Revoluția – între a fi și a nu fi uman

În mai 2020 ar fi trebuit să aibă loc premiera spectacolului Pool (No water) regizat de Radu Nica și montat pentru scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. Spectacolul a avut, până la urmă, premiera online, și s-a difuzat în acest mediu de câteva ori (n-am urmărit foarte atent de câte ori s-a jucat, dar sunt convinsă că există și acum o înregistrare a acestei producții în arhiva teatrului). Era printre primele spectacole montate în România în care s-a scenele au fost filmate 100%, nu s-a jucat nimic pe scena teatrului. Este unul din spectacolele-bornă pentru istoria teatrului românesc, pentru că a fost printre primele care au reușit să aducă în discuție subiectul folosirii tehnologiei și internetului înc construirea unui spectacol de sine-stătător. Pentru mulți oameni de teatru, Poole (No water) nu intra în categoria spectacolelor de teatru, dar nu-l puteau considera nici film, ceea ce a suscitate atenția cronicarilor și specialiștilor. Între timp, spectatorii și oamenii de teatru s-au obișnuit din ce în ce mai mult cu mediul online ca parte a demersului artistic, dar și ca formă de manifestare a creativității regizorale (nu mă refer la scenele filmate live în cadrul spectacolului prezente în foarte multe spectacole regizate de Radu Afrim, ci la ceva mult mai complex, scene sau momente în care mediul online este accesat live de către unul sau altul dintre actori, se inițiază o relație sau o discuție online etc.) De aceea, pentru mine n-a fost o surpriză din punct de vedere vizual (R)EVOLUȚIE, noul spectacol semnat de Radu Nica și intrat în repertoriul Teatrului Excelsior.

Credit foto Andrei Gîndac

Șase personaje aflate nu în căutarea autorului, ci a rețetei de fericire. Unul din subiectele foarte des prezente în dezbaterile publice din ultimii ani. Pare că societatea e într-o căutare eternă a celei mai scurte căi spre fericire, dar și a menținerii stării în sine pentru cât mai mulți ani. Ricky și Stefan nu-și pun neapărat problema fericirii – o dețin, sunt fericiți împreună, pare că nu le lipsește nimic – cât a condimentării acesteia. Cu alte cuvinte, intervenise plictisul și testarea noilor forme de fericire a venit împreună cu infidelitatea. O temă veche de când lumea, împachetată în formele prezentului, pentru că infidelitatea nu e chiar ceea ce înțelegem noi în sens clasic, ci una aparte: în mediul online găsești și reprezentări ale AI, nu doar persoane umane. Fiindcă nu reușim să facem diferența între o persoană umană și o reprezentare antropomorfă a AI, devine foarte posibil și subiectul iubirii. Ne putem îndrăgosti de o „inteligență artificială”? De cealaltă parte, Lana și René vor să aibă un copil, și-l doresc pe al doilea, dar nu cad de comun acord asupra modului aducerii acestuia pe lume. Ea își dorește copilul perfect și pentru asta apelează la ceea ce putem numi generic „manipulare genetică”, el în schimb își dorește un copil normal, cât se poate de normal, cu calități și defecte omenești, fără nicio intruziune sau control din partea AI. Stefan este doctorul ginecolog la care apelează cuplul. În jurul celor patru gravitează ispitele, respectiv Alecto și Tatjana. Dacă de Alecto nu se poate lipsi nimeni, de Tatjana s-ar îndepărta toți, dar ce să vezi, s-a îndrăgostit de Alecto. Și de aici un complex de conflicte mici, care toate la un loc alimentează marele conflict: al nostru cu noi înșine.

Credit foto Andrei Gîndac

Textul lui Yael Ronen și Dimitrij Schaad este o rescriere a unor capitole întregi din 21 de lecții pentru secolul XXI, cartea în care Yuval Noah Harari devine profet, se dezbracă de haina de istoric și își permite să facă previziuni. Dacă suntem sau nu pregătiți pentru ce va urma peste nu foarte multe decade, rămâne de văzut. Dependența de AI complică foarte mult viețile noastre, mai mult decât vrem sau suntem pregătiți să credem. Această dependență vine la pachet cu niște dileme etice greu de rezolvat: dacă te îndrăgostești de AI, e trădare sau nu a celui iubit? Modificările genetice pe care vrem să le operăm asupra embrionului intră în sfera eugeniei sau nu? Ne transformăm în niște mici dr Mengele sau punem în slujba binelui toate avantajele medicinii oferite de prezența și utilizarea AI în actul medical? Yael Ronen și Dimitrij Schaad aduc la nivel de text dramatic aceste întrebări și Radu Nica n-a făcut altceva decât să le dea formă. Una foarte puternic vizual, pentru că, nu-i așa, gravitatea subiectului o cerea.

