Cu pași repezi și siguri, atmosfera sărbătorilor ne învăluie și ne poartă mai aproape de această mult așteptată perioadă din an. Acum, când poveștile se bucură de un specific și un farmec aparte, GULLIVER – Teatrul Familiei Tale aduce publicului spectacolele ce reflectă întocmai spiritul unic al sărbătorilor de iarnă, prin ultimele reprezentații ale anului programate în această duminică.

De la 10:30 spectacolul ”Povestea de Crăciun” ne îndeamnă să ne reamintim și să  retrăim bucuria din seara magică a Crăciunului. Astfel, povestea devine vie și dăinuie, peste ani, chemându-ne, mereu la adevărata putere și însemnătate a serii sfinte a nașterii Pruncului Iisus.

Spectacolul care are loc seara, de la ora 19:00, ”Andrei”, păstrează același caracter spiritual, încărcat de semnificație, prezentând, într-o manieră artistică unică și impresionantă, universul ultimelor zile ale Sfântului Apostol Andrei. Un spectacol unic, „Andrei“ este, în exclusivitate, singura producție de teatru dedicată ocrotitorului spiritual al orașului Galați și al țării noastre, având, astfel o rezonanță aparte în rândul publicului gălățean. „Andrei“ depășește cu mult granițele unui spectacol muzical – este o experiență cinematică remarcabilă, menită să transporte publicul într-o lume plină de pasiune, dramă și muzică originală.

Astfel, ultimele reprezentații ale lui 2023 de la GULLIVER – Teatrul Familiei Tale surprind – cu prisosințăspecificul acestui timp bun, îmbelșugat și binecuvântat, potrivit pentru instrospecție și dedicat lucrurilor de suflet, pentru suflet. Repertoriul Gulliver își dovedește, și în acest fel, diversitatea și relevanța, oferind spectacole pentru toate categoriile de vârstă, potrivite pentru întreaga familia, în ton cu sezonul și încărcătura spirituală a momentului.

Povestea de Crăciun

Ca de obicei, biletele pentru spectacole se achiziționează online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secţiunea PROGRAM – Cumpără bilete online, sau de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.

Povestea de Crăciun

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura