Zuleiha și lupta ei pentru libertate

Romanul de față aparține acelui gen de literatură despre care se credea că a dispărut după destrămarea URSS. Este vorba despre scriitorii biculturali, care făceau parte din diferite națiuni ale imperiului, Chinghiz Aitmatov sau Anatoli Kim fiind doar două nume. Această școală de literatură este cunoscută datorită cunoașterii valorii naționale, a dragostei față de propriul popor, a relației complexe cu folclorul si tradiția.

Povestea începe prin prezentarea vieții de zi cu zi a protagonistei și a soțului acesteia, Murtaza. Zuleiha trăiește într-un sat de tătari, o societate patriarhală, tradiția fiind respectată cu strictețe. Rolul femeii în această comunitate este marginal:

„- Murtaza, fiule, n-o bate, fie-ți milă!” se aude dintr-un colț glasul tremurat al Strigoaicei.

După ce protagonista este deportată în imensa taiga siberiană, alături de intelectuali și țărani de naționalități diferite, pentru Zuleiha începe un drum inițiatic. În lupta pentru supraviețuire, vechile obiceiuri și tradiții nu își mai au locul. Centrul de greutate se mută în momentul în care Zuleiha îl naște pe Iusuf. Relația mamă-fiu devine centrală în acest roman, pentru salvarea fiului ei, mama fiind hotărâtă să plătească orice preț:

„Patru zile a zăcut Iusuf delirând. În timpul ăsta, Zuleiha a stat în genunchi lângă patul lui și l-a ținut de mâna fierbinte. Acolo dormea, cu capul lângă umărul lui.”

Relațiile, de dragoste dintre Zuleiha și Iusuf, precum și cea dintre doctorul coloniei, Wolf Karlovici și pacienții săi, se dovedesc a fi salvatoare. Chiar într-un loc inuman cum este Gulagul, că iubirea învinge întunericul, iar suferința poate transforma ființa umană:

„Și-a zis: poate o să vină și vremea când o să înceapă să vorbească. Și, dacă rămâne mut, asta e, ea o să-l iubească oricum ar fi…”

Toate acestea sunt reflectate într-un citat din Talmud:

„Dacă salvezi un om, salvezi întreaga omenire.”

Zuleiha deschide ochii, un roman atât de aproape cititorilor care caută noblețea și compasiunea, se dovedește a fi și roman istoric. Prin romanul ei, Guzel Iahina oferă o voce milioanelor de victime ale regimului comunist, un regim opresiv care s-a impus prin teroare și aducerea urii la rang de lege. Tematici asemănătoare sunt evocate și de Alexandr Soljenițîn în romanul său, O zi din viața lui Ivan Denisovici:

„Între deșteptare și stingere, viața e o continuă aventură: o serie de probe, de munci, pentru care ai nevoie de rezistență, de curaj și de noroc.”

Aceași imagine tristă e prezentată în nuanțe puternice și de Evghenia Ghinzburg în romanul autobiografic, Ocna…ce binecuvântare:

„După ce trăiești ani întregi într-o lume dominată de tragedie, te împaci cumva cu durerea permanentă, uneori chiar înveți să te detașezi de ea. Te liniștești cu faptul că suferința arată esența lucrurilor, că ea e o plată pentru o rpivire asupra vieții mult mai profundă, mai apropiată de adevăr.”

Citind romanul, avem ocazia să apreciem libertatea pentru adevărata ei valoare, mulți dintre noi considerând-o un drept de la sine înțeles, uitând însă faptul că unii au plătit un preț pentru aceasta.

Editura: Humanitas Fiction