Globalizarea și provocările sale sau cum să-ți găsești locul într-o societate globală – Revolta lui Nadav Eyal

Într-un an al provocărilor de toate felurile, care ar fi trebuit să genereze o introspecție sinceră asupra coordonatelor individuale și colective care ne creionează parcursul vieții, Editura Polirom a luat decizia (binevenită, spunem noi) de a bulversa și mai mult rutina cotidiană a multora dintre noi prin publicarea unui volum excepțional atât prin subiect, cât și prin calitatea scriiturii, dar și prin traducerea atentă și tipărirea ireproșabilă. Cititorii români încep să fie familiarizați cu autorii israelieni grație lui Amos Oz, Saul Bellow, care nu mai au nevoie de nicio prezentare, dar pe rafturile librăriilor românești se regăsesc și scriitori din noul val care, în ciuda tinereții fizice, demonstrează o maturitate surprinzătoare în ceea ce privește modul de abordare/tratare al subiectelor și foarte bună cunoaștere a subtilităților lingvistice atât de necesare în transmiterea mesajului.

După obținerea drepturilor de autor pentru opera lui Yuval Noah Harari, Editura Polirom aduce în prim plan un autor din aceeași generație cu Harari, dar cu o altă pregătire profesională, Nadav Eyal. În ciuda vârstei sale (este născut în 1979), Eyal este deja un jurnalist consacrat. Revolta: în tranșeele luptei împotriva globalizării reprezintă, de fapt, concluziile sale rezultate ale documentării de care a avut nevoie pentru reportajele sale televizate, dar și pentru articolele scrise din postura de jurnalist de opinie încă din perioada când făcea un masterat în politici globale la prestigioasa London School of Economics (contextul în care a ajuns să facă aceste studii postuniversitare la Londra sunt detaliate în volum). Este o mare plăcere să parcurgi acest volum din cel puțin două motive: a) scriitura fluidă (într-o limbă literară de care, din păcate, mulți jurnaliști români sunt străini), fără să apeleze la titluri șocante sau alte subterfugii jurnalistice; b) capacitatea de sinteză este uluitoare, exemplele la care apelează demonstrând și reale calități sociologice și istorice. Deși accentul este pus pe istoria recentă, Nadav Eyal a înțeles că premisele lucrurilor pe care le trăim astăzi sau a evenimentelor care ne afectează deciziile personale (chiar dacă nu vrem să recunoaștem, sau nu ne dăm seama pe moment, da, o decizie luată de președintele american sau de guvernul chinez, sau de liderul rus ne influențează parcursul nostru individual) trebuie căutate în trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat. Adeseori, în cele douăzeci de capitole ale cărții sale, Eyal ajunge să identifice cauze, condiții și factori care au contribuit direct sau indirect la crearea „globalizării” în colonialismul spaniol generat de expedițiile lui Columb în America sau în revoluția industrială declanșată în Anglia la sfârșitul sec. al XVIII–lea. Pentru Eyal, la fel ca și pentru Harari, deciziile politice luate odată cu marile expediții geografice din timpul Renașterii, vor genera un lanț uriaș de schimbări la nivelul cel mai profund al mentalului colectiv, pe care nimeni dintre decidenții respectivi nu avea cum să le prevadă. Ca orice fenomen social, globalizarea presupune un complex de relații dihotomice greu de înțeles la prima vedere. Eyal confirmă faptul că este mult mai ușor să identifici aspectele/consecințele negative ale unui fenomen, eveniment, dar prin exemplele date vine să ne atragă atenția că lucrurile sunt mai complexe și, ca atare, nu ar trebui să dramatizăm/exagerăm, dar nici să tratăm cu indiferență/superficialitate anumite evenimente/procese:

„Globalizarea nu înseamnă doar crearea unor centre de tehnologie avansată, ci și dezvoltarea unor centre de exploatare. Centrele de tehnologie avansată sunt concentrări de tehnologie și inovație; centrele de exploatare sunt nexuri de norme locale permisive, supraveghere ineficientă sau coruptă din partea guvernului și populații slăbite, manipulate de forțe exterioare. Companiile europene și americane care achiziționează materii prime din Africa sau produc bunuri în Asia nu exploatează doar decalajul dintre costurile forței de muncă și cele de producție, lucru normal în capitalism, ci și discrepanțele dintre normele din economiile dezvoltate și cele din țările în curs de dezvoltare, neoccidentale. […] Statele slabe sau sărace, care au nevoie de valută și de locuri de muncă, sunt prinse în capcană. Dacă instituțiile lor devin mai puternice sau dacă guvernele lor reacționează la presiunile populației, îmbunătățind condițiile de muncă și impunând statute și o legislație a muncii, producătorii ar putea pleca, lăsând în urmă șomaj, dezastre economice și un mediu înconjurător distrus. De asemenea, fabricile care își exportă produsele în nordul global le oferă de obicei muncitorilor locali condiții mai bune decât alternativele disponibile. Când apar centre de exploatare, cei care beneficiază de pe urma lor – municipalități locale care câștigă bani din taxe și din afaceri ce obțin profituri – au interes să le mențină. Asemenea centre beneficiază de un lobby puternic la nivel local.” (p. 58 – 59)

Publicațiile din România postdecembristă au continuat să prezinte globalizarea în aceeași manieră negativistă, uneori chiar cu accente apocaliptice, dar citind volumul lui Eyal românii au șansa să se transforme din militanți antiglobalizare în „cetățeni ai lumi” capabili să facă față provocărilor de orice natură, conștienți că viitorul este al celor care gândesc constructiv. E adevărat că epoca responsabilității care a definit perioada postbelică (în ciuda Războiului Rece dintre SUA și URSS, care a divizat lumea din mai toate perspectivele) s-a sfârșit deja, dar Eyal crede că generația anilor ’80 ai secolului XX sau milenialii au totuși șansa de a reface stabilitatea postbelică, însă pe alte coordonate politice, economice și socio-culturale. Marea provocare este, fără îndoială, acceptarea ideii că schimbările climatice ni se datorează și că pachetul de măsuri atât de necesare pentru a stopa încălzirea globală trebuie luate aici și acum. Primul pas este renunțarea la indiferență:

„Globalizarea a mărit distanța geografică, economică și morală dintre cei care cumpără produse și cei responsabili de fabricarea lor. Producția și marketingul au devenit atât de descentralizate și de plurifațetate, încât s-a creat o ceață confortabilă care ne împiedică să-i vedem pe cei care au trudit pentru a produce lucrurile de care ne folosim. Povești precum cea a lui Dorsen ne amintesc că întregul nostru spațiu fizic este contaminat cu exploatare și distrugerea ecosistemului. Accesul fără precedent la informații înseamnă că, deși alegem să nu știm, avem măcar posibilitatea să conștientizăm aceste lucruri.

Papa Francisc a descris cândva atitudinea lumii față de războiul civil din Siria drept „globalizarea indiferenței”. Nepăsarea față de celălalt, tendința de a ignora nedreptățile față de oameni diferiți sau străini, nu este un aspect nou al experienței umane, însă în trecut oamenii puteau spune că nu au știut. Acum nu mai pot face asta. În lumea contemporană, informațiile accesibile oamenilor cu privire la nedreptățile pentru care se fac vinovați devin tot mai numeroase, în vreme ce sentimentul lor că ar putea face ceva în această privință se diminuează.” (p. 97)

Analiza lui Nadav Eyal este făcută la „firul ierbii”, în tranșeele luptei împotriva globalizării, alături de cei mai înverșunați adversari ai acestui proces complex și totodată profund. Nu de puține ori Eyal a simțit că este pe marginea prăpastiei, așa cum s-a întâmplat în Germania când a pătruns într-o comunitate neonazistă reușind să-l intervieveze chiar pe liderul acelei grupări extremiste. Cu siguranță că mulți l-au considerat sinucigaș: un evreu în tabăra urmașilor lui Hitler! Dar dacă citim cu atenție înțelegem că documentarea extrem de bine făcută, dialogul sincer cu el însuși și cu echipa sa, analiza la rece a tuturor factorilor de risc l-au ajutat pe Eyal să realizeze câteva reportaje excepționale, dar și să retragă la timp. Cititorul va observa numeroasele asemănări între concepția politică a extremei drepte din Franța (excelent studiul despre Marine Le Pen!), cea din Italia, reprezentată de vocalul Matteo Salvini, dar și extremismul lui Donald Trump, pe care l-a analizat în detaliu, observându-i „evoluția” politică din momentul candidaturii la președinția SUA și până la momentul alegerilor din toamna lui 2019. În contextul distanțării morale generată de consumul irațional al diferitelor produse media, pentru Eyal cei mai periculoși revoltați sunt fundamentaliștii rasiști deoarece:

„Provin din rândul majorității albilor creștini, așa încât sunt tot mai încrezători. Demonstrațiile publice ale unor astfel de grupuri au devenit mai vocale, acestea nemaifăcând niciun efort să-și ascundă intențiile. Totodată, au devenit violenți, ca în timpul celebrei manifestații Unite the Right din vara anului 2017, din Charlotteville (Virginia), când susţinători ai supremației albilor au mărșăluit cu torțe și au scandat „Iisus nu ne va înlocui!”. Unul dintre neonaziști a atacat cu mașina o participantă la contrademonstrație, Heather Heyer, în vârstă de 32 de ani, omorând-o.

Ideologia care unește aceste grupări și cutii de rezonanță, cu amestecul ei toxic de teorii conspiraționiste și ultranaționalism rasist, capătă un caracter supranațional tot mai pregnant. În orice țară, aceste mișcări dau glas neliniștii că albii și-ar putea pierde poziția majoritară, deoarece minoritățile „preiau controlul” și „perturbă ordinea naturală”. Această afirmație a fost făcută de mai mulți criminali.” (p 132)

Din păcate, constatările lui Eyal sunt cât se poate de pertinente, fiind confirmate de incidentele din Congresul american de acum câteva zile, care s-au soldat cu victime și numeroase distrugeri în numele unui naționalism extremist și a unei revolte iraționale împotriva globalizării. În acest context nu ne mai surprind reacțiile exagerate ale lui Trump și ale susținătorilor săi față de imigranți, reacțiile categorice ale partidelor de dreapta și extremă dreapta din țările europene care s-au văzut puse în situația de a face față unor valuri succesive de imigranți din Peninsula Arabică, Podișul Iranian, din unele zonede conflict africane, dar și din Nordul Indiei, Afganistan, Pakistan. Dar toate aceste țări sunt autoare morale ale acestor drame pentru că în plină revoluție industrială:

„Partizanii politicilor economice de dreapta voiau o imigrație masivă în scopul creșterii economice; stânga politică credea că imigranții vor deveni votanții săi. Pentru sectoarele prospere ale acestor societăți, imigrația avea numai avantaje; la urma urmei, imigranții nevoiași, cu cultura lor străină, nu locuiau alături de bogați, nici nu concurau cu ei pentru locuri de muncă ce puteau fi ocupate de persoane fără bacalaureat. Bogații nu dădeau nas în nas cu nou-veniții în școlile lor sau la coadă la policlinică. Clasele superioare vedeau că imigranții contribuie la dezvoltarea economiei și la reducerea prețurilor serviciilor, fără să exercite practic nicio influență politică. Și pentru dreapta, și pentru stânga dominante, sprijinirea imigrației era atractivă sub aspect moral și, în plus, dădea bine.” (p. 230)

De ce astăzi lucrurile stau cu totul altfel? Simplu! A venit nota de plată pentru discriminarea evidentă a acestora, pentru aroganța nejustificată a foștilor colonialiști, pentru modul de acțiune al acestora în centrele de exploatare despre care vorbea Eyal în prima parte a volumului. Dilema a atins cote dramatice în țările puternic industrializate, mari puteri financiare, dar care se confruntă cu o scădere constantă a ratei natalității. În ciuda efortului depus de guvernele europene și de cel al Japoniei, sporul demografic este negativ de mai bine de 15 ani și cel puțin pentru următorii 5, 6 ani va fi tot la fel. Studiul de caz despre Japonia ne aduce cu picioarele pe pământ și pe noi românii. Nadav Eyal a constatat că rata natalității din țara noastră a fost chiar mai mică decât cea din Japonia în ultimii 10 ani. Sociologii, antropologii au abordat subiectul de nenumărate ori în ultimii 30 de ani, se cunosc cauzele, dar acceptarea imigrantului rămâne în continuare un obstacol mult prea mare, chiar cu riscul unei populații vizibil îmbătrânite. Totodată, globalizarea a jucat rolul principal în schimbarea reperelor demografice din emisfera nordică:

„Forțele implicate sunt Revoluția Industrială, Revoluția Informațională și Globalizarea, impunerea valorilor liberale, creșterea nivelului de educație, urbanizarea și modificarea statutului femeilor. Scăderea ratei natalității în întreaga lume nu este slab asociată cu globalizarea, ci e una dintre cele mai proeminente manifestări ale acesteia. Mai mult ca oricând, decizia cea mai importantă pe care o iau oamenii de pretutindeni, de aduce pe lume copii, este influențată de factori globali. Cum interconexiunile devin tot mai puternice, asta nu ar trebui să ne mire. Este posibil ca scăderea ratei natalității să se dovedească a fi temporară și să ia sfârșit când specia noastră va ajunge din nou la o populație de dimensiuni mai sustenabile. Însă, chiar dacă s-ar întâmpla acest lucru, populația va fi mai în vârstă decât era în trecutul apropiat, în medie, decât a fost vreodată.” (p. 187)

Globalizarea a venit la pachet și cu alte probleme politice generate de proasta gestionare, mai bine zis de lipsa controlului asupra rețelelor de socializare, lucru ușor de remarcat zi de zi, în contextul acestei „surprinzătoare” pandemii: lipsa de reacție față de știrile false (fake news-uri), lipsa de reacție față de atacurile teroriste, dar și față de creșterea exponențială a violențelor domestice. Dar, în ciuda acestor aspecte negative, Eyal reușește să demonstreze că globalizarea are și părțile sale bune: democrația se poate adapta la noile coordonate globale, iar unele națiuni europene (și nu numai) au înțeles deja că își pot păstra identitatea chiar acceptând migranţi. Însă revolta nu are ce căuta în ecuație: nu ajută pe nimeni, iar distrugerile pot fi uneori greu de gestionat atât la nivel individual, cât și la nivel comunitar.

Revolta: în tranșeele luptei împotriva globalizării de Nadav Eyal