Undeva, departe. Călătorie pe meleagurile schimbării: șase continente și un sfert de veac de Andrew Solomon a fost lansată în cadrul unui eveniment organizat de către Editura Humanitas într-o zi de început de iulie, la Cărturești Verona. A fost mai mult decât un eveniment, întrucât am avut parte de intervențiile directe ale autorului, via Skype. Au participat Elena Lasconi, Corina Șuteu, Sabina Fati, Radu Paraschivescu. Traducerea a fost asigurată de Raluca Dumitru.
Evenimentul a fost moderat de către Radu Paraschivescu, cel care a spus printre altele, despre această carte că este:
„Cartea unui om care vede lumea prin mai multe lentile deodată.” și că ea a apărut tocmai pentru că autorul ei posedă „o glandă a curiozității care funcționează în mod excepțional în cazul lui Andrew Solomon.” Tot el a mai spus că lumea pe care Andrew Solom ne-o arată/descrie nouă este văzută prin intermediul mai multor lentile: cea de istoric al artei, de psiholog, lentila uni om atras de aventură, chiar și lentila uui antropolog, lentila unui om care s-a obișnuit să ajungă în situații limită, din care, apoi, viața îl extrage.
Elena Lasconi (ProTV) ne-a declarat că:
„Tocmai m-am întors din țară, am bătut foarte mult satele românești; am ajuns în câteva sate foarte sărace din Vâlcea, unde le-am adresat locuitorilor o întrebare: „Dacă 1 înseamnă extrem de nefericit, iar 10 foarte fericit, dvs. ce alegeți?” Majoritatea mi-au spus 1, maxim 2. În jurul nostru vedem oameni îmbrăcați în gri, maro, negru și mergând cu capul plecat. Depresia este o noțiune care va mai rămâne multă vreme tabu în România, asta este părerea mea. Sunt foarte mulți oameni care nu vorbesc despre depresie, tocmai pentru că sunt înlăturați din grupul de prieteni sau de colegi.”
În schimb, Sabina Fati (autor Humanitas) a pus accentul pe munca de documentare și pe acribia cu care autorul a ales să descrie lumi și civilizații întregi, locuri unde poate că nu vom ajunge niciodată, decât prin intermediul celor scrise de Solomon.
„Invidiez tipul ăsta de jurnalism, care nu se mai face de vreo 20 de ani încoace, iar în România poate că nu s-a făcut niciodată: jurnalismul așezat, omul are timp să se documenteze (Andrew Solomn stătea și câte trei luni într-un loc), are timp să înțeleagă societatea și abia după aceea să se întoarcă și să scrie un articol. Tipul ăsta de documentare serioasă care dă naștere unei cunoașteri profunde astăzi ne lipsește.”
„Prima dată m-am întrebat: de ce călătorește omul acesta? El are mai multe scopuri: el merge ca un ziarist așezat, să facă tabloul artiștilor sovietici, de exemplu; dar, în același timp, observă de fiecare dată alteritarea și asta îl ajută să empatizeze cu oamenii cu care interacționează.”
Corina Șuteu (om de cultură, fost director ICR New York) este singura participantă la eveniment care-l cunoaște pe Andrew Solomon și de aceea declarațiile sale capătăo altă valoare.
„Încerc să contextualizez. Dintre cei de la masă sunt singura care îl cunoaște personal pe Andrew Solomon. El provine dintr-o familie extrem de înstărită și-și propune să călătorească, în primul rând, pentru că-și permite. Și pentru că educația pe care o primește acasă, modul cum este educat de către părințiilui, călătoriile pe care le face cu mama lui, îi determină o curiozitate din ce în ce mai mare pentru a înțelege unde se plasează el, cel care provine dintr-un mediul în care are tot ce-și dorește. I se pare că toate aceste lucruri de care are parte trebuie relativizate. A descoperi această alteritate te ajută să te înțelegi pe tine mai bine.
Undeva, departe. Călătorie pe meleagurile schimbării: șase continente și un sfert de veac devine pentru Corina Șuteu:
„Undeva, departe de mine, departe de normalitate. Identitățiile noastre sunt alcătuite din intersecții improbabile: putem să fim femei, putem să fim gay, negresă, putem să trăim în America, dar să provenim dintr-o cu totul altă parte a lumii. Pentru el asta este definiția modului în care omul modern trebuie să învețe să trăiască.
(…) El are capacitatea și talentul de a transmite mai departe valorile în care crede și care a avut resursele necesare să o facă.
(…) Pentru mine, Andrew Solomon este un exemplul cuiva care ar fi putut să facă orice, să ducă o viață de prinț în continuare și, totuși, el alege să abordeze viața, să scrie despre viețile altor oameni și să ne ajute, în felul acesta, să ne simțim împreună, mult mai mult într-o comunicare, într-un dialog.”
Dintre cele declarate de Andrew Solomon am ales să redau doar câteva idei, care mie mi s-au părut cu adevărat interesante și care pot da măsura unei gândiri cu adevărat profunde, analitice, bazată pe un raționament îndelung exersat.
„Cred că trăim într-o perioadă în care valorile persoanelor individuale sunt puse, din ce în ce mai mult, sub semnul întrebării, pentru că valorile culturii liberale sunt distruse. Și cred că, într-adevăr, scriitorii au această obligație morală de a ajuta oamenii să înțeleagă care este adevărul, mai cu seamă că trăim într-o epocă în care se vorbește din ce în ce mai mult despre fake news, așa cum le-a numit Trump. Și mai cu seamă dacă ne uităm la ce se întâmplă în SUA, ce se întmplă cu Brexitul, dacă ne uităm la anumite declarații ale politicienilor din Ungaria, România și Polonia, cred că devine foarte important să nu dezumanizăm persoanele care au avut alte experiențe, persoanele din afară ci, din contra, să sărbătorim diversitatea. Chiar am aceeași teorie: dacă am fi obligați să trăim într-o altă țară două săptămâni, nici nu contează care altă țară, jumătate din problemele diplomatice ale lumii ar putea fi rezolvate. Eu cred că călătoriile reprezintă o obligație morală. Și am scris această carte exact din această nevoie, de a interacționa cu ceilalți, care nu sunt ca noi. De a interacționa țară cu țară, individ cu individ, mai ales în această lume în care populismul în creștere.”
„Cred că fiecare nou mijloc de comunicare a adus cu el o anumită criză: războaiele religioase care au avut loc în același timp cu inventarea tiparului; radioul și televiziunea care au avut un rol foarte important în cele două războaie mondiale, iar acum internetul vine cu o foarte mare cantitate de informație, care este accesibilă unui public din ce în ce mai larg, însă publicul respectiv nu are și posibilitățile de a absorbi și de a procesa informațiile respective. De asemenea, globalizarea are și ea un rol, în sensul că economiile noastre sunt acum atât de legate, încât sunt percepute ca o amenințare pentru foarte multe persoane, pentru că aceștia se gândesc la locurile lor de muncă și la faptul că vor trebui să meargă în altă țară pentru a munci și, într-un anumit sens au și dreptate. Cred că oamenii tind cumva să se simtă amenințați: le este amenințată identitatea și le sunt amenințate privilegiile economice la care nu vor să renunțe.”
„Este o legătură foarte strânsă între depresie și deciziile politice. Vorbesc chiar cu mulți terapeuți din New York, inclusiv cu terapeutul meu, care-mi spun că acum, mai mult decât oricând, oamenii vin în cabinetele lor și le vorbesc despre situația politică. Și cred că este, cumva, normal, pentru că atunci când te simți exclus de către propriul tău guvern, când vezi că valorile tale sunt trădate de către guvernul tău, asta îți dă oarecum o stare de agitație. Depresia este compusă din: pe de o parte, avem o vulnerabilitate genetică, iar pe de altă parte, avem niște circumstanțe favorizante. Iar când aceste circumstanțe sunt deja extrem de negative, este nevoie de foarte puțin ca acele persoane să ajungă la limită. Deci, da, depresia și deciziile politice au o legătură foarte strânsă.”
(…)
„Apropierea sau îndepărtarea de Dumnezeu depinde de circumstanțe: în anumite situații, persoanele care sunt deprimate tind să caute adevărul în religie și asta îi ajută; în alte situații, din contra, în momentul când se declanșează depresia ei se simt abandonați de Dumnezeu.”
(….)
„Eu am studiat depresia în foarte multe contexte și cred că oamenii pot ajunge foarte ușor să se simtă copleșiți de atâta informație. Și datorită tehnologiei scade și contactul direct cu cei din jurul nostru. Vedem atât de des oameni care merg pe stradă și se uită doar în telefon, fără să se uite la ceilalți. Îmi povestea un prieten, care a fost ambasador în Marea Britanie că vorbea, la un moment dat cu Regina, și aceasta i-a declarat că vede din ce în ce mai mulți oameni care, atunci când ea apare, vor să-i facă fotografii și a rostit următoarea propoziție: „Mi-e dor să le văd ochii!”. Și cred că este o metaforă foarte bună, pentru că și nouă ne este dor să vedem ochii celorlalți.”
(…)
„Ar fi o sarcină foarte dificilă să-i înveți libertatea pe cei din Coreea de Nord și întoarcerea către absolutism a celor din Rusia este încă o dovadă pentru cât de dificil este pentru o societate care n-a fost obișnuită cu libertatea, să înceapă să se obișnuiască cu libertatea. Și aici au un rol foarte important îl au scriitorii și artiștii, în general: să traducă într-un limbaj oarecare libertatea.”
(…)
„Eu cred că mintea umană tânjește după libertate și, implicit, și mintea celor din Coreea de Nord. Acum, în ce măsură ar ști ei să recunoască aspectele pragmatice, cum funcționează o societate democratică, ei bine, asta este cu totul altă discuție.”
