Cronică de Andreea Telehoi
Cehov susține că textele lui sunt comedii. Gurile rele vor infirma, desigur, această declarație. Dar comicul vine tocmai din patosul cu care personajele își induc, de unele singure, necazurile. Totul e mult, e greu, e sufocant. Comică este tocmai nimicnicia omului explorată atât de chirurgical de autor în piesele sale.
Spectacolul Pescărușul de Anton Pavlovici Cehov, în regia lui Alex Bogdan, de la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, este printre puținele montări tratate, cu adevărat, în cheie comică. Preconcepția, când vine vorba de Cehov, pornește de la ritm. Dacă textul e rusesc trebuie să aibă pauze multe, de unde și termenul de pauză cehoviană, momente de introspecție profundă, tăceri greoaie, gesturi mici, pentru că totul se întâmplă în interior. Abordarea lui Alex Bogdan e exact pe dos. Montarea lui este plină de viață, gălăgioasă, colorată, pe alocuri absurdă. Dar este un ridicol asumat, un absurd ironico-fantastic, în care, chiar dacă știi textul, tot ești surprins. S-au căutat, cu siguranță, forme noi pentru această piesă.
Traducerea lui Bogdan Budeș, alături de adaptarea textului de către Alex Bogdan, propune un „Pescărușul” mai viu, mai jucăuș. Inclusiv cheia interpretării actorilor pornește de la joc. Nina (Ileana Ursu) și Treplev (Ciprian Chiricheș) sunt niște copii ai nimănui, care fac față vieții prin joacă. În cazul lui Treplev este evident că acesta e modul lui de a-și conține suferința. Copilăria a fost, probabil, singurul moment din viața lui când a fost fericit. Și este un moment în care ar vrea să se întoarcă, deoarece, pe atunci, mama lui încă îi dădea atenție. Toată piesa vedem cum Treplev încearcă să-și mulțumească mama, să-i câștige aprobarea. Fie pe a ei, fie pe a Ninei. Însă „femeile nu iartă insuccesul.”
Scenografia Clarei Ștefana este alcătuită dintr-un bazin pătrat cu margini late, plasat în centrul scenei, servind atât pe post de lac, cât și de scenă în scenă. Iar pe partea din spate sunt câteva panouri de mărimi diferite, cu un spațiu gol pe centru, printre care ies și intră actorii. Este un decor într-o estetică minimalistă, dar realist în context. O soluție eficientă pentru a reduce spațiile textului la un singur cadru, fără schimbări considerabile de decor.
Polemica dintre textele clasice vs textele contemporane își găsește rezolvarea în montările precum aceasta. Deși se păstrează structura de bază a piesei, Alex Bogdan introduce în adaptarea sa și un comentariu social foarte actual, atât despre lumea de astăzi, cât și despre teatru. O mișcare destul de curajoasă, chiar și într-o montare atât de neconvențională, deoarece nimănui nu-i place să dea bani ca să fie criticat public. Nici pe gratis nu ne place să fim criticați, dar pe bani e și mai și.
Este foarte frustă și ludică abordarea acestor personaje, la nivel de relații și motivații personale. Deși anumite lucruri par evidente în citire, nu sunt chiar atât de ușor de transpus și în joc, dincolo de cuvinte. Însă în această montare raporturile de putere, relațiile dintre personaje și motivațiile lor sunt foarte clare. Dorința Ninei de a fi asemeni Arkadinei (Ramona Gîngă), idolatria ei patetică, nefondată. (Ilustrată și prin recreerea picturii lui Michelangelo, „Facerea lui Adam”, cu cele două) O montare foarte plastică de altfel, cu multe trimiteri, atât în zona de vizual cât și referințe la cultura pop. Infatuarea plină de disperare a Polinei Andreevna (Flori Popa) pentru Dorn (Marcel Turcoianu). Narcisismul fără margini al Arkadinei, care trebuie să acapareze tot. Infantilismul și frustrarea juvenilă a copilului care nu știe cum să câștige afecțiunea mamei. Blazarea artistului de succes care caută o nouă jucărie pentru a-l elibera din lanțurile plictiselii. Deznădejdea, dusă până la nebunie, a conștientizării unei vieți irosite. Totul este cât se poate de pe față.
Sunt câteva scene care contrabalansează această frescă a impulsurilor dezlănțuite haotic, precum e revederea dintre Treplev și Nina din actul patru, care emoționează sincer. Sau momentul în care, pentru o clipă, pătrundem în mintea lui Treplv și vedem cum și-ar fi dorit să fie relația lui cu Arkadina. E multă grandilocvență, dar e și emoție, unde chiar e nevoie. Monologul Ninei rostit de Treplev la final e ca o palmă de pământ așezată pe un coșciug.
Spectacolul „Pescărușul”, în regia lui Alex Bogdan de la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, este o comedie dulce-amăruie surprinzătoare, greu de cuprins în cuvinte. Este o meditație, o joacă, un dans. O manifestare artistică fără limitări.
Teatrul „Maria Filotti” din Brăila – „Pescărușul” de A.P. Cehov. Regia: Alex Bogdan. Traducerea: Bogdan Budeș. Scenografia: Clara Ștefana. Asistent Scenografie: Andreea Burlacu. Lighting Design: Costi Baciu. Distribuție: Ramona Gîngă, Ileana Ursu, Flori Popa, Blanca Doba, Ciprian Chiricheș, Valentin Terente, Marcel Turcoianu, Alin Florea, Alex Bogdan, Sever Bârzan. Data premierei: 10 și 11 Mai 2025