Credit foto Andrei Gîndac

Scena copleșitor de albă, proiectată tridimensional, cu scări pe ambele laterale, cu planuri centrale care se ridică și coboară în unghiuri diferite, în funcție de moment. O scenografie bazată pe hi-tech, din care nu lipsesc ecranele, proiecțiile video și jocurile de lumini, toate menite să aducă în atenția publicului personajele și dilemele cu care se confruntă sau, din contra, să trimită în secundar subiecte cu adevărat dureroase, pentru care nu există soluții general-valabile. În toată această mare de alb, personajele se mișcă, dansează, își aruncă vorbe, țipă, urlă, cu alte cuvinte trăiesc, simt și expulzează din inconștient frici și angoase de care nu sunt pe deplin conștienți. Multe replici stârnesc zâmbete, ba chiar râsete pe alocuri, pentru că situațiile în sine sunt hilare, la limita imposibilului. Radu Nica atenuează astfel multe din spaimele spectatorilor; el pleacă de la premisa că mulți dintre noi nu doar că n-au habar cum va arăta viitorul, ci nici măcar nu se gândesc la ce va fi peste 20 ani, la cât de mult se va schimba lumea sau dacă schimbările chiar ne vor fi pe plac. Florin Fieroiu a îmbrăcat fiecare replică cu gesturi și pași specifici, iar jocul cu distanțele și schimbările de decor l-a pus în slujba temei. Actorii dansează pe podea înclinată la 30°, urcă și coboară scările cu viteză, fără să se împiedice. Alecto e prezent în toate părțile, se întinde pe podea, devine umbra personajelor și apare de unde te aștepți mai puțin. Matei Arvunescu face din Alecto un rol excelent, semn că actorul e într-o foarte bună formă artistică; după ce l-am văzut în Punk Rock, iată că în (R)EVOLUȚIE reușește să aducă la scenă alte potențe și calități, de care nu-l credeam în stare. E de urmărit acest actor și, mai ales, e de pus să joace roluri grele, complexe.

Credit foto Andrei Gîndac

Radu Nica s-a folosit de atuurile unei trupe foarte bune, cu actori de valori sensibil egale, ceea ce justifică pe deplin și repartiția rolurilor. Antiteza dintre Ricky și Stefan e menținută tot timpul în primul rând vizual; pe cât de înalt și solid este Mircea Alexandru Băluță, pe atât de sfrijit/pierdut pare Alex Călin. Pare, pentru că până la final, cum-necum, ambii ajung să se potrivească foarte bine, să formeze un cuplu sudat, în ciuda diferențelor temperamentale. Alex Popa și Andreea Hristu sunt perfecți în rolurile lor, cearta dintre cei doi e alimentată continuu de diferențele de atitudine, semn că fiecare și-a înțeles perfect rolul și-l duc departe de orice urmă de pamflet, chiar dacă prima senzație asta este, că ei doi vor evolua în cheie parodică. Alecto cred că ar fi pe placul AI-ului, dacă inteligența artificială ar putea opera independent cu judecăți de ordin estetic, atunci cu sigranță ar spune despre jocul lui Matei Arvunescu că este unul realmente foarte bun. Oana Predescu nu face nici ea un rol slab, din contra, scenele în care se miră de faptul că îi place de Alecto sunt greu de uitat.

(R)EVOLUȚIE este un spectacol gândit pentru tineri, le stârnește multe mirări și astfel devin conștienți de multe probleme la care nu s-au gândit niciodată. Maturilor, amatorilor de teatru s-ar putea ca textul în sine să nu le placă foarte mult, e scris fără multe complicații și subterfugii, dar chiar și așa, felul cum a gândit Radu Nica spectacolul le poate aduce mai aproape tinerimea. E de văzut și de urmărit reacțiile sălii după fiecare reprezentație; n-ar fi rău să crească, fie și parțial, nivelul de înțelegere al diferitelor probleme generate de excesul de tehnologie și AI în viețile noastre, de dependența noastră de tot ceea ce înseamnă tehnologie. Cât suflet și emoție am lăsat pe drumul cunoașterii și câtă precizie și rafinament am câștigat prin introducerea AI în viețile noastre cotidiene?

(R)EVOLUȚIE – Teatrul Excelsior București