„Știinţa în 5 minute: peste 100 de experimente rapide pentru copii” de Jean Potter
Peste 100 de experimente rapide şi simple, explicate în această carte pe înţelesul copiilor, oferă cele mai bune răspunsuri la tot atâtea întrebări din toate ramurile ştiinţei.
„Animalele
Cele mai multe ființe vii sunt împărțite în două categorii principale: plante și animale. Diferența cea mai însemnată dintre ele e aceea că animalele pot să se deplaseze, în timp ce plantele nu. Majoritatea animalelor pot să vadă, să audă, să simtă, să miroasă și să guste, tot așa cum o fac și ființele umane. Animalele au dimensiuni, forme și culori diferite. Unele sunt imense, pe când altele nu pto fi văzute decât la microscop. Studierea oricărui animal este fascinantă.
Îna ceastă secțiune veți afla o sumedenie de lucruri despre animale. Veți cerceta o pisică pentru a-i observa ghearele. Veți învăța cum să stabiliți vârsta unui melc. Și veți descoperi o modalitate neobișnuită și interesantă de a stabili dacă o broască-țestoasă e mascul sau femelă.”
„Hoțul de cuvinte” de Hans Joachim Schädlich
Paul întâlneşte într-o bună zi un personaj ciudat care se oferă să-i facă temele. Dar nu gratis, ci cu un preţ: nu mai poate folosi orice cuvânt vrea. La prima vedere, pare un chilipir. Dar cum te poţi înţelege cu ceilalţi dacă nu poţi folosi toate cuvintele?
O poveste originală, al cărei erou descoperă într-un mod cât se poate de comic cât de utilă este gramatica!
„Rafalele de ploaie se năpustesc spre tramvai cum se înalță valurile cât casa spre o corabie. Apa lovește în geamuri și curge în șiroaie pe ele, așa că Paul vede doar apă de jur împrejur. Tramvaiul își croiește cu greu drum prin apa de pe stradă, alături de un camion încărcat cu cărbuni. Cu puțin înainte de școală, șinele sunt atât de ondulate și lăbărțate, că brusc tramvaiul-corabie începe să se balanseze și să se încline. Căpitanul reduce viteza la jumătate. Camionul-corabie se strecoară în fața tramvaiului-corabie. În spatele tramvaiului-corabie s-a postat o mașină-barcă de două persoane, verde ca broscoiul, care vrea să cotească la stânga, pe o străduță-canal îngustă.
Pe lângă tramvaiul-corabie nimeni nu mai are voie să treacă, fiindcă tramvaiul a oprit. Din direcția opusă vine un alt tramvai care trece pe lângă tramvaiul lui Paul. Între cele două tramvaie este un spațiu atât de îngust, că probabil nici măcar Paul n-ar putea să se strecoare pe acolo.
Paul coboară. Școala nu e departe. I-ar fi plăcut să facă un ocol, dar deja s-a făcut ora șapte patruzeci. Și, în plus, plouă. Așa că Paul grăbește pasul.
După întâlnirile cu un elefant-nor și un tramvai-corabie, Paul nu se mai miră că în fața școlii își face apariția un bărbat a cărui înfățișare i-ar tăia răsuflarea și unui băiat mai mare decât el.
Bărbatul a deschis o umbrelă mare și verde, urcă pe o cutie din lemn care arată ca un geamantan și începe să cânte! Nu este însă un cântec veritabil. Lui Paul i se pare că aude când un corb, când o scândură de parchet, când un urs. Ursul mormărie, scândura scârțâie, corbul cârâie:
Preiau ale voastre prepoziții
În cele mai bune condiții.
Opresc câte-un verb fierbinte,
Contra salata de cuvinte.
Cumpăr la bucată și complet
Toate consoanele (fără zert).
Cine dă silabe multe
Pentru temele făcute?
