Romanul acesta face parte din Proiectul Hogarth Shakespeare, proiect în cadrul căruia cunoscuți scriitori contemporani reinventează operele shakespeariene. Pe Raftul Denisei și-au găsit loc deja trei titluri ce fac parte din acest proiect. „Scorpia” este unul dintre ele și nu este greu de ghicit titlul operei shakespeariene din care își trage seva. Începând cu numele unora dintre personaje, continuând cu esența intrigii și terminând cu anumite detalii, asemănările sunt evidente. Dar cu toate acestea, „Scorpia” se detașează vizibil de opera lui Shakespeare, aruncându-și personajele într-un oraș american din zilele noastre, înzestrându-le cu telefoane mobile și alte obiecte inerente vieții moderne, într-un context socio-familial complet diferit de cel din „Îmblânzirea scorpiei”. Vremurile s-au schimbat, la fel și reperele societății.

Doctorul Battista se grăbește să își mărite fiica cea mare, dar nu pentru a deschide drumul fiicei mai mici, ci pentru a nu-și pierde asistentul, care ar putea fi repatriat în câteva luni dacă nu își schimbă între timp statutul. Cum Kate este nemăritată deși se apropie de 30 de ani și nici nu are perspective în acest sens, fiind prea ocupată să aibă grijă de casă, tatăl ei vede în ea singura rezolvare a acestei probleme care i-ar putea afecta serios cercetările științifice. Pretextul este suficient pentru a declanșa o întreagă serie de întâmplări amuzante și situații la limita penibilului, care vor aduce cel puțin zâmbete cititorilor. „Scorpia” este o lectură lejeră, perfectă pentru vacanțe sau pentru week-end, când vrei să te relaxezi cu o carte incitantă, ale cărei pagini să se întoarcă aproape singure. Personajele sunt savuroase, comice și colorate, iar scriitura este simplă și fluidă. Totuși, nu lipsesc subtilitățile. Povestea are miezul său, chiar dacă a pornit de la reinventarea unui text clasic. În cadrul contemporan, îmblânzirea unei scorpii poate întâmpina dificultăți chiar mai mari decât în epoca medievală. Pentru că, între timp, femeile s-au emancipat și nu e de mirare că din jurămintele de nuntă, multe cupluri aleg să scoată partea în care se face vorbire despre supușenie.

Mi-a plăcut Piotr, personajul principal masculin, cel care își propune îmblânzirea scorpiei Kate. Deși Kate nu mi-a părut chiar așa scorpie, până la urmă, evitarea relațiilor interumane nu înseamnă neapărat că ești un om rău. Izolarea într-o carapace dură, una construită în urma traumelor din copilărie și adolescență, tencuită apoi cu necesitățile impuse de lipsa mamei, este perfect de înțeles. În adâncul ei, Kate nu este rea și tânjește fără să recunoască după iubire. Poate părea ciudat că până la 29 de ani nu fusese interesată de viața ei sentimentală. Fapt care face mai anevoios demersul tatălui său de a o face să accepte căsătoria de conveniență. Va reuși sau nu doctorul Battista să își convingă fiica să se sacrifice în numele științei așa cum el o face de atâția ani? Sacrificiu la care, involuntar, participă și cele două fete ale sale. Doar că acum, li se cere ceva mai mult. Sau Piotr, cu accentul său moale și amuzant, picat pe nepusă masă în viața tinerei?

Sare și piper se găsesc din plin în povestea închipuită de Anne Tyler. Pornind de la ideea principală, care explorează tema cunoașterii de sine și a cunoașterii în general, ni se propune spre lectură un roman captivant și deloc dificil, aparent previzibil, dar cu suficiente momente de cumpănă încât să lase îndoiala să se insinueze și să te țină în suspans până în ultimele pagini.

Iată și trailerul cărții:

scorpia_1_fullsizeEditura: Humanitas Fiction

Traducerea: George Volceanov

Anul apariției: 2017

Nr. de pagini: 248

ISBN: 978-606-779-207-2

Cartea este disponibilă pe elefant.ro, Libris.ro sau pe site-ul editurii.

 

Share.

About Author

Avatar photo

Citesc de multă vreme, de pe la 4 ani, încât mă simt ca și cum aș fi citit dintotdeauna​. Dar la modul serios și intensiv citesc de 7 ani încoace și tot de atunci îmi împărtășesc impresiile despre cărțile citite pe blogul personal. Pasiunea mea a evoluat încet, dar sigur, printre cărți, printre multe cărți. Citesc cu drag ficțiune de bună calitate, biografii, memorii, cărți istorice și sunt profund marcată de prejudecăți când vine vorba despre anumite genuri la modă.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura