Am venit la Timișoara dornică să văd și altceva decât se joacă pe scenele din București. Ceva mai bun, ceva mai creativ, noi abordări ale unor teme vechi etc. Până la urmă, acesta este rolul unui festival: să aducă în prim-plan trupe de teatru din diferite orașe, spectacole montate în cele mai diverse feluri, astfel încât să poți face o comparație obiectivă, dar și să-ți dai seama care este nivelul profesional.
Spectacolul trupei din Târgu Mureș promitea mult, cel puțin la nivel de subiect. Deși pentru specialiști nu mai este de mult timp o noutate, subiectul în sine, lumea LGBT și relațiile din interiorul acesteia, suscită multe dezbateri și poate provoca multe controverse. Pentru că, până la urmă, textul poate fi ușor încadrat în categoria „teatrului social”. Numai că nu era suficient doar textul, trebuia și o regie pe măsură. Ceea ce n-a fost să fie, din păcate.
Prezentarea unor situații și momente de viață din interiorul ueni comunități oarecare, de undeva din Transilvania sub forma unor momente distincte, aproape fără legătură între ele, n-a fost o soluție tocmai bună, pentru că în acest fel textul n-a fost deloc susținut de jocul actorilor și nici reflecția asupra temei n-a putut deveni posibilă. De multe ori, am avut impresia că văd un spectacol susținut de o brigadă artistică pentru vreun festival de trupe de amatori de dinainte de 1989. Poate că par dură în afirmații, dar am stat pe scenă, în primul rând și chiar am putut surprinde foarte bine detaliile. Acele detalii care n-au fost speculate, astfel încât să facă diferența dintre un spectacol bun și unul mai puțin bun.
Dacă tot am găsit în prezentarea piesei ideea de comunitate LGBT, eu chiar voiam să văd asta pe scenă, cum apare și se delimitează o astfel de comunitate în mijlocul unei comunități mai mari; care sunt relațiile din interiorul acestei comunități – se încheagă ușor sau nu relațiile, oamenii își acceptă ușor sau cu mare dificultate orientarea sexuală, își acceptă ușor vecinii etc. -, dar și cum devine aceasta posibilă. Felul cum a fost pusă în scenă denotă că, până la urmă, vorbim de o utopie, sau, în cel mai bun caz, de o distopie, ceea ce nu e chiar așa. Se știe că în realitate, astfel de comunități există, este adevărat că nu neapărat și în plan fizic, spațial. Dar ele există și se delimiteză definitoriu de orice alt tip de comunitate. Și mi-ar fi plăcut să văd asta pe scenă.
Evident că cele două personaje gay, o ea și un el, trebuiau să centreze pe ei toate luminile și să orienteze efortul artistic înspre conturarea dramelor lor cotidiene: respingerea constantă de care au parte din partea celor din jur, conflictelelor interioare, rezolvate sau nu, relațiile dintre ei și alți gay etc. În mare parte găsim câte ceva din toate acestea în spectacol, dar prea puțin și disparat, de fapt găsim frânturi de idei neduse până la capăt și astfel își pierd din forță și din fecunditate.
Înțeleg din prezentarea oficială a spectacolului că „Bucurie și fericire este cel de-al doilea spectacol realizat în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului „Terapie socială prin teatrul contemporan”, implementat de Teatru 3G, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Municipiul Tîrgu Mureș.” Ei bine, tocmai de aceea m-am așteptat să văd mai mult pe scenă. În toamnă, am văzut la ARCUB spectacolul lui Eugen Jebeleanu, Căpcăuni, despre care am și scris pentru Bookhub.ro și mai tot timpul reprezentației de aseară am avut în minte scene din spectacolul lui Jebeleanu. Asta pentru că ce vedeam pe scenă nu era deloc la înălțimea așteptărilor. De aceea, cred că dacă acest proiect al trupei de la Tg. Mureș continuă, ar fi bine să exploreze în profunzime și fără rețineri modalități de punere în scenă variate și care să reflecte la modul realistic problemele cu care se pot confrunta persoanele gay și dacă este posbilă surmontarea acestora. Anunțarea unei teme și lăsarea în suspensie a unor interogații lansate fie și la nivel de monolog nu e tocmai cea mai fericită abordare.
Bucurie și fericire, da, două cuvinte care nu exprimă același lucru. Auzim o singură dată expresia în spectacol, dar suficient ca să ne dăm seama că da, bucuria e ostare de moment, fericirea tinde să se permanentizeze. Ar fi minunat dacă ar ieși din sală cu această idee în minte cât mai mulți dintre spectactori.
Öröm és boldogság / Bucurie și fericire de Csaba Székely
Distribuția
Zita: FODOR PIROSKA
Elek: NAGY ISTVAN
Dénes: KOVÁCS KÁROLY
Bela: ORBÁN LEVENTE
Julia: BADICS PETRA
Tekla: SZÁSZ RÉKA
Adam: BENEDEK BOTOND FARKA
Scenografia și light design: ÁNDI GHERGHE
Muzica: KOVÁCS KÁROLY
Regia artistică: ÁNDI GHERGHE
