Nu știu cum se face, dar chiar am intrat în al cincilea an cu Întâlnirile de la Tudor Vladimirescu. Un proiect porrnit dintr-o joacă, care, iată, are acum mai mult decât un fundament / o fundație și o personalitate bine conturată, distinctă. De succesul acestui proiect sunt vinovați toți cei care au răspuns din start cu „Da!” invitației mele de a veni să le vorbească adolescenților. Înainte de orice, să le vorbească. Căci, altfel cum să stabilești o comunicarea reală și neviciată de tot soiul de distorsiuni, cu ei, cu viitorii adulți responsabili și, de ce nu, un pic mai educați/culturalizați decât cei de astăzi? Și am/au avut parte de dialoguri extrem de fertile, generatoare de tot soiul de certitudini, dar mai ales creatoare de punți între generații și între ei – cei aflați în plină formare – și ceilalți ei – experții, vocile, oamenii care reprezintă ceva în domeniul în care activează și care pot și știu cum să le transmită și adolescenților câte ceva din vastele lor cunoștințe. Arhitecți, fotografi, scriitori, actori, specialiști în resurse umane, compozitori, istorici, editori (și lista nu se oprește aici), cu toții au venit la Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu” și au dăruit din prea puținul lor timp liber adolescenților, stabilind într-un timp record o comunicare ad-hoc seducătoare, dar mai ales generatoare de bună-dispoziție și dorință de a cunoaște.
Cu Tudor Ganea, scriitor care a publicat în ultimii ani, la Editura Polirom, nu mai puțin de patru volume, mă cunosc de aproape doi ani. I-amfost alături la lansări de carte, am făcut schimb de idei pe când ni se intersectau pașii prin București etc. Un scriitor tânăr, creativ și cu o minte aflată mereu în căutarea provocării, Tudor Ganea n-are cum să te lase indiferent și pe această calitate am mizat și eu când i-am lansat invitația astă primăvară. Dar iată că întâlnirea a devenit posibilă abia acum, în octombrie 2019, din rațiuni independente și noi doi.
„Căci Mireni şi locuitorii acestuia, inclusiv Stelu (sau mai cu seamă acesta) sunt, de fapt, personajele inventate de Radu, băieţelul de odinioară al pilotului de vânătoare, vindecat miraculos prin consumul zilnic de miere adusă pe un peron de gară. Asistăm, aşadar, la o dublă naştere: a locului ficţiunii, satul Mireni, ale cărui case s-au ridicat pe măsură ce oamenii şi-au născut pruncii aici, printre stupi, şi a ficţiunii propriu-zise. Consumând constant din mierea cu proprietăţi neobişnuite, Radu are tot felul de viziuni care amintesc de onirismul cărtărescian (singura asemănare, de altfel, cu celebrul scriitor): mierea induce o stare hipontică, de ieşire bruscă din contingent, o dislocare asumată pe măsură ce trec anii. Viziunile cresc odată cu pubertatea lui Radu, care încearcă ulterior să le convertească artistic, intuind că i-a fost prestabilit un destin aparte, un rost pe care este dator să-l împlinească: desenează ceea ce vede în timpul călătoriei spaţio-temporale, devine arhitect, finalmente descoperind că doar prin cuvinte poate da formă trăirilor halucinogene.” (Viorica Stăvaru despre Miere pentru Bookhub.ro)
Mă bucur mult că el a deschis noua serie, din cel puțin două motive: am o clasă de boboci aflați sub oblăduirea mea directă, iar al doilea motiv rezidă în nevoia mea de a-i cunoaște direct pe aceștia, printr-o provocare continuă, a se citi „cât mai multe puneri în situații inedite”. Și n-am greșit deloc! Dialogul dintre scriitor și elevi s-a închegat foarte repede (și am termeni de comparație serioși în acest sens), naturalețea și degajarea lui cucerind instant auditoriul. Așa se face că din sală am auzit întrebări la obiect, care au vizat parcursul lui de scriitor, sursele de inspirație, timpul destinat scrierii (dimineața sau seara?) etc. E drept, nici Tudor Ganea nu s-a lăsat mai prejos, provocându-i cu diferite asocieri, așa se face că am aflat și lucruri noi despre ai mei: unul dintre ei e cinefil în formare (îi plac filmele fraților Coen – preferatul lui fiind No Country For Old Man, știe și filmografia lui Martin Scorsese, iar băiatul are doar 15 ani!), alții sunt direct interesați de cum se pot înbina cariera de arhitect (sau orice altă meserie) cu cea de scriitor. S-a vorbit despre muzicile preferate, despre jocurile copilăriei (capsele și cornetele fiind acolo, cu noi!), despre scriitori preferați și despre ce ar trebui să citească adolescenții neapărat în liceu.
