Romanul lui Piergiorgio Pulixi, Librăria Les Chats Noirs, a apărut la Corint Fiction în anul 2026, în traducerea din italiană a Cristinei Gogianu. Într-un interviu, din care un fragment este consemnat pe coperta a patra, autorul mărturisește:
„Am încercat să scriu un roman plăcut și agreabil, de parcurs în câteva ore, cu niște detectivi amatori, dar cititori pasionați, care să smulgă și zâmbete, pe lângă fiorii de rigoare, omagiindu-i pe Georges Simenon, Agatha Christie, Michale Connelly, Edgar Allan Poe, Sir Arthur Conan Doyle și pe mulți alți autori de romane mistery”.
Cartea reușește pe deplin să satisfacă dorința autorului. Construită cu umor și inteligență, povestea are toate ingredientele unei enigme polițiste clasice: un șir de crime a căror soluție nu apare până la final și care îl țin pe cititor în priză, un librar, fost profesor de matematică, cu pricepere detectivistică, ursuz, dar cu suflet mare, de unde întâmplarea dramatică din trecut care i-a schimbat traiectoria vieții, doi polițiști buni în meseria lor, dar fără subtilitățile necesare pentru a dezlega cazuri mai complicate, o librărie stăpânită și salvată de la ruină de niște pisici misterioase, un club de cititori-detectivi amatori, capabili, în ciuda aparențelor, să rezolve enigme care dau bătăi de cap poliției. Dacă adăugăm iubirea fără speranță a librarului pentru frumoasa polițistă, atitudinea de admirație-dispreț a colegului ei pentru capacitățile amintitului librar, situațiile spumoase ce iau naștere din totala lipsă de răbdare a protagonistului față de cititorii ce nu respectă literatura, dar pe care trebuie să-i suporte pentru a putea să țină librăria deschisă, obținem un roman ce se înscrie cu succes în rândul celor realizate de scriitorii amintiți de autor în interviul menționat.
Am apreciat, pe lângă cele enumerate mai sus, întâmplările ce alcătuiesc fundalul poveștii principale, fiindcă îi conferă acesteia profunzime și autenticitate, iar personajelor, relief. Trecutul protagonistului, eforturile de a-și menține librăria pe linia de plutire, ajutorul pe care-l primește, lupta cu boala Nunziei, contratimpul care-i domină relația cu cea pe care o iubește, dar, mai ales, lectura și cititorii. Incidentul care-i întrerupe cariera de profesor pornește din profundul său simț al dreptății și din dorința de a-i apăra pe cei mici, iar faptul că nu renunță la librărie și la cărți, în ciuda lipsei de profit, precum și iubirea fără speranță pentru frumoasa polițistă îi demonstrează loialitatea. În legătură cu grija pe care Marzio, protagonistul, i-o poartă prietenei sale Nunzia, o temă pe care autorul o atinge este Alzheimer, boala ce distruge încetul cu încetul inteligența ascuțită a pacientei.
Loialitatea, prietenia, diferențierea dintre cele false și cele autentice, grija părinților pentru copii reprezintă motorul crimelor în serie care pun în dificultate poliția. Decorul, atmosfera, vârsta detectivilor amatori, pasiunea lor pentru romanele de profil, aparenta imposibilitate de a dezlega enigma, dând impresia unor crime perfecte, faptul că misterul se rezolvă abia la finalul surprinzător, modul în care este dezvăluit, toate acestea ar putea plasa romanul într-un orășel sau într-un sat britanic vizitat/locuit de Miss Marple. Autorul dozează desăvârșit dramatismul, umorul și atmosfera într-un roman inteligent și agreabil, exact așa cum și-a propus.
În plus, cu ajutorul lui Marzio, scriitorul satirizează diferite tipuri de cititori actuali, pe cei pentru care literatura este un simplu bun de consum și nu o preocupare fundamentală, reală. Pe de altă parte, eforturile și, până la un punct, eșecul protagonistului de a-și salva afacerea subliniază dificultățile prin care trec azi cărțile, aflate între consumerism, nevoia de profit, cerințele unei piețe dificile și pasiunea pură.
Așadar, teme diverse, îmbinate într-o construcție dominată de inteligență și ironie, un roman de citit în vacanță sau atunci când pur și simplu, simți nevoia de a lua o pauză de la agitația zilnică.
„O privi cum se învârte neîncrezătoare printre rafturi. Era plină de bijuterii, părul coafat vădea că trecuse foarte de curând pe la coafor și purta haine de firmă. I-au fost de ajuns numai câteva secunde ca s-o clasifice drept o clientă dificilă: instinctul îi sugera că nu avea să cumpere nimic, făcându-l doar să-și piardă vremea sau – în cel mai rău caz – cumpătul. Și-n fapt, după câteva minute în care nu făcuse altceva decât să strice ordinea cărților, îl întrebă țâfnoasă:
– Mă scuzați, dar nu aveți nimic la reducere pe aici?
Exista o singură categorie de clienți pe care Marzio îi disprețuia încă și mai mult decât pe cei care cereau copii xerox: cei care pretindeau reduceri.
– Ba da, doamnă. Toată seria de „du-te dracului”. Azi avem două la preț de una, îi replică. Ofertă specială. Vreți să profitați de ea?” (p. 24).
*
„ – Cazurile cele mai grele sunt întotdeauna cele mai banale. Se arată dificile pentru că anchetatorul încarcă delictul cu o complexitate care e doar aparentă, rodul prejudecăților sale, și astfel se condamnă singur să caute un răspuns acolo unde nu trebuie. Dar, în realitate, totul este extrem de simplu și răspunsul e acolo unde te aștepți mai puțin, ascuns vederii sub un văl de banalitate. Întocmai precum în Scrisoarea furată de Poe” (p. 165).
*
„Marzio era un învățător care-și iubea elevii de parcă ar fi fost copiii pe care nu-i avusese vreodată. De partea cealaltă, școlarii lui îl adorau pentru că văzuseră în el un interes și o afecțiune sincere, care treceau dincolo de simplul act al predării.
Ajutându-l pe Lorenzo să rezolve exercițiile de matematică, Montecristo își aminti cât de mult îi plăcea și îi lipsea să predea. Simțea că devine un librar bun – cu toate că ducea lipsă de răbdare și diplomație, iar ele era primul care să-și dea seama de asta -, însă adevărata lui pasiune, talentul care îl definea ca persoană și îi umplea sufletul de bucurie era să predea” (p. 176).
Librăria Les Chats Noirs de Piergiorgio Pulixi
Editura: Corint
Colecția: Corint Fiction
Traducerea: Cristina Gogianu
Anul apariției: 2026
Nr. de pagini: 256
ISBN: 978-630-361-255-3
Cartea poate fi cumpărată de aici.
