All Strings Attached, Nuit minimaliste, Trio Ludic, Piano Collage și Lumini și umbre, cinci albume realizate de Andrei Irimia într-un timp foarte scurt și prin eforturi proprii, fără să fie asociat cu o casă de discuri anume sau cu o instituție culturală. Independența unui artist în România anului 2025 costă și când spun asta nu mă refer la resursele financiare, cât la celelalte tipuri de resurse investite în ducerea la bun sfârșit a unui proiect. În 2021, în plină pandemie, scriam despre concertul Nuit minimaliste, m-am uitat pe cronică și mi-am dat seama că a fost în perioada când sala era ocupată 30% din capacitatea maximă. De această dată, Lumini și umbre a fost sold out și nu în orice loc, ci în Sala Radio, unde acustica favorizează, iar melomanii văd scena foarte bine, indiferent de locul ocupat. Știind cât de mare e scena, am avut îndoieli cu privire la succesul concertului în sine; ce nu știam era conceptul (artistic) gândit integral de Andrei Irimia. De la prima ieșire pe scenă a celor trei artiști – pianistul Andrei Irimia, violonistul Răzvan Păun și violoncelistul Thibault Solorzano – mi-am dat seama că n-aveau rost temerile. Un show de lumini (și umbre) realizat cu foarte, foarte puține mijloace scenice și cu ajutorul a doi instrumentiști foarte buni, cărora li s-a adăugat actorul Marius Manole. Un spectacol muzical total, care a lăsat sala într-o stare de perplexitate amestecată cu uimire și mici revelații. Au fost vrei cinci spectatori care au părăsit sala după primele momente, semn că se așteptau la altceva și am apreciat faptul că au ales să plece discret, fără să deranjeze. Ca și la Nuit minimaliste, Andrei Irimia a folosit și acum pianul de jucărie – chiar două astfel de instrumente – la care a cântat de două (sau chiar trei) ori, adevărate intermezzo care au făcut legătura între melodiile cântate și secvențele de recital realizate de Marius Manole.
Credit foto: George Zuica
Show-ul de lumini a fost completat de o prelucrare de sunet total neașteptată pentru mine, dar care a umplut spațiul la propriu, ba chiar ne-a și trimis în alte dimensiuni. Au fost câteva momente în care m-am dus cu gândul fie la Vanghelis, fie la Jean-Michele Jarre, doi dintre pionerii muzicii electronice. Pianul, vioara și violoncelul s-au auzit când și cum trebuie, cu ajutorul unei orchestrații bine gândită, pentru că pe Andrei Irimia nu l-a interesat etalarea virtuozității, cât crearea unei atmosfere unice, ceea ce i-a reușit totalmente. Jocurile de lumini și umbre au cucerit inclusiv sala, iar scena și-a pierdut din importanță; după primele trei cântece nici n-a mai contat distanța dintre artiști și spectatori.
Credit foto: George Zuica
Ar trebui
Ar trebui să ne naștem bătrâni,
Să venim înțelepți,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să știm din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Și iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi și puternici s-ajungem la poarta creației,
Să trecem de ea și-n iubire intrând adolescenți,
Să fim copii la nașterea fiilor noștri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăța să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…
(Ana Blandiana)
Despair, Awakenings, Anao Marva, Obsidian, Pasărea Fericirii, The Sea is my Ceilling, What Remains of Us Necessary și Evil Stardust su fost câteva din songurile serii, fiecare moment având o orchestrație specifică, dictată de linia melodică în sine. Solo-urile de violoncel și/sau vioară au accentuat dramatismul în punctele esențiale ale show-ului: bătălia luminii cu umbrele este una veche și fără rezolvare permanentă până acum. Dacă lumina vine din nevoia noastră permanentă de cunoaștere, atunci umbrele sunt fie locurile unde mintea noastră n-a ajuns încă, fie îndoielile strecurate în sufletele noastre de un diavol neobosit. Tentațiile lumii vor fi întotdeauna multe și din sfera frivolității, dar noi decidem ce și cât din falsul lumii păstrăm pe mai departe.
Credit foto: George Zuica
Zare
Trebuie, totuși, să existe
o zonă a salvării.
Triste sunt țările
care nu au ieșire la mare.
Posomorâți, oamenii
care nu au ieșire din sine
spre altă ieșire mai mare.
(Nina Cassian)
N-am știut nimic dinainte de ce versuri va recita Marius Manole, de aici și surpriza: să citești versuri din Nina Cassian și Ana Blandiana pe scena Sălii Radio e ca și cum ai ține discursul de recepție la o primirea unui premiu important. Poeme de o frumusețe aparte, puternice, care au reușit să schimbe ceva în sufletele spectatorilor, iar Marius Manole este în întregime „vinovat” pentru asta. Într-un total acord cu instrumentiștii, foarte atent la pianist, pentru că Andrei Irimia a fost și dirijor, nu doar instrumentist (și compozitor și/sau aranjor), Marius Manole a fost de o sobrietate incredibil de profundă și de o sensibilitate aproape insuportabilă pe alocuri. Versul și melodia s-au împletit până la punctul în care au devenit corp comun, unul care vibra la fiecare atingere a instrumentelor. Vocea lui Marius Manole a devenit al patrulea instrument, unul care a intrat în rezonanță cu celelalte trei.
Credit foto: George Zuica
Zbor
De boala de care sufăr
Nu se moare,
Ci se trăiește –
Substanța ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulțindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferință perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârșit,
I se spune zbor.
(Ana Blandiana)
Un concert cu un univers sonor specific, rotund, cercul fiind închis perfect odată cu ieșirea din scenă a actorului. Un spectacol de lumini, umbre și sunete care a dus la crearea unui mic univers, aparte/separat de cel din care facem parte în mod obișnuit. Discreția lui Thibault Solorzano, un violonist pe care îmi doresc să-l ascult mai des; tehnica foarte bună a lui Răzvan Păun, emoția lui Andrei Irimia și focul interior al lui Marius Manole, iată ingredientele de bază ale succesului unui concert pe cât de special, pe atât de plin de revelații. Lumini și umbre este despre spaime, frici, emoții profunde, bucurii nemărginite, victorii obținute cu foarte mult efort, iubire dezlănțuită, forța cunoașterii și puterea dragostei. Merită continuat acest proiect, fie și pentru că te scoate din zona de confort și te pune în situația de a-ți recunoaște slăbiciunile.