«Universul construit este unul demn de cinematografia unui Terry Gilliam şi, ca să continui delirul meu comparatist, literar suntem în faţa… a, da, pesta porcină africană te face să te gândeşti şi la Ciuma lui Camus, poate şi la universul lui Saramago din Eseu despre orbire (adică T. Ganea este tot atât de iscusit în a construi „o lume” care uneori pare a fi atât de credibilă încât ţi se face pielea de găină sau de condamnat la moarte, la muncă veşnică, dar şi la orgii organizate dionisiac, cu grătare uriaşe concepute catapultic, să arunce mulţimii din faţa Casei Poporului, devenită Bordeiul, mii şi mii de mici, cărnuri, iar din fântânile din jur să curgă muştarul; parcă nu prea se consumă alcool în cartea asta, dar se poate să fie o scăpare, este posibil ca bravii urmaşi ai lui Burebista şi Deceneu să fi scos viţa de vie din planul de nemurire forţată!), dar, comparativ, la Camus şi Saramago totul este tern; „nebunia” lui Tudor Ganea ar fi mai apropiată de cea a lui Sansal, cu al său 2084, dar este un viitor pur sânge românesc, verde, mândru, unde mitocănia (savant-medicală) şi nesimţirea, cu tot cu minciuna şi ticăloşia, sunt aduse la un nivel nou, de cod al bunelor maniere mustind de bălegar, degustarea şi dezgustarea fiind la maximum posibil (dar Tudor Ganea ne poate, cu siguranţă, surprinde în continuare, poate da literatura mai tare!), deoarece porcarii, demni urmaşi ai lui Lică Sămădău şi ai unor contemporani de-ai noştri, devin elementele cheie ale noului stat, ca şi savanţii-cârtiţă, amintind numai prin invenţii de agentul 007 şi de Q, rotiţele angrenajului controlat de către Marele Vătaf şi cei opt Căluşari, de reţelele lor de spioni, agenţi secreţi sau ce-or mai fi fost…» (Adi Secară despre Porci pentru Bookhub.ro)
John Steinbeck, obligatoriu scriitorii ruși (fără ei nu se poate!), Scott Fitzgerald, dar și Kafka, iată o listă foarte scurtă a autorilor care ar trebui citiți de către adolescenți.
„Lipsa totală de afecțiune și de dragoste din viața oricăruia dintre persoanele din 8 nu e deloc întâmplătoare. Tudor Ganea vine să pună punctul pe un i șubrezit de continuele atacuri pe care le suportă natura umană în ultimele decenii. Centrați prea mult pe obținerea unui profit și asigurarea unui stil de viață (opulent sau doar desfrânat), oamenii uită cu totul de dragoste și de alte valori morale, ceea ce face ca în timp nimic să nu reziste. Lumea Tanței moare lent, dar moare. E contaminată definitiv de microbii nepăsării, lăcomiei, delăsării, indiferenței, așa cum curtea casei pare înecată definitiv de valurile de dejecții animaliere. Șanțul din fața casei ajunge în acest fel să separe două lumi: cea a normalității, cea de din dincolo de șanț – și cea a păcatului originar, a lumii intrată în putrefacție prin definiție.” (Nona Rapotan despre 8 pentru Bookhub.ro)
E ideală o astfel de întâlnire, la care mie mi-a revenit doar rolul de facilitator! Te încarci cu foarte multă bună dispoziție când vezi cum curiozitatea celor din sală crește pe măsură ce întrebările primesc răspunsuri. Tudor Ganea a și citit un scurt fragment din viitorul lui roman, dar, înainte de orice, a cultivat dialogul și firescul, acea trăsătură care pare abandonată definitiv de către unii confrați. I-am întrebat pe elevi dacă le-a plăcut întâlnirea și am primit un lung șir de „da”-uri, inimioare și happy face. Semn că Tudor Ganea trebuie să scoată cât de repede un nou volum, ca să-și satisfacă noii cititori. Îi mulțumesc lui Tudor pentru confirmare și pentru că mi-a deschis un nou drum atât de frumos și de elegant!
