Restitutio – memoria colectivă la timpul prezent

Colecția Restitutio a Editurii Muzeelor Literare Iași propune, pentru început, trei volume scrise de același autor: Iulian Pruteanu-Isăcescu: Muzeul Constantin Negruzzi. Din istoria conacului Negruzzi de la Hermeziu, Bojdeuca Ion creangă. Din istoria primului muzeu literar din România, respectiv Muzeul Vasile Pogor. Din istoria Casei Pogor-Brătianu. Înainte de orice, vreau să plec de la o mărturisire personală: nu-mi place conceptul de muzeu așa cum este el înțeles în mare parte în România: muzeul prăfuit, încremenit în timp, locul unde intră doi-trei vizitatori într-o zi bună etc. Nu-mi plac muzeele cu muzeografi blazați, neatenți la cei care le calcă pragul, grăbiți să expedieze din vârful buzelor câteva clișee învățate pe de rost etc. Dacă e să fim cinstiți până la capăt, mai bine de jumătate din muzeele din România ar intra în faliment dacă n-ar fi finanțate de la bugetul țării, tocmai din pricina unor motive ca cele evocate anterior. Cât privește materialele informative scrise – pliante, cataloage, publicații etc. – aici lucrurile stau și mai prost; puține muzee au site-uri actualizate și cu informații atent selectate, iar la partea de cataloage și pliante e tragedie; dau doar un exemplu – am primit astă vară la Constanța pliante decolorate, tipărite/editate acum zeci de ani!

Plecând de la aceste premise, iată de ce găsesc mai mult decât meritorie inițiativa celor de la Editura Muzeelor Literare Iași: colecția Restitutio devine exemplu concret de „Așa da!” sau „Uite că se poate!”. Este meritul unul istoric de formație, Iulian Pruteanu-Isăcescu, care și-a pus pasiunea la treabă și a combinat-o cu un elan tineresc ce-l credeam pierdut de mult! Au ieșit trei monografii excelent alcătuite, care nu sunt doar colecții de date, ci chiar provoacă cititorul și/sau posibilul vizitator să caute să afle și mai multe.

«Cel de-al cincilea copil al lui Leon C. Negruzzi, Ella, s-a născut la 11 septembrie 1876, la moșia familiei de la Hermeziu. A urmat cursurile Școlii Secundare de Fete „Oltea Doamna” (actualul Colegiu Național „Mihai Eminescu” din Iași) și cursurile Facultății de drept a Universității ieșene, pe care le-a absolvit în 1913. Ella L. Negruzzi a fost prima femeie admisă în Barou și care a primit dreptul de a pleda, după un șir lung de procese cu Baroul Iași care i-a refuzat intrarea pe motiv că fiind femeie, nu avea drept de vot, iar ca avocat ar fi trebuit să aibă acest drept. „Curtea de Casație secția I a respins recursul doamnei Ella Negruzzi contra deciziei Curții de Apel de la Iași care anulase înscrierea sa în baroul local. Vasăzică bărbații sunt politicoși și galanți cu damele numai în tramvai, unde le cedează locurile lor pe bancă cu plăcere (și încă ș-atunci când ele sunt tinere și nostime!) sau prin saloane, unde nici un reprezentant al sexului mustăcios n-ar comite crima de-a ieși pe ușă înaintea unei cuconițe («ah, pardon… aprés vous madame!»); dar când e vorba să recunoaștem meritele unei femei, dreptul ei elementar de-a-și întrebuința și valorifica în lupta vieții talentul, cultura, munca, spre a se putea hrăni și a fi în același timp folositoare societății, atunci noi bărbații îi opunem un non possumus absolut. Și, mă rog, pentru ce?”»

Muzeul este un loc al memoriei, dar al uneia vii, asta nu se prea înțelege la noi. De aceea și găsesc absolut meritoriu faptul că autorul a început monografia muzeului Constantin Negruzzi cu întemeietorii, adică cu oamenii! A adunat date, le-a ierarhizat, a păstrat ceea ce era cu adevărat necesar pentru o bună înțelegere a evoluției istoriei; n-a complicat deloc arborele genealogic, ci a preferat să-l desfacă în mai mulți, mai mici, în funcție de care dintre descendenții direcți ai lui Constantin Negruzzi au fost mai legați de conac și mai importanți dpdv al contribuției la evenimentele istorice locale și/sau naționale. Contribuții culturale au avut aproape cu toții, nici autorul nu trece cu vederea peste acest aspect, numai că nu încarcă paginile inutil.

Capitolele cărții sunt dedicate, în ordine cronologică, lui: Constantin Negruzzi, Leon C. Negruzzi, Iacob C. Negruzzi, Mihai L. Negruzzi, Ella L. Negruzzi și Leon (Bob) M. Negruzzi. Ne plimbăm prin intermediul autorului, pe urmele acestora, prin întreaga Europă, ajungem chiar și în SUA, pentru ca, în final, să revenim acasă, la conac. Istoria renovărilor clădirii și a principalelor evenimente care au avut loc aici este redată într-un stil lejer, în ciuda faptului că notele sunt demne de orice lucrare de specialitate (studiu de specialitate). Volumul se încheie, de altfel, cu o listă a surselor ilustrațiilor și cu o bibliografie selectivă.

O scriitură lejeră, care facilitează apropierea cititorului de subiectul cărții și transformă monografia într-o provocare aruncată cititorului: să meargă să vadă conacul de la Hermeziu!

Muzeul „Constantin Negruzzi”. Din istoria conacului Negruzzi de la Hermeziu de Iulian Pruteanu-Isăcescu