Paulo Coelho – Hippie

Nu am mai citit o carte de Coelho din anii adolescenței târzii, și, dacă mă gândesc bine, perioada aceea a fost cea care a readus cărțile în viața mea, după o pauză în care mi-am trăit literatura proprie. Hippie mi-a atras atenția din două motive – unul ar fi caracterul autobiografic, iar al doilea, incursiunea în lumea generației hippie, pe care nu am studiat-o îndeajuns, dar care mi se pare foarte interesantă. Și ar mai fi un aspect căruia de obicei nu-i acord prea mare importanță – coperta, care în cazul de față emană un optimism jucăuș, prin paleta culorilor folosite. 🙂

Așadar, să vedem ce vrea să fie Hippie. Sau ce-am găsit eu în paginile sale. De la bun început, autorul își informează cititorii în privința autenticității întâmplărilor pe care le va povesti, apelând totuși la câteva procedee specifice literaturii și folosind persoana a treia, pentru a lăsa personajele să vorbească mai lesne despre sine. Aceste precizări fac ca granița dintre roman și autobiografie să se dilueze și aproape că uiți că acel tânăr brazilian ajuns la Amsterdam în anii 70 în căutarea aventurii, este celebrul Coelho. Aventura pe care o caută poartă amprenta curentului din care face parte și are ca scop cunoașterea propriilor limite. Spiritul hippie încă fascinează, chiar dacă omenirea a devenit mult mai libertină și multe din aspectele care pe atunci scandalizau societatea au intrat în cotidian și și-au găsit acceptare.

Dar, revenind la subiect: tineri din toate colțurile lumii, cel puțin cei care reușeau să obțină un bun de o valoare inestimabilă numir „pașaport”, se întâlneau pe așa-numitele „rute hippie”. Nimeni nu știa exact ce înseamnă cuvântul „hippie”, dar asta nu avea nici un fel de importanță. Poate că sensul era de „mare trib fără conducător” sau „derbedei inofensivi”, ori poate cel din descrierile enumerate la începutul acestui capitol. (pag.18)

N-am să vă povestesc prea mult acțiunea cărții lui Coelho, vă las plăcerea de-a călători alături de el și de tovarășii săi de drum cu acel Magic Bus, pentru a ajunge în Nepal, străbătând țările Europei și ale Orientului, explorând un univers fascinant chiar și pentru cei care pătrund la propriu în el.

Nu contează nimic din toate astea. Adevărata cale spirituală e mai puternică decât motivele care ne duc până la ea. Puțin câte puțin, ajunge să se impună, prin iubire, disciplină și demnitate. La un moment dat privim în urmă, ne amintim de începutul călătoriei și râdem de noi înșine. Am reușit să creștem, deși picioarele noastre au parcurs drumul din motive care ni se păreau importante cândva, dar erau lipsite de valoare. (pag.117)

Editura: Humanitas Fiction