Specia rebelă. Despre creativitatea oamenilor şi despre modul în care ea schimbă lumea

Motto: „Acum închideți această carte și refaceți lumea.”

David Eagleman, Anthony Brandt, Specia rebelă

Spunem adesea că „istoria se repetă”, dar lucrul acesta se dovedește, de la o primă analiză, neadevărat. Este posibil să existe anumite similitudini între diverse conjuncturi istorice și sociale, dar istoria nu se poate repeta identic, pentru că, susțin David Eagleman și Anthony Brandt, autorii cărții Specia rebelă, totul evoluează. Realitatea e mereu alta, fiindcă schimbarea este un proces inevitabil. Obișnuiți cu permanenta modificare, e drept, uneori insignifiantă, a vieții noastre nu mai percepem exact schimbarea – programul cognitiv care permite funcționarea gândirii creative acționează în subsidiar, în afara conștientizării imediate:

„Suntem atât de obișnuiți cu lumea din jurul nostru, încât fundamentele ei creative tind să fie invizibile. Dar totul – clădiri, tratamente, mașini, rețele de comunicații, scaune, cuțite, orașe, dispozitive, camioane, ochelari, frigidere – este rezultatul absorbirii de către oameni a ceea ce le-a fost accesibil și au procesat producând ceva nou. În fiecare clipă, suntem moștenitorii a miliarde de strămoși care și-au derulat softul cognitiv. Nicio altă specie nu depune atât de mult efort în exploatarea unor teritorii imaginare. Niciuna nu este atât de hotărâtă să transforme simularea în realitate.

Cu toate acestea, nu suntem întotdeauna atât de creativi pe cât ne-am dori să fim. Și atunci ce putem face pentru a fi la înălțimea întregului nostru potențial?” (p. 138)

Specia rebelă are nevoie, spre deosebire de alte specii, de „euforia surprizei”, de scenarii alternative generate prin experimente de tipul „Ce-ar fi dacă?…”. Nimeni nu vrea să trăiască Ziua Cârtiței la nesfârșit. Dar la fel de adevărat este, arată autorii cărții, că nu am putea suporta schimbări radicale. Un echilibru este de dorit pentru a ne satisface nevoie de nou fără să trăim bulversați.

Încă din primele pagini ale cărții, se face referire la o situație-limită, de a cărei rezolvare a depins supraviețuirea, în 1970, a echipajului din misiunea Apollo 13 – explozia rezervorului de oxigen creează o breșă de securitate. De la Centrul de Control al Misiunii, echipa de ingineri caută soluții pentru înlocuirea filtrelor de dioxid de carbon și pentru încărcarea bateriilor navei prin conectare la modulul lunar. Nimeni nu se gândise, înainte ca ele să apară, la aceste probleme. Confruntați cu o situație nouă, inginerii se folosesc de ceea ce știu și improvizează soluții care, din fericire, se dovedesc salvatoare. Echipajul de pe Apollo 13 este readus acasă în siguranță. Aparent, toate procedurile anterioare, cu etapele lor bine concepute, nu au folosit la nimic. De fapt, echipa de ingineri de la NASA, sub presiunea timpului, a luat totul de la capăt și a creat un alt design, asamblând vechile elemente. Același material este structurat altfel, cu asumarea unui risc enorm. Creativitatea implică riscuri.

La fel ca în știință, creativitatea este folosită în artă pentru a rescrie convențiile, dând naștere, la capătul unui proces destul de laborios, unui curent nou. Este și cazul lui Pablo Picasso despre a cărui pictură s-a spus că a reprezentat începutul artei moderne – autorii fac referire la tabloul Domnișoarele din Avignon. Această pânză apare la capătul unor eforturi ale pictorului de a reconfigure, în schițe succesive, tradiția, prin fragmentare și reașezare a elementelor preexistente într-o altă matrice. Noutatea este privită cu reținere, poate chiar cu o reacție de respingere – unde poate fi arta în siluetele distorsionate ale unor femei imposibil de recunoscut în realitate. Picasso reușea să acceseze alt nivel artistic, inovând un mediu în care originalitatea creează amprentă stilistică.

