ultimul  eveniment expozițional organizat anul acesta, duminică 31 decembrie, ora 22:00, vernisajul expoziției personale „The Traveller’s REVELations’’ ce reuneşte pe simeze lucrări, schițe şi eboşe realizate în tehnici mixte pe parcursul mai multor simpozioane, rezidențe, colonii sau tabere de creație precum Isverna Art Camp (RO), Sovljak Art Symposium (SRB), Gracanica Art Colony (KS), Štrpce Art Colony (KS), Gernik Art Camp (RO), Salalah International Art Symposium (OM) etc.

Curatoarea expoziției, poeta Denisa Popescu Martin remarca:

Mă desprind greu – probabil că n-aș face-o, dacă n-aș fi silită să trăiesc în timpul liniar – de lucrările lui Costin Brăteanu. Mă desprind greu și m-am întrebat, încă de la început, de ce? Nu știu în ce măsură răspunsurile pe care mi le-am oferit, pe care le-am șlefuit, cărora le-am adăugat nuanțe, în timp ce le aliniam ca pe niște copii silitori, ambițioși, premianți dinaintea judecății mele, oricum subiective, sunt pe deplin mulțumitoare. Nu știu nici măcar dacă sunt corecte, din perspectiva specialistului, a expertului uns cu toate alifiile teoretice. Răspunsurile mele sunt reacții directe ca îmbrățișarea, ca zâmbetul, ca alergatul prin ploaie, vara. Iată-le:

Costin Brăteanu creează un limbaj. În sensul propriu al termenului. Se trăiește, se respiră în lucrările lui așa cum se respiră în viață. Se comunică, se transmite, se stabilesc relații între entități și realități pe care ochii fizici nu le decelează. Forma, în felul în care o vedem și o înțelegem, e doar un vehicul, adesea nici atât, e o premisă, o condiție primară, o circumstanță. Poate că artistul se joacă, ne provoacă, ne ia în zeflemea, ne pândește. Jocul lui are, însă, o miză extrasenzorială. Ca în noaptea de Sânziene, când se deschid Cerurile și orice, absolut orice devine posibil. Costin Brăteanu propune versiuni ale realității cunoscute – spații reale, asocieri reale, contexte reale, chiar și identități reale asimilabile, astfel încât sfârșești prin a accepta că adevărul s-a aflat, de la început, în prelungirea tonalităților, luminilor, umbrelor, liniilor, punctelor, petelor, golurilor lui.

Un al doilea răspuns sau o a doua perspectivă asupra căreia m-am oprit ar fi aceasta: trăim îngrădiți de materie, de cele cinci simțuri și de programe care ne sfidează intimitatea. Când spun intimitate, mă refer la ceea ce e nepervertit în noi – ideal, credință, veșnicie, Dumnezeu. Presiunea tuturor acestora – materie, simțuri concrete, liniarități limitative – ne îndepărtează de esență. Tehnologia însăși e concepută astfel încât să ne convingem că abisul și iluminarea sunt atât cât își permite fiecare. Niște buzunare. Mai strâmte, mai largi, dar buzunare. Or Costin Brăteanu aruncă în aer convenția, prejudecata, tiparul sclerozat. Arta nu este, în viziunea lui, pentru identificare, arta este pentru modelarea firii și pentru reamintirea evenimentelor relevante ale minții și ale sufletului.”

Expoziția ramâne pe simezele galeriei Brăteanu situată în Timişoara, Str. Lucian Blaga Nr. 8, până în data de 10 ianuarie 2024, fiind urmată de o expoziție de gravură a artistului arădean Adrian Sandu.

Pentru detalii, informații sau vizitarea expoziției nu ezitați să ne contactați la adresa de e-mail : brateanucostin@gmail.com sau la telefon: 0724523525.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura