Parteneriatul dintre Centrul de Cultură „George Apostu” și Asociația de Concerte „SYRINX”, stabilit în primăvara acestui an prin implementarea programului „Serile pianistice”, diversifică seria concertelor de pian susținute în spațiul Muzeului de Artă Contemporană „George Apostu” din Bacău.

Astfel, joi, 16 noiembrie 2023, ora 17.00, „Serile concertistice” vor aduce în atenția iubitorilor de muzică clasică Ansamblul Vivendo, în componența: Horia Văcărescu – vioară, Delia Diaconescu – vioară, Michael Carol Măi-Antal – violă, Bogdan Postolache – violoncel, Valentin Doni – contrabas, Andra Demidov – pian. Membrii grupului sunt muzicieni cunoscuți și apreciați, cu un nivel excepţional de pregătire, ce împărtășesc idealuri comune și dragostea pentru muzica de cameră.

Ansamblul Vivendo este o entitate muzicală tânără, cu o structură organică și dinamică, ce își propune să abordeze un repertoriu variat, din perioade și genuri diferite, lucrări consacrate dar și mai puțin cunoscute. Grupul a luat ființă la inițiativa violonistului Horia Văcărescu și a dirijorului Valentin Doni, pe care îl veți audia în postura de contrabasist.

Programul acestui concert este atent ales, pentru a oferi publicului o experiență muzicală cu totul specială: Mikhail Glinka – Grand Sextuor în Mi bemol major, și una dintre lucrările de referință ale lui Franz Schubert – Cvintetul cu pian în La major, D. 667, („Păstrăvul”).

Biletele pot fi procurate pe platformele MYTICKET.RO, ENTERTIX.RO și de la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”.

Pentru anul 2023, programul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub egida „Tradiție și Credință – Trepte ale Desăvârșirii”.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura