“Pedro Paramo”, Juan Rulfo

Sunt unele cărți care persistă în memoria cititorului mult după ce au fost parcurse. Ele își lasă amprenta printr-o idee, printr-un detaliu sau prin atmosfera care le învăluie. Și te determină ca, la un moment dat, să le recitești sau măcar să le deschizi din nou, în căutarea unei frânturi din ceea ce, cândva, ți-a adus o bucurie în suflet. Așa mi se întâmplă mie cu acest roman al scriitorului  mexican Juan Rulfo. Bucuria de care pomeneam ar putea părea incompatibilă cu atmosfera deloc veselă a cărții, însă ea rezidă nu din caracterul întâmplărilor evocate, ci din impresia puternică pe care scriitura mi-a produs-o. Cine îndrăgește stilul lui Marquez, va aprecia cu siguranță proza lui Juan Rulfo, în care dospește sămânța realismului magic și care condensează teme ample într-un spațiu narativ restrâns.

Pedro Paramo poate fi considerat roman inițiatic – o inițiere în lumea plină de umbre a morții, o inițiere în tainele destinului omenesc. Pedro Paramo este tatăl în căutarea căruia pornește Juan Preciado, personajul-narator al romanului, pentru a împlini astfel promisiunea făcută mamei sale înainte ca aceasta să moară.

Atunci nu puteam decât să zic că așa aveam să fac și, tot spunându-i-o, am continuat să-i făgăduiesc chiar și după ce cu greu mi-am desprins mâinile din mâinile-i țepene.  (p.33)

Fraze tulburătoare se țes, pagină după pagină, în vreme ce eroul nostru ajunge în Comala, pe meleagurile natale ale mamei – ruine ale unui trecut pe care Juan Preciado nu l-a trăit, dar căruia simte că-i aparține prin rădăcinile sale. Peisajul este dezolant și sumbru, făpturile pe care le întâlnește se zbat la granița dintre cele două lumi, cea a viilor și cea a morților, iar vocile acestora evocă istoria lui Pedro Paramo, personaj emblematic și temut, care a  marcat destinul comunității, dar și pe cel al lui Juan Preciado. Comala pare un ținut blestemat, în care morții nu-și găsesc odihna. Blestemul acesta ar putea proveni din durerea simțită de Pedro Paramo la moartea femeii iubite – Susana San Juan-, durere accentuată de modul în care satul întreg transformă momentul într-o sărbătoare acompaniată de dăngănitul necontenit al clopotelor.

Toate aceste suflete captive rătăcesc debusolate, fără a se putea elibera de povara propriilor destine nici măcar prin moarte și șoptind la ceas de seară mărturii importante pentru Juan Preciado. Granița dintre real și ireal este nespus de subțire, în acel decor mexican, scăldat de ploi și topit de arșiță. E o lume a umbrelor, în care moartea și viața par să se confunde, iar timpul se risipește, aducând trecutul pe terenul șubred al prezentului. Din fragmente și voci, cititorul este invitat să refacă drama lui Pedro Paramo și pe cea a acestei așezări muribunde, în care Juan Preciado încearcă în van să regăsească satul evocat cu drag de mama sa.

Mama, care și-a trăit copilăria și cei mai frumoși ani aici în sat și care nici măcar n-a putut veni să moară aici. Chiar de aceea m-a trimis în locul ei. E ciudat, Dorotea, că n-am izbutit să văd nici măcar cerul. Cel puțin el e chiar cel pe care l-a cunoscut. (p.106-107)

Pedro Paramo apare ca un personaj dur, nedrept, ce poartă vina pentru multe rele petrecute în Comala. Asupritor față de ceilalți locuitori ai satului, el își arogă uneori drept de viață și de moarte asupra acestora, nesfiindu-se să-i înșele, să îi supună voinței sale despotice. Deși este un erou negativ, Pedro Paramo stârnește cea mai pură compasiune, căci, în pofida puterii sale asupra sătenilor, în fața destinului și în fața morții, neputința sa este la fel de dureroasă ca a oricărui alt om.

Puțin înainte ca ultima umbră a nopții să se topească, Pedro Paramo ședea într-un jilț vechi, la poarta mare din Media Luna. Era singur, poate că de vreo trei ore. Nu dormea. Uitase de somn și de timp! (p.167)

Structura romanului este inedită, împletind firele trecutului și ale prezentului într-o țesătură narativă densă, fascinantă, în care planurile alternează, angrenând personaje și întâmplări, fără să mai țină seama de timp sau de curgerea sa firească. Lirismul sumbru și melancolic sporește entuziasmul cititorului, ca o vrajă de sub care nu vrei să te desprinzi.

Soarele s-a răsturnat peste lucruri, redându-le forma. Pământul ruinat îi stătea pustiu în față. Căldura îi încingea trupul. Ochii abia i se mișcau, săreau de la o amintire la alta, ștergând prezentul. Brusc i se oprea inima și părea că se opresc și timpul și aerul vieții. (p.174)

Singurul regret, o dată ce ai făcut cunoștință cu scriitura lui Juan Rulfo, este că acesta a scris atât de puțin.

  Titlu: Pedro Paramo

  Autor: Juan Rulfo

  Editura: RAO;

  Limba: română; 

  Traducere din limba spaniolă: Ileana Scipione ;

  Limba: română;

  Anul apariției: 2006;

  Nr. pagini: 186;

  ISBN: 978-973-576-823-2;

  Notă: 5/5.