Cristian Fulaş, Cei frumoşi şi cei buni, Polirom, 2017
Doar cu un titlu fitzgeraldiano-cohenian (The Beautiful and Damned, respectiv Beautiful Losers), cea mai nouă carte a lui Cristian Fulaş, quasi-neocioraniană (poate în genul acesta ar fi scris un Cioran al noului mileniu!), ţi se poate prezenta ca un produs… Elon Musk, gata de trimis pe Marte (ca avertisment pentru viitorul… marţienilor de origine pământeană)! O mână de carte, cu cinci degete, toate detaşabile, dar „legate” printr-un circuit nervos încă uman, cu o osatură sceptică (opusă oarecum optimismului aproape pedagogic al sud africanului, devenit şi american, şi canadian, din punct de vedere al cetăţeniei):
„Ştiu, mă crezi nebun, dar epoca lucrurilor a luat de mult locul epocii oamenilor. Iar eu mă voi face profetul ei. Voi scrie direct Apocalipsa, doar că nimic nu va fi tragic în ea. Apocalipsa mea va fi un elogiu, un act de supunere, înţelegerea din urmă a faptului că noi, oamenii, am pierdut lupta şi trebuie să ne retragem.”
Fragmentul de mai sus este dintr-un fel de scrisoare, care este al cincilea text, „În celălalt loc, cu o spaimă perpetuă”, unde un fel de Mircea Cărtărescu paralel (precum personajul din „Solenoid”), pardon, un fel de (alt) Cristian Fulaş, cu fineţuri şi delicatese teoretic literare, explică o anume raportare la… Zeitgeist şi scris-literatură-manuscris-carte, ca să nu mai spunem, auzim (de)… Voci:
„Astfel, fie că vorbim despre o voce descriptivă sau adresativă, pentru a spune pe nume instanţelor diferite de persoana întâi, mărcile ei sunt doar vectori adăugaţi în timpul redactării, nicidecum instanţe ale vocii primare, cea care face textul să fie. Vocea care face literatura e întotdeauna anterioară limbajului clar, definit gramatical. Ea e ca o lavă nediferenţiată din care mai apoi, prin intermediul semanticii şi gramaticii, se naşte ceea ce numim – atât de impropriu uneori – textul.” (p.155)
Aşadar, ce ar mai fi oamenii… astăzi (alienaţi în fel şi chip: în patru dintre textele… impropriu denumite astfel, sic!, aproape naturalist, avem o Evă Hagi Tusose, în linii mari, care înnebuneşte din pricina unei monede simple, fals aurii, de 50 de bani – de fapt, aici e doar declanşarea fenomenului); avem un mafiot Giovanni, care nu e decât… un deloc blajin Ionel, ajuns anti-erou criminal prin Italia; o bolnavă din ce în ce mai paralizată şi mai cucerită de… linişti (neliniştitoare) şi acel scriitor care se tot neagă, care tot filosofează: patru exemple, poate prea puţine pentru a surprinde întreaga complexitate a „înstrăinării de sine” a câtorva miliarde de semeni), ce ar mai fi „obiectele” azi, când
„totul e o formă de ficţiune, (…) realitatea e mereu invadată de amintiri şi, practic, nimic nu se arată sub forma simplului prezent, nimic nu e aici-şi-acum, ci, mai degrabă, totul e amintirea unor fapte, chiar dacă ele vor fi petrecut cu o fracţiune de secundă înainte.” (p.173)
Personajul-narator din al cincilea text mai scrie undeva, tot bătând apropo la literatură şi la o anumită despărţire de oamenii care nu ajung la… umanitate (desigur, nu ştim cât glumeşte adevăratul scriitor, cât aspiră el la… umanitatea autentică, la „cei frumoşi şi cei buni”, cu o ironie ascunsă bine între o chiuvetă de dat cu capul şi o „Agenţie” – poate fi şi… lumea scriitorilor de Nobel, sic! – care dă titlul celui mai ambiţios text, de unde este „luat” şi titlul cărţii):
„Tocmai de aceea cred că trebuie să schimbăm ceva, cred că trebuie să încetăm să mai vorbim despre oameni şi atunci totul va fi minunat, atunci literatura va deveni din nou interesantă şi va face vâlvă, va face săli pline, va extazia o lume întreagă. Sunt convins că, în clipa în care îndrăznim să abandonăm omul şi să scriem tragedia unei burse sau a unui calculator, atingem instantaneu inimile oamenilor. Imaginează-ţi: să scriem povestea unui telefon de ultimă generaţie care îşi pierde treptat funcţiile (n.a.g.s.: nu ca femeia din „Liniştea”, al treilea text), al cărui ecran încetează să mai răspundă la atingerea degetelor, care se opreşte şi porneşte de capul lui simulând intrarea şi ieşirea din comă şi moare apoi pe neaşteptate, după toate eforturile de a fi salvat…”, p.163.
În „celălalt” al cincilea text, care face notă oarecum disparată, „Agenţia”, care pare să controleze ocult totul, chiar şi scrierile lui Cristian Fulaş, sic, are loc o altă abordare a umanităţii: structura de reţea a acesteia, neeliminând singurătatea absolută, care poate fi şi colectivă, opusă singurătăţilor „banale” din celelalte „texte”; o structură care este confirmată de informatizarea actuală, de social media… Are sonoritate de text S.F., de mini-scenariu conspirativ-distopic, dar şi… posibil speculativ ucronic (doar nici timpul şi nici spaţiul nu le mai ajung oamenilor!, p.74): la o întâlnire misterioasă, oarecum amintind, de pildă, de contactul… Neo cu Oracolul, unui… discipol (care poate fi cel mai simpatic alter ego al scriitorului aici) i se explică diverse:
„Cu titlu de confidenţă, i s-a spus că ideea de identitate autonomă nu era dezirabilă la nivelele superioare ale reţelei şi tocmai acel lucru trebuia înăbuşit, oprit înainte de a deveni un pericol pentru cei din jur. A întrebat, măcinat de o curiozitate vecină cu indiscreţia, dacă Reţeaua era de fapt formată din oameni. (…) normal că erau oameni, ce altceva puteau fi dacă nu oameni, nu exista nimic în afară dea ei şi tocmai asta trebuie conservat, umanitatea. Şi atunci, a întrebat, de ce nu toţi oamenii au acces la umanitate? Pentru că nu ar fi suficientă pentru toţi, i s-a răspuns, pentru că spaţiul nu mai ajunge pentru toţi oamenii. Şi nici timpul. Şi atunci, a zis, atunci ce e de făcut?”
Evident că aici este momentul cel mai potrivit pentru a mă opri…
Bref, chirurgical, necruţător, androidic, lucid, marţian, cod numeric, ex machina: Cristi Fulaş la…, era să scriu brutărie, la Agenţie!
Desigur, între elonmuski şi „cei frumoşi şi buni”, care încearcă „să conserve umanitatea în forma ei cea mai pură, cea mai neatinsă de maşină” sunt nişte diferenţe: rămâne să le descoperiţi!
a.g.secară, a doua zi după lansarea cu succes a Falcon Heavy
Sursa foto: arhiva personală Cristian Fulaș