Punând în oglindă cele două exemple, expediția Apollo 13 și arta cubistă a lui Picasso, David Eagleman și Anthony Brandt arată că ceea ce este perceput ca nou nu e chiar nou, în sensul în care noutatea nu apare brusc, din nimic, ci este rezultatul tuturor experiențelor cognitive anterioare. Pentru ca o ruptură de nivel să se producă, permițând inovația, este nevoie de un susținut efort care să determine această schimbare.

Pentru „noua versiune a lumii”, companiile investesc mult în resurse umane, schimbând rețete care funcționează foarte bine. Computerele nu sunt creative – ele oferă exact programele cu care au fost încărcate. Lucrurile evoluează continuu și nevoia de inovație este mai puternică azi decât oricând. Un exemplu face referire la epoca renascentistă, care a fost, la rândul ei, un moment de uriaș progres al civilizației noastre. Deși nu văzuseră lei adevărați, căci nu aveau cum ajunge în Africa din lipsă de resurse, mulți pictori renascentiști așază în creațiile lor aceste animale. Pentru fiecare, leul este altfel și, uneori, este ca reprezentare destul de departe de cel adevărat. Între timp, viteza cu care se schimbă realitatea e crescut mult. Digitalizarea permite ca viitorul să existe în prezent. Astăzi n-ar mai fi nicio problemă dacă un pictor ar dori să vadă, utilizând tehnologia, cum arată un leu.

Eliminarea rigidității din gândire și conservarea acelei caracteristici a minții care permite permanenta adaptare la progresul societății se face prin fragmentarea, mixarea, deformarea elementelor preexistente, după modelul improvizației din jazz.

Un factor de accelerare a creativităţii este „ceva ce există în afara creierului tău, creierul celorlalţi oameni.” Într-un fel de ștafetă a timpului, elevii școlilor creative, conceptul lui Ken Robinson, preiau prin exersarea ludică a gândirii experiențe accumulate în procesul învățării și sunt îndemnați să creeze la rândul lor universuri alternative, folosind istorii contrafactuale, procedeul proliferării soluțiilor, exercițiile de tip brainstorming etc.

În școală, cutivarea creativității ar trebui să aibă în vedere deschiderea către viața reală. Omenirea se confruntă inevitabil cu probleme fără precedent, pentru care experimentele de tip simulator nu sunt suficiente. Nimeni nu poate face prognoze exacte cu privirea la evoluția evenimentelor. Viitorul are o doză de imprevizibil căreia îi putem face față cu ajutorul creativității – o educație bazată pe abilități și imaginație creează premisele adaptării la o lume total diferită de a noastră, greu de anticipat, în datele ei esențiale, astăzi:

„O cale de a încorpora mai multă creativitate în educația științifică este aceea de a imagina prototipuri științifico-fantastice – adică de a proiecta lucruri care nu există încă. La un curs studenții au imaginat un stilou proiector cu care să vadă filme și hărți, o imprimantă 3D care făcea prăjituri personalizate și o mașină de spălat portabilă, de dimensiunile unei valize. Cursanții sunt încurajați să analizeze ce probleme ar rezolva noua tehnologie și ce dificultăți ar putea antrena. Este un alt mod de a alimenta simultan deprinderile și imaginația.

Prin combinarea unei ucenicii în ceea ce există cu licența creativă a jocului nestructurat, trecutul devine piatră de hotar pentru descoperire.” (p. 226)

Prima parte a cărții se referă la soluțiile prin care spcia umană își satisface nevoia de creativitate. Partea a doua definește mentalitatea creativă, asumarea riscurilor și multiplicarea opțiunilor. Ultima parte a cărții se referă la statutul creativității în școală și alte instituții în care se presupune că „se modelează viitorul”.

Dincolo de această necesară organizare a ideilor pe capitole, există un fir roșu pe care cititorul îl observă imediat, în imbricarea exemplelor din artă cu cele din ştiinţă: lumea se schimbă cu o viteză căreia îi putem face faţă folosindu-ne de flexibilitatea cognitivă, de capacitatea speciei rebele de a imagina lumi alternative, în speranţa că totul este cu putinţă – „ne imaginăm lumea mai curând aşa cum ne-am dori să fie decât aşa cum este.”

Specia rebelă. Despre creativitatea oamenilor şi despre modul în care ea schimbă lumea de David Eagleman și Anthony Brandt