14322313_1117379621648969_7813128891711662057_nCopilăria târzie mi-a fost însoțită de imaginile albumelor de artă dedicate barocului și care ne erau prezentate ca aparținând dezmățului, risipei și decadenței imperialismului, iar printre acestea se strecura fugitiv și un Alhambra. Ce să mai înțelegi din acest amestec unic de înflorituri în piatră și în sunete, deopotrivă? Așa că…. câțiva ani am crezut că tot ce ține de baroc trebuie ignorat, în cel mai bun caz. De-clicul s-a produs într-o zi, când mi-am dat seama că n-am cum ignora frumusețea unei muzici care merita oricând readusă în prim-planul auditiv al unor zile și așa terne și pline de sordidul unui regim politic din ce în ce mai aberant.

14305244_1114863185233946_8728232821572139666_oDespre concertul din 14 septembrie de la Sala Radio, susținut de o orchestră pe cât de tânără, pe atât de plină de bucurie a cântului, orchestră însoțită în periplul muzical de doi oameni minunați și profesioniști până peste poate – soprana Rodica Vică și dirijorul Gabriel Bebeșelea – nu am să spun prea multe. Și, oricum, totul a fost la superlativ. Dar oamenii scenei, cei care s-au urcat pe scândura Sălii Radio ca să ne ducă înapoi în timp la curțile marilor case regale ale Europei, au făcut mai mult decât să ne (în)cânte: ne-au adus bucuria în esența ei, ceea ce nu e puțin lucru! Când îl vedeam pe Gabriel Bebeșelea cum se avânta la propriu spre orchestră, cu o nestăvilită plăcere traductibilă în cele mai puțin perceptibile gesturi, am realizat că rațiunea de a fi a muzicii în asta constă: în bucurie pură. Pe de altă parte, când pasul ferm și grăbit al Rodicăi Vică spre microfon se făcea auzit în sală, știai deja că vei auzi o interpretare pe cât de profesionistă, pe atât de personală a unor arii celebre pentru mulți din sală, auzite pe diferite coloane sonore ale unor filme celebre, sau în alte formule concertistice. Și a fost la mare înălțime Rodica Vică; am apreciat la ea maturitatea și abordarea actului scenic într-o manieră personală, ceea ce denotă multă stăpânire de sine și multă muncă.

14289819_1160914987285437_8849064095038535817_o

M-am bucurat și de faptul că în sală erau mulți, mulți tineri. În dreapta mea au stat două tinere, care inițial trimiteau mesaje pe facebook, după care au abandonat tehnologia și s-au lăsat cuprinse de vraja sunetelor; în stânga mea a stat o tânără aspirantă la rolul de reporter de evenimente culturale, care nu prea știa ce e cu muzica barocă, dar căreia i-a plăcut ceea ce a auzit, ba a mai căpătat și informații suplimentare de la însoțitorul ei cu privire la Farinelli et comp. Apropo de Farinelli, un mare „BRAVO!” pentru modul cum a fost alcătuit programul serii, chiar dacă n-aveai habar despre ce înseamnă muzica barocă sau cum ar trebui să sune aceasta, la sfârșitul concertului efectul a fost să mergi acasă și să te pui pe căutat în arhivele de sunete, iar  Gabriel Bebeșelea a reușit să detalieze succint și la obiect istoriile bucăților muzicale.

14258160_1160915343952068_6582541192522785182_oFundația Calea Victoriei nu e la prima ispravă de acest gen și mă bucur enorm de faptul că există deja tradiție și continuitate în acest sens. Puțini mai dau atenție în ziua de astăzi educației muzicale, iar dacă aceasta se face, de multe ori e trunchiată sau incompletă. Sandra Ecobescu și echipa ei (apropo, chiar s-a simțit că sunt o echipă – erau peste tot și oriunde oamenii ăștia frumoși!) fac ceea ce multora li se pare inutil sau imposibil: educație! Iar pentru asta un simplu „Bravo!” nu e suficient.

Pentru mine a fost primul concert la Sala Radio din această toamnă. Se anunță un anotimp al sunetelor splendid.

Foto credit : Romică Zaharia

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura