Poartă-ți plugul peste oase. Peste oasele morților…

Mărturisesc că evit, uneori, cărțile autorilor premiați, nu doar cu Nobel, ca în cazul Olgăi Tokarczuk, ci cu orice premiu. E greu de explicat de ce nu ai vrea să citești ce intră „pe val”, poate că tot contextul creat de corectitudinea politică, de promovarea agresivă, de rațiunile care fac ca marketingul să-i pună în lumină pe unii scriitori, să-i adumbrească pe alții.

Dar, în același timp, ai tentația de a afla ce anume are aparte acest scriitor a cărui valoare este recunoscută la un asemenea nivel. În proza rafinată a Olgăi Tokarczuk sunt multe lucruri care, împreună, te copleșesc: personaje neobișnuite, întâmplări greu de explicat, povestite când cu umor, când cu umor negru, digresiuni morale, exerciții de introspecție și de anamneză culturală, pagini scrise impecabil, cu o naturalețe înnăscută și extrem de prielnică lecturii.

Fără să fie o lectură facilă, romanul Olgăi Tokarczuk, Poartă-ți plugul peste oasele morților, se citește pe nerăsuflate și pentru că propune rescrierea unor tipare narative, cum ar fi romanul polițist și proza de mistere, dar și pentru stilul, care are interferențe și cu zona psihologiei, și cu cea a discursului politic-militant. Și pentru secvențe ca acestea:

*

„Uneori îmi trece prin minte că numai un om bolnav este cu adevărat sănătos.” (p. 90)

*

„Stă scris în Blake: Prietenia Adevărată înseamnă Divergență de păreri.” (p. 94)

*

„Pe scaunul din față stătea o femeie tânără și frumoasă. Fuma. Avea părul blond oxigenat, lung până la umeri, și era machiată cu stăruință, punctul forte al machiajului fiind gura rujată cu o culoare închisă. Era atât de bronzată, încât părea scoasă de la rotisor.” (p. 149)

*

„Psihicul este sistemul nostru imunitar – are grijă să nu înțelegem niciodată lumea înconjurătoare. Funcția lui este de a filtra informațiile, chiar dacă posibilitățile de înțelegere ale creierului nostru sunt uriașe. Pentru că erudiția este o povară imposibilă. Pentru că fiecare particulă a lumii, indiferent cât de mică, e alcătuită din suferință.” (p. 230)

Poartă-ți plugul peste oasele morților este o carte despre nebunia de a crede că poți apăra (și trebuie să aperi) tot ce e viu, de la vulpile argintii, căprioare și lilieci, la cărăbușii din lemnul copacilor.

Oamenii sunt cruzi cu animalele. De aceea, animalele se răzbună – asta este teoria doamnei Duszejko, personajul central al cărții. Pe rând, ca într-un tribunal, după legi nescrise ale firii, sunt judecați cei care vânează, braconează, pun capcane. Există pretutindeni dovezi ale crimelor împotriva necuvântătoarelor, doar că anchetele obișnuite nu le iau în considerare. Scrisorile, adresele, reclamațiile, sesizările femeii, care mai crede și în astrologie, sunt privite de autorități cu circumspecție, întâi, considerate apoi absurde. Toate aceste mărturii ale ei conțin referiri la zodii și case astrale. Conțin însă și multe date din lunga istorie a cruzimii omului față de animale:

„În atenția Poliției,

Întrucât nu am primit niciun răspuns la scrisoarea mea anterioară, răspuns pe care orice instituție din țară este obligată să-l ofere, în baza legii, în decurs de paisprezece zile lucrătoare, sunt nevoită să reiau explicațiile referitoare la tragicele evenimente petrecute recent în regiunea noastră și să formulez cu acest prilej câteva observații care vor face lumină în cazul decesului Comandantului și al proprietarului crescătoriei de Vulpi, Mațe.

În primul caz, chiar dacă există indicii care susțin ipoteza unui accident justificat de natura meseriei de polițist și de gradul de risc pe care aceasta îl implică, apare totuși întrebarea: CE ANUME FĂCEA DECEDATUL ÎN LOCUL ACELA ȘI LA ORA ACEEA? Cunoașteți motivele, pentru că multor oameni, printre care mă număr și eu, li se pare foarte ciudat. De altfel, subsemnata am fost la fața locului și am constatat (informație care se poate dovedi nespus de utilă Poilției) un număr foarte mare de urme de Animale – mai precis urme de copite de căprioare. Era ca și cum Decedatul ar fi fost ademenit din mașină și condus în desișul în care se ascundea gura puțului. Este foarte posibil ca tocmai Căprioarele pe care el vâna să-și fi făcut singure dreptate. (…)

Se cuvine să încep de la Biblie, unde se spune limpede că dacă un Taur ucide o femeie sau un bărbat, ar trebui omorât cu pietre. Sfântul Bernard a excomunicat un roi de Albine, care, bâzâind, îl stingherea de la treburi. În anul 1639, în Franța, la Dijon, tribunalul a osândit un Cal pentru uciderea unui Om. Au existat procese nu numai din cauza Crimelor, ci și din cauza unor acțiuni împotriva firii. În 1471, la Basel, a avut loc un proces împotriva unei Găini care făcuse niște ouă de o culoare ciudată. A fost condamnată la moarte prin ardere pe rug, fiind acuzată că e în cârdășie cu diavolul. Aici trebuie să adaug că prostia și cruzimea animalelor nu cunosc granite.

Cel mai răsunător proces, desfășurat în anul 1521 în Franța, a fost procesul Șobolanilor care pricinuiseră niște pagube uriașe. Șobolanii au fost dați în judecată de localnici și au primit un apărător din oficiu…”. (p. 195)

Doamna Duszejko nu se bucură de credibilitate pentru că e în vârstă și e considerată, chiar și de către apropiați, o femeie ciudată. Bătrâna, fost inginer de poduri, adună în casa ei tot felul de rămășițe, fragmente de oase, mărturii ale crimelor comise împotriva animalelor. Unei vecine îi dăruiește un oscior de căprioară, spunându-i că este „degetul lui Dumnezeu”. Totul, crede Janina Duszejko, trebuie salvat. Un tânăr pădurar este de părere că, ieșind de sub controlul omului, anumite animale s-ar înmulți peste măsură. Privindu-l, femeia știe că are în fața ei încă un funcționar care nu înțelege un adevăr simplu: animalele se apără și se răzbună.

Conștientă, în bună măsură, de propria fragilitate, bătrâna excentrică are în jurul ei oameni excentrici. Doctorul Ali, de exemplu, este o figură exotică – suferind el însuși de depresii, apelează la tot felul de leacuri naturiste spre a-și vindeca pacienții, implicând în vindecare și o anumită filosofie a tămăduirii sufletului.

Cele mai multe dintre personaje nu au, pentru doamna Duszejko, nume obișnuite, ci porecle. Talpă Mare, braconierul, moare înecat cu un os de căprioară. Cel mai rău bărbat din ținut, deținătorul unei ferme de vulpi, este Mațe. Moare și el în condiții suspecte, la fel ca Președintele sau Comandantul. Visătorul, om cumsecade, este și foarte bun traducător din William Blake, activitate din care speră să-și câștige traiul după ce este dat afară din poliție. Sperietoare, vecinul Janinei Duszejko, vorbește puțin, dar face parte dintr-o asociație a culegătorilor de ciuperci. Palton Negru, criminalist, este fiul lui. El coordonează anchetele de la poliție și își ceartă tatăl că se amestecă în rezolvarea crimelor, alterând probe, din rațiuni umanitare.

Un cititor atent primește indicii. Samuraiul este mereu ticsit de unelte, cum observă și Sperietoare. Corespondența către poliție este plină de scenarii menite să deturneze ancheta. Iar Janina Duszejko, știindu-și ziua morții, ca orice astrolog respectabil, să simte extrem de liberă: „Eu însă știu că mai am multă vreme de trăit.”

E greu să te hotărăști dacă Janina Duszejko este un personaj pozitiv sau negativ, dacă are simțul umorului în exces sau nu are deloc, dacă are prea multă sau prea puțină vitalitate. În fond, cititorul are aceeași tentație ca multe dintre personajele cărții: să considere că bătrâna stăpână a unei mașini numite Samurai, pricepută la turnat beton și la făcut astrograme, apărătoare ferventă a protejării animalelor împotriva agresivității oamenilor, este un personaj simpatic, la limita nebuniei, o doamnă extrem de interesantă care se mișcă, în ciuda vârstei, foarte lejer într-o lume plină de sociopați.

Poartă-ți plugul peste oasele morților de Olga Tokarczuk