele zile care n-ar fi trebuit trăită niciodată, de nimeni. Cum la fel este și 30 octombrie pentru români. Două evenimente care au lăsat nu doar cicatrici, nu doar urme de neșters în memoria colectivă a francezilor, respectiv românilor, ci au schimbat lumea. Ne-am pierdut optimismul și de atunci încoace încercăm să ne (re)găsim sursele de viață normală.
Să vorbești despre atacul de la Bataclan fără să te înfiori, fără să simți neputință și umilință, fără să-ți curgă lacrimi pe obraz e imposibil, încă. Mi-aduc aminte și acum că atunci, în seara aceea mă uitam la televizor împietrită și nu că nu înțelegeam, asta știam că n-am cum, ci nu reușeam să-mi regăsesc verticalitatea. Îmi tot spuneam în gând „Până aici ne-a fost!”. Și n-am avut rude prinse în mijlocul evenimentelor, n-am avut cunoștințe care să fi trăit parte din ororile acelea. De aceea mi-este aproape imposibil să înțeleg cum de au rezistat și rezistă încă cei care au fost acolo, sau cei care-și plâng morții și cei care încearcă să aline rănile fizice și traumele psihice ale supraviețuitorilor. Detașat vorbind, aș putea să arunc pe foaie vorbe precum „stres posttraumatic”, „mecanisme de apărare”, sau orice altă sintagmă din domeniul psihologiei și psihoterapiei. Numai că… de data aceasta îmi permit să nu fac asta. Ar fi prea simplu și prea nedrept față de cei care au trăit și trec încă prin coșmarul „Bataclan”.
«„..Nu trebuie ca toate morțile astea să fie inutile…”
Fiindcă există și morți utile?
Ar fi putut să fie un șofer imprudent care a uitat să frâneze, o tumoare mai rea decât altele sau o bombă nucleară, contează un singur lucru: că ea nu mai este. Armele, gloanțele, violența, toate astea nu-s decât decorul scenei care se joacă în realitate, absența.
Puțini oameni înțeleg de ce trec atât de repede peste împrejurările în care Helene a fost ucisă. Sunt întrebat dacă am uitat sau am iertat. Nu iert nimic, nu uit nimic, nu trec peste nimic, și mai ales nu atât de repede. Când toți se vor fi întors la viețile lor, noi vom trăi cu asta. Această poveste va fi povestea noastră. S-o resping ar însemna s-o neg. Chiar dacă trupul ei osos are răceala unui cadavru, sărutarea ei, gustul sângelui cald încă, iar ea îmi murmură în ureche frumusețea înghețată a unui recviem, trebuie s-o îmbrățișez. Trebuie să intru în această poveste.”»
„Nu veți avea ura mea” este scrisoarea unui supraviețuitor al atacului, dar care și-a pierdut soția acolo. „Norocul” lui a fost că a rămas în acea seară acasă, cu puștiul de nici 2 ani. Jurnalist cultural, Antoine Leiris și-a regăsit puterea de a merge mai departe scriind. Dar ce e și mai plin de frumos este că nu a început să urască. Nici măcar o secundă!! Cum de e posibil? Citiți scrisoarea și cred că vă veți da seama! Cartea în sine cuprinde și un mic jurnal al zilelor de după atac, cele de până la înmormântarea soției și clipa când tatăl trebuie să-i explice copilului de ce nu mai ajunge mama acasă să-i facă baia de seară și să-i citească. Sfâșietoare pagini, de un realism atât de crud, încât nu poți să mergi mai departe fără să te cauți în oglinda interioară.
Inutil să recomand cartea, o face de la sine autorul acesteia. Nici n-ar trebui să fie vreodată nevoie să citim astfel de cărți. Și nici nu vreau să mai avem nevoie de astfel de lecturi curând.
Editura: Nemira
Colecția: Epoca
Anul apariției: 2016
Traducerea: Mihaela Stan
Nr. pagini: 120
ISBN: 978-606-758-728-9
Cartea poate fi achiziționată de pe elefant.ro sau de pe site-ul editurii.
