Una din noi e de prisos”, al doilea roman al Sidoniei Drăgușanu, se lansează luni, 18 noiembrie 2019, de la ora 18.30 la Teatrul Elisabeta din București.

Scriitoare și jurnalistă (1908-1971), Sidonia Drăgușanu a scris mai multe romane, piese de teatru și cărți pentru copii, a avut emisiuni la radio și TV și a colaborat cu diverse ziare și reviste.

Romanul „Una din noi e de prisos” a fost publicat prima dată în 1946 sub pseudonimul Catrinel, cu care Sidonia semna și rubrica săptămânală din „Femeia și căminul”. Romanul a avut mare succes în epocă și a beneficiat de a doua ediție, doar un an mai târziu. Identitatea persoanei din spatele pseudonimului Catrinel a rămas, însă, necunoscută publicului până după moartea Sidoniei Drăgușanu.

Cartea este un carusel sentimental amețitor, care ne poartă, pe durata a 12 ani, prin viața unei femei sensibile și curajoase, dar și prin cele mai zbuciumate perioade ale istoriei noastre dintre 1932 și 1944. Aurora pornește în aventura epistolară cu cea mai bună prietenă a ei, Catrinel, de când era o adolescentă naivă, cu ochi alunecoși și inimă zburdalnică – un pericol pentru toate femeile mature care vor să-și păstreze bărbații – și ajunge, la rândul ei, o femeie atentă la fiecare fluturare concurentă de gene. Scrisorile sale marchează un sinuos și captivant parcurs sufletesc al fetei necoapte care crește și devine femeia pârguită și jinduită de mulți, dar dăruită numai aceluia care știe s-o culeagă.

Volumul apare la Editura Cărțile Tango, reașezând-o astfel pe Sidonia Drăgușanu, după mulți ani de uitare, printre colegele ei creatoare din epocă: Cella Serghi, Nina Cassian, Maria Banuș, editura deținând în portofoliu și volume ale celor trei autoare amintite.

La lansare vor participa actrițele Daniela Nane și Manuela Hărăbor, profesoara Mihaela Miroiu, criticul Alex. Ștefănescu și jurnalista Alice Năstase Buciuta, care, împreună, vor citi și comenta scrisorile Aurorei către Catrinel și vor dezbate locul, rolul și viața femeii în societatea epocii interbelice și în literatură.

Intrarea este liberă.

*

Publicarea romanului de față face parte dintr-o inițiativă mai amplă, a familiei, de reeditare a operei Sidoniei Drăgușanu, în încercarea de a o readuce în atenția publicului pe una dintre cele mai apreciate autoare din anii ´40-´60.

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura