Bookfest a sporit interesul românilor pentru literatura cehă

1

Aceasta ar fi principala concluzie a organizatorilor Salonului Internațional de Carte Bookfest 2015, desfășurat în perioada 20-24 mai, la Romexpo, București. Cărțile scriitorilor cehi s-au vândut bine, confirmă editorii, iar evenimentele legate de literatura cehă au avut parte de asistență numeroasă.

Iată remarcile celor implicați, desprinse din bilanțul Bookfest:

Ioan Vulpescu, ministrul culturii: „Anul acesta, Republica Cehă a fost mai mult decât un simplu invitat de onoare. Standul național ceh împreună cu cartea cehă apărută la marile edituri din România au redimensionat însuși Salonul Internațional de Carte Bookfest. Dintr-un târg occidentalo-centric, Bookfest s-a deschis anul acesta către valorile unei Europe multi-polare, în primul rînd datorită literaturii cehe. Prin Cehia, Europa Centrală, diversitatea ei și spiritul ceh de opoziție față de totalitarismele de tot felul au configurat o altă imagine a Bătrânului Continent. Scriitori clasici – Hasek, Čapek – și moderni – Hrabal, Havel, Kundera – au înfățișat o literatură cehă originală și profundă.”

Vladimír Války, ambasadorul Republicii Cehe în România: „Sunt cu adevărat surprins în mod foarte plăcut și, bineînțeles, entuziasmat de interesul și atenția pe care publicului larg și comunitatea literară au acordat-o, pe tot parcursul Salonului de Carte Bookfest 2015, literaturii cehe. Pentru Republica Cehă, este un semnal clar că în România are prieteni și că cititorii români se interesează cu adevărat de literatura cehă. Asta merită admirație, iar pe noi ne obligă, în sensul bun al cuvântului, la dezvoltarea acestor relații în domeniul literaturii.”

Radim Kopáč, coordonatorul proiectului „Cehia – Republica Literaturii”, din partea Ministerului Culturii Republicii Cehe: „Interesul românilor pentru literatura cehă este incredibil. Mulţumiri din inimă pentru ocazia de a fi fost invitaţi de onoare la Bookfest!”

František Zachoval, directorul Centrului Ceh București: „Statutul de invitat de onoare la Bookfest a generat mai multe acorduri care vor sprijini într-o și mai mare măsură literatura cehă în România. Am primit asigurări că vor apărea mai multe traduceri, ediţii speciale şi că alţi autori cehi vor fi invitaţi în România. Cele mai apreciate întîlniri au fost cele dedicate lui Milan Kundera, Václav Havel şi Bohumil Hrabal, la care au participat de altfel personalităţi precum Mircea Cărtărescu, Adrian Cioroianu, Gabriel Liiceanu, Filip Florian sau Ioana Pârvulescu.”

Mihai Mitrică, director executiv al Asociației Editorilor din România, organizatorul principal al Bookfest: „Mi-a plăcut mult standul Republicii Literaturii și m-am bucurat să văd cum publicul Bookfest a fost atras într-o plăcută capcană de numeroasele evenimente și traduceri din marii autori cehi pe care Centrul Ceh le-a adunat acolo. Mărturisesc acum că l-am votat pe Kundera ca președinte al Republicii Literaturii.”

Ștefania Nalbant, Curtea Veche Publishing: „Proiectul «Cehia – Republica literaturii» a constituit o extraordinară oportunitate în promovarea literaturii cehe contemporane publicate de noi în cadrul colecției «Cartea cehă». Cartea lui Tomáš Zmeškal, Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă, a fost, la Bookfest, cel mai bine vândut titlu al colecției și al doilea cel mai bine vândut titlu în ceea ce privește traducerile din literaturile lumii publicate de Curtea Veche Publishing.”

cehia republica literaturii la final

Proiectul „Cehia – Republica literaturii” a prilejuit iubitorilor de literatură din România întâlnirea cu 6 nume de primă mărime ale literaturii cehe contemporane, în cadrul a peste 20 de evenimente.

România a fost țară invitată de onoare a Târgului Internațional „Lumea Cărții” de la Praga în anul 2012, o excelentă ocazie de a aduce scriitorii români mai aproape de cititorii cehi. Proiectul Republica Cehă, invitat de onoare al Salonului Internațional de Carte Bookfest ediția 2015, a contribuit la consolidarea relațiilor culturale dintre cele două țări.

Despre autor

Un comentariu

  1. Anul acesta l-am descoperit şi pe autorul ceh contemporan Michal Viewegh. Am citit doar un roman, „Cum se educă fetele în Boemia”, dar cu siguranţă nu mă voi opri aici.

Lasă un comentariu