Paul ajunge în clasă exact la țanc. Astăzi Paul are Bio, Mate, Rusă, Română, Română, Rusă, Orele se desfășoară ca în fiecare zi. Paul nu este deosebit de silitor, dar nici deosebit de leneș. Astăzi așteaptă pauza mare cu ceva mai multă nerăbdare, fiindcă vrea să vorbească despre antrenament cu toți jucătorii din echipa lui de fotbal.”
„Povestea planetei albastre” de Andri Snoer Magnason
Roman publicat în 22 de țări și distins cu numeroase premii literare!
Brimir şi Hulda sunt prieteni buni. Trăiesc în natură, pe o planetă albastră populată numai de copii. Până într-o zi, când pe plajă se prăbuşeşte racheta pilotată de Ziurel Bucurel. Acest personaj ciudat le promite copiilor o viaţă superdistractivă: le dă puterea de a zbura, ba chiar ţintuieşte soarele pe cer cu un cui. Dar cum o să arate lumea lor când totul e doar distracţie?
O extraordinară poveste despre magie, generozitate, egoism şi sacrificiu, pentru cititorii de toate vârstele.
„– Veniți, spuse Darrow și încercă să-i tragă după el.
Copiii fantomatici cântau cântece frumoase despre soare și despre fluturi. Cântau despre răsărit și despre apus, despre păsări și flori și fructe și despre un cer care era uneori albastru sau alb, iar alteori roșu sau plin de stele strălucitoare. Cântau cu tristețe despre Darrow, care ajunsese în burta unei hiene fioroase.
– Nu mai cântați asta, sunt aici, le strigă Darrow.
Cântecul încetă. Ființele luminate de licurici se uitară în jur.
– E Darrow! strigară. Darrow e viu! Darrow e viu!
Copiii veniră în fugă la Darrow și-l luară în brațe. Erau cu siguranță mai bine de o sută.
– O, Darrow, prietenul nostru bun și drag, am plâns atât de mult, spuse o fetiță cu ochii negri.
Darrrow fusese pupat atât de mult, că fu nevoit să se șteargă pe față.
– E e Brimir, iar ea e Hulda, spuse el. Ei m-au salvat.”
Seria Portalul Magic – Mary Pope Osborne – „Pe urmele indienilor”
Jack şi sora lui mai mică, Annie, călătoresc în timp şi spaţiu dintr-o căsuţă secretă, plină cu cărţi, descoperită într-un copac fabulos. Fiecare carte deschisă îi face să treacă printr-un portal magic, oferindu-le prilejul unor aventuri pe parcursul cărora vor întâlni creaturi uimitoare şi personaje din epoci istorice diferite.
Extrem de apreciate de părinţi, de profesori, dar mai ales de copii, cărţile din seria Portalul magic au realizat un lucru cu adevărat magic: au trezit pasiunea lecturii în milioane de copii din întreaga lume. S-au vândut în zeci de milioane de exemplare şi au devenit lecturi suplimentare obligatorii în majoritatea ţărilor în care au fost traduse. Pentru că fiecare mic cititor devine o parte din povestea lui Jack şi Annie!
#18. Pe urmele indienilor
Jack şi Annie încep o nouă serie de aventuri, reunite sub titlul Misterul câinelui vrăjit. Ei trebuie să primească patru daruri speciale pentru a putea dezlega vraja sub care se află Teddy, un căţeluş foarte simpatic.
În numărul 18, Jack şi Annie se întorc în timp şi trăiesc o aventură palpitantă printre indienii Sioux din America de Nord.
„Lupul avea ochii galbeni și dinți ascuțiți.
Teddy mârâi și lătră. Annie se grăbi să-l înșface pe cățel.
Brusc, lupul se ridică în două picioare.
– Vaaai! strigă Annie.
Făcu un pas în spate.
Apoi copiii începură să râdă.
Lupul fioros era Șoimul Negru care purta o blană de lup! Capul îi apăru printr-o despicătură a blănii din zona gâtului. Le aruncă lui Jack și lui Annie un mic zâmbet.
– Costumul ăsta de lup e super! exclamă Annie.
– De ce-l porți? întrebă Jack.
– Lupul este cel mai puternic vânător de bizoni, spuse Șoimul Negru. Când îi port pielea, îi simt forța.
– Uau! făcu Annie uimită.
Șoimul Negru se uită la bunica lui.
– Acum pot să le arăt bizonul?
– Doar le arăți, spuse bunica. Nu vânezi. Avem destulă carne pentru azi.
Se uită la Jack și la Annie.
– Indienii Sioux nu omoară niciodată mai mulți bizoni decât au ei nevoie, spuse ea.
– Asta e bine, se bucură Annie.
Șoimul Negru îi dădu bunicii sale pielea lupului. Apoi alergă spre poneii de pe pășune.”
Colecția de lectură și scriere creativă – Anne Fine – „Întoarcerea pisicii asasine!
Oare cine va fi următoarea victimă a motanului Tuffy, acum, că familia a plecat în vacanţă şi toată casa e a lui? Teoretic…
Aventurile nostime ale motanului Tuffy, povestite chiar de el, continuă!
„Iar m-a prostit
Ei bine, iar m-a prostit. Să nu mă-nțelegeți greșit. Planul a mers ca pe roate. La început. S-a dus înapoi la mașină, a pornit motorul și s-a îndepărtat de copac cu aproape zero kilometri pe oră.
Ușurel.
Ușurel.
Până când funia a fost întinsă. Creanga a coborât așa cum plănuise.
Mai jos.
Mai jos.
Pentru ca drumul meu spre pământ să fie decât o plimbărică.
Perfect! Mi-am spus. Pot să fac asta. Resturi de cârnăciori și șorici de la bacon, vin la voi!
Și am început să cobor de pe creangă.
Cu pași micuți.
Cu pași micuți.
Dar tocmai atunci părintelui i-a alunecat piciorul de pe pedală.
Mașina a țâșnit în față. Sfoara a cedat și s-a rupt. Creanga bifurcată a copacului a devenit o praștie uriașă plină de frunze – iar eu, o pisică zburătoare.
Hiiiiii! Ia uitați-vă la mine! Am executat un arc de cerc splendid, ca un curcubeu, pe deasupra coroanei copacului. (N-aș vrea să mai repet experiența, dar credeți-mă că priveliștea de sus e spectaculoasă. Rămâi cu gura căscată! Poți să vezi până hăt departe, până la rafinărie.)
Și după aceea, evident, singura direcție n-a fost decât în ….
J
O
O
S.”
Seria Biroul de Investigații Nr. 2 – Jørn Lier Horst, Hans Jørgen Sandnes – „Operațiunea Nor de furtună”
La Elvestad au început furturile. Cineva dă spargeri misterioase. Tiril, Oliver și Opti sunt pe urmele autorilor. Îi vor prinde?
„Toți detectivii particulari au propriul sediu. Sediul Biroului de Investigații Nr. 2 se afla în pivnița casei lui Oliver de pe Strada Brutăriei 2B. LA 2A locuia Tiril împreună cu Opti și familia ei.
Cele două case erau lipite una de alta și aveau grădină comună. Atunci când fuseseră construite casele, pivnița era folosită pentru depozitarea cartofilor. Apoi, acolo fuseseră abandonate toate rămășițele și vechiturile. Până la urmă locul a fost curățat, spălat și vopsit, iar mai nou fusese transformat în birou de detectivi. Fiecare avea biroul lui. În pivniță mai era un dulăpior de arhive, un mic frigider, o canapea într-un colț și o tablă albă de scris.
Oliver luă un marker roșu și scrise:
1 – Hoțul de mașini de la Dulciuri-Larsen
Apoi scrise:
2 – Hoțul de la Brutăria Monsen
– Ce au în comun? spuse el desenând o linie între cele două puncte. Un levier.
Tiril își ridică privirea din calculator.
– Și faptul că Opti le-a dat de urmă, adăugă ea.
Da, dar mașina asta trebuie să fi fost undeva între timp. Trebuie să fi lăsat drojdia undeva.”
