Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul, împreună cu Ambasada României în Republica Turcia, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe din România și al Ministerului Culturii și Turismului din Republica Turcia, organizează, în perioada 5-10 septembrie 2023, la prestigiosul centru cultural Atatürk Kültür Merkezi (AKM) din Istanbul, o serie de evenimente culturale sub egida Anului Cultural Dimitrie Cantemir – 2023 și a celebrării celor 145 de ani de relații diplomatice româno-turce, dar și a 90 de ani de la semnarea Tratatului de amiciție, de neagresiune, de arbitraj și conciliațiune între România și Turcia.

„Institutul Cultural Român contează în egală măsură pe talentul creatorilor români și pe partenerii săi din țară și de peste hotare, pentru promovarea culturii naționale, contemporane și de patrimoniu. Pentru a conferi culturii române un rol mai important pe scena internațională, programele culturale ce decurg din Strategia ICR sunt adaptate unei realități care ne impune, la 20 de ani de la înființarea Institutului Cultural Român, să ne diversificăm și să creștem gradul de sprijin și interacțiune pentru creatorii români. Aniversarea relațiilor diplomatice româno-turce constituie o oportunitate deosebită de punere în valoare a moștenirii culturale comune, cu precădere în contextul Anului Cultural Dimitrie Cantemir, dar mă bucur că proiectele pe care ICR le desfășoară în multe orașe din Turcia au continuitate și implică autorități locale și centrale, clusterul EUNIC Turcia, universități, festivaluri, bienale și târguri de artă, muzee, artiști și cercetători“, a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

Săptămâna Culturală Românească la Istanbul, un amplu eveniment de diplomație culturală, își propune consolidarea relațiilor bilaterale dintre România și Turcia prin crearea unor noi oportunități de dialog între profesioniștii români și turci din domeniul creativ, dar și familiarizarea publicului turc cu efervescența creației contemporane și bogăția valorilor și tradițiilor culturale românești. Programul Săptămânii Culturale Românești la Istanbul cuprinde atât concerte de muzică clasică, rock și folclor românesc, cât și momente literare, proiecții de film, spectacole de teatru pentru copii și expoziții.

În România, anul 2023 a fost instituit ca An Cultural Dimitrie Cantemir, pentru celebrarea vieții și operei marelui cărturar român, care a trăit peste 20 de ani la Istanbul, iar reprezentanța Institutului Cultural Român înființată în 2005 la Istanbul îi poartă numele.

Deschiderea oficială va avea loc în data de 5 septembrie, ora 19:00, la Atatürk Kültür Merkezi (AKM) din Istanbul, în prezența oficialilor turci și români, dar și a reprezentanților mediului academic și cultural turc.

Parteneri: Departamentul pentru Relații Interetnice – Guvernul României, Teatrul Muzical Ambasadorii – Ministerul Culturii, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura