Toamna aceasta, clădirea The Bridge găzduiește o nouă expoziție de pictură care aduce împreună opere de artă realizate de artiștii talentați care au luat parte la Tabăra de Pictură 2023, un eveniment ExpoArte organizat la Roaba de Cultură. Vernisajul ,,Toamna Orașului’’ va avea loc pe data de 12 octombrie, de la ora 16, iar expoziția va putea fi vizitată până pe data de 24 octombrie.

Bucureștenii vor avea ocazia să descopere în holul central al clădirii The Bridge, 15 picturi ale unor tineri artiști români ce au avut ca sursă de inspirație frumusețea și schimbările toamnei în Bucuresti. Fiecare pictură este o interpretare unică a acestui sezon special, capturând culorile, texturile și starea de spirit a toamnei în oraș, in spatiile cladirilor de birouri The Bridge.

Mihai Glodeanu

Printre lucrările expuse se numără peisaje ale străzilor împodobite cu frunze de arțar și copaci în culori vibrante, scene din parcuri cu copaci care își schimbă culoarea și imagini cu ploi torențiale și vânt puternic. Fiecare pictură are un stil propriu, reflectând viziunea și personalitatea artistului

Dincolo de promovarea artei contemporane și expunerea publicului larg la artă și la frumos, obiectivul acestei expoziții este de a transmite importanța protejării mediului înconjurător și a reciclării, dar și de a beneficia de un spațiu cultural în mijlocul unui univers business.

Arta are puterea de a schimba dinamica locului, de a-l face mai deschis și mai primitor pentru cei care se află în spațiul respectiv. Prin această expoziție ne dorim să cream un spațiu care să inspire oamenii spre a fi mai deschiși, mai creativi și mai relaxați, dar și mai responsabili în relația cu mediul înconjurător” a declarat Dan Andrei, curatorul expoziției.

Radu Augustin Razvan

Artiștii, reprezentați de Galeria ArtHalle, care expun în cadrul expoziției sunt:

  1. Bogdan Andronic
  2. Marilena Iepan
  3. Anca Maria Ciofirla
  4. Andrei Luca Vladimir
  5. Dragos Mihai Bojin
  6. Sofia Ovejeanu
  7. Vladeanu Andrei Cristian
  8. George Iulian Baditescu
  9. Mihai Glodeanu
  10. Radu Augustin Razvan
  11. Cazacincu Bogdan Madalin
  12. Calin Adrian
  13. Adrian Dica
  14. Dumanoiu Dan Florin
  15. Dagmar Luana Oprea

Dan Dumanoiu

Despre Green Revolution

Asociația Green Revolution a fost fondată în martie 2009 și este prima organizație nonguvernamentală de ecologie urbană din România ce pune în practică măsurile care stau la baza construirii unui oraș verde. Green Revolution dezvoltă proiecte variate care promovează și sprijină: educația ecologică și responsabilitatea față de mediul înconjurător, mijloacele și soluțiile de transport ecologice și economice, adoptarea unui comportament responsabil față de mediu în rândul autorităților și companiilor private și de stat. 

Despre Arthalle

ARTHALLE GALLERY este proiectul unui spațiu de artă contemporană cu scopul de a coagula ideile, evenimentele și proiectele mai multor organizații culturale, galerii, manageri culturali și artiști independenți din Bucuresti, și ca o rezolvare a problemei spațiilor de expunere și producție artistică din acest moment. 

Despre ExpoArte

Centru Cultural aflat în subordinea Primăriei Municipiului București, ExpoArte promovează artele vizuale prin intermediul unui limbaj contemporan, accesibil mai multor categorii de public. Promovăm arta de calitate, schimburile culturale și ne dorim dezvoltarea unui permanent dialog atât cu publicul bucureștean, cât și cu cel european.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura