Olguţa şi Operaţiunea Jaguarul – cărțile copiilor prezentului

Motto: „Şi acum? De unde facem noi rost de un million de euro?”

Alex Moldovan

Dar cum se poate să trăiască? Nu murise deja?!

Ei bine, nu. Să fii circumspect, să nu crezi chiar tot ce citeşti, mai ales dacă te-ai apucat de răsfoit (răsfoit am scris, nu-mi vine să cred! am vrut să spun altceva, să nu sari cumva vreun rând, asta voiam să zic, scuze!) primul capitol din Olguţa şi operaţiunea Jaguarul, romanul lui Alex Moldovan.

Asta şi pentru că în primul capitol eşti reintrodus în poveste şi îţi aminteşti, pe scurt, istoria Olguţei, fetiţa cu inteligenţă peste medie, cea care se mişcă dezinvolt prin lumea oamenilor mari, rezolvându-le problemele, cele de viaţă şi de moarte. În lumea ficţiunii, uneori la fel ca în cea reală, copiii se dovedesc mai înţelepţi decât oamenii maturi.

Nu credeţi, aşadar, ceea ce citiţi mai întâi – e doar o stratagemă a Olguţei (şi a autorului însuşi), e nevoie ca personajele negative să fie induse în eroare. Nu doare deloc moartea cuiva drag, dacă ştii că nu e adevărată, şi nu este, că asta e convenţia ficţională:

„Înmormântarea a fost o reuşită, dacă putem vorbi despre înmormântări în termenii ăştia. Lumea a fost foarte drăguţă. Au adus flori, coroane, au avut cuvinte de încurajare şi s-au oferit să ne dea o mână de ajutor dacă aveam nevoie. În general, orice ajutor e bine-venit. Doar că atunci când moare cineva, nimeni nu-ţi poate oferi singurul lucru care ţi-ar aduce cu adevărat alinare. E destul de greu să învii morţii.

Cel mai supărător e să vezi că lumea poate funcţiona la fel şi după ce ai pierdut pe cineva drag.

Chiar dacă ştiam de boala mamei, nu eram pregătiră. Niciodată nu eşti pregătită pentru aşa ceva.” (p. 5)

Nu știu dacă cititorul ideal are vârsta personajului preferat. Este o ipoteză care se poate verifica. Dar tare mi-ar plăcea ca un copil de doisprezece ani să citească atât La Medeleni, Ionel Teodoreanu, cât şi seria Olguţei lui Alex Moldovan şi să echilibreze acest talere instabile (şi cam goale) ale cărţilor citite azi de cei mici.

Olguţa are doisprezece ani – mărturisesc că, familiarizată fiind și cu eroina lui Ionel Teodoreanu, și cu cea a lui Alex Moldovan, am constatat că au mai multe în comun, nu doar numele și vârsta. Firea fără astâmpăr, încrederea în sine, curajul și simțul dreptății. Poate și credința că e în puterea lor să îndrepte lucrurile. Sigur că pentru Olguta Medeleanu senzaționalul însemna să ascundă gavanosul cu dulceață în sobă și, sub jurământ de păstrare a tainei, să împartă prada și plăcerea lucrului interzis. Pentru Olguţa Tomescu, senzațional este să intri în filmul unei răpiri și să joci rol de… James Bond:

„Maximilian arăta exact aşa cum merita.

După ce l-am studiat puţin i-am făcut o poză. Nu se ştie niciodată când o să ai nevoie de probe compromiţătoare.

̶ Arăţi groaznic. Iar ochiul ăla e vânăt… Nu ştiu ce să zic, nu te prinde deloc. În locul tău, mi-aş schimba stilistul.

N-a apreciat gluma, mormăind în schimb ceva ce sigur nu mi-ar fi plăcut să aud. L-am dezlegat fără să mă grăbesc deloc şi l-am ajutat să se ridice. A început să-şi frece braţele ca să-şi pună sângele în mişcare.

̶ Veşti proaste, a început el. Benone s-a săturat să aştepte şi l-a luat pe bunicul tău. Ştie că aţi vorbit cu poliţia şi a aflat de aşa-zisa înmormântare. N-a fost încântat. Eu am ieşit din joc, de-acum negociezi direct cu el. Apropo, n-a fost prea frumos din partea ta să mă faci să cred că maică-ta e în coma.

M-am străduit să ignor ultima remarcă. Pentru cineva care răpea milionari avea un tupeu incredibil.” (p. 103)

Benone nu este un infractor ignorant, dimpotrivă, iubeşte arta şi scrie impecabil mesajele pe care i le trimite Olguţei, revendicând milionul de dolari, pentru a-i elibera pe bunic şi pe Farid, căţelul. Şi Olguţa nu este singură, are prieteni la fel de isteţi.

Ca să înţelegi cum sunt scrise cărţile pentru copii (şi adolescenţi), trebuie să nu ai prejudecăţi din acelea care se acumulează, vrând-nevrând, de-a lungul timpului, în biblioteca