De ce l-am ales pe Neagu Djuvara

Vă rog să-mi iertați tonul colocvial, dar acest text nu este atât o cronică de carte, cât mai degrabă o mărturisire – prilejuită de apariția volumului 444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara. Recunosc, n-am înțeles imediat ce se dorește a fi această carte. M-am temut să nu fie un fel de “catalog de muzeu”, un catalog superb, e adevărat, dar nu mai mult de atât. Nici vorbă de așa ceva.

Trebuie să spun din capul locului că prefața lui Gabriel Liiceanu este exemplară, atât din punct de vedere stilistic, cât și al conciziei, un text fermecător, scris cu – se simte – mare dragoste.

Prefața cuprinde și o scrisoare a lui Neagu Djuvara către Gabriel Liiceanu. Citind-o, am avut revelația (probabil veche la alte persoane) următorului lucru: un volum din corespondența lui Neagu Djuvara ar putea însemna o capodoperă a genului.

Antologia 444 de fragmente memorabile… a fost realizată de Oana Bârna și Cătălin Cioabă, documentarea fiind asigurată de S. Skultéty. A rezultat o carte… memorabilă, densă, cu un Neagu Djuvara surprins în punctele sale esențiale, împănată cu fotografii spectaculoase.

După o parte dedicată biografiei (ce viață a avut Neagu Djuvara!), urmează secțiunea intitulată “Fragmentarium”, în care au fost strânse păreri ale istoricului despre o sumedenie de subiecte, printre care: Antonescu, Basarabia, Cadrilater, China, Cioran, Eliade, civilizația europeană, dragoste, educație, lectură, scris, evrei, sași, maghiari, sârbi, fanarioți, femei, legionarism, moarte, monarhie, musulmani etc. În fine, în ultima parte a cărții sunt adunate texte în care-și arată prețuirea pentru Neagu Djuvara următorii: Georgeta Filitti, Dan C. Mihăilescu, Radu Oltean, Andrei Pleșu, Sandra Ecobescu, Andrei Pippidi, Mihai Dim. Sturdza, Horia-Roman Patapievici.

Dar de ce am zis că acest text este mai mult o mărturisire? Pentru că vreau să vă spun ce înseamnă Neagu Djuvara pentru mine.

N-am fost niciodată un mare cititor de istorie, deși… mă pasionează istoria. Făceam din când în când efortul de a citi (sau măcar de a încerca) câte o carte de istorie. De cele mai multe ori găseam fie texte “cenușii” – cum bine spune Gabriel Liiceanu –, încâlcite, plictisitoare, fie texte senzaționaliste, lipsite de profunzime și eleganță. Îmi repugnă ambele tipuri.

Dintre istoricii străini, cel care “a știut” cel mai bine să îmi “vorbească” este Arnold Toynbee, al cărui Studiu asupra istoriei este una dintre “bibliile” din casa mea. Căutam însă și pe cineva care să-mi vorbească despre istoria românilor, cineva care să poată povesti istoria fără a-și pierde calitățile academice. Această fericită și rară simbioză am descoperit-o cu entuziasm la Neagu Djuvara.

Când am citit, în vreo trei nopți, Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne, uimit de brusca mea apetență pentru o astfel de lucrare, m-am întrebat: ce are acest autor diferit?! Mi-am dat seama că pentru a convinge (și) un public nespecializat în problemele istoriei, trebuie să fii și un bun povestitor, un “povestaș”, cum spune același Gabriel Liiceanu referindu-se la Neagu Djuvara. Da, este un povestaș extraordinar.

Neagu Djuvara m-a convins nu doar prin felul seducător de a povesti, ci și prin raționamente, prin logică, printr-o viziune niciodată scăpată de sub controlul științificului (să nu uităm că Neagu Djuvara este licențiat în Istorie la Sorbona).

Am citit apoi O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri și am fost definitiv convins că Neagu Djuvara este acel istoric român pe care-l așteptam. Această carte, în ciuda dimensiunilor sale reduse, este impresionantă, o demonstrație de claritate istorică și har pedagogic, o lecție, demitizantă adesea, despre istoria românilor.

Neagu Djuvara nu a acceptat niciodată să scrie folosind tehnica buldozerului care nivelează terenul accidentat. De aceea simți că textele sale au “relief”, viață, că spun adevărul sau că măcar caută, în cel mai onest mod cu putință, să se apropie cât mai mult de el.

O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri este o perfectă carte de popularizare – ar putea funcționa și ca manual de liceu.

Neagu Djuvara face un foarte necesar “periaj” al “danturii” istoriei noastre, înlăturând “tartrul” depus pe adevăr. Nu doar că elimină ceea ce e nesănătos, dar și dezvăluie o strălucire la care uneori nici nu ne-am fi așteptat.

Sper că s-a înțeles din toate cele de mai sus că-i datorez enorm lui Neagu Djuvara și că n-aș fi putut scrie textul acesta altfel decât ca pe o mărturisire plină de admirație.

444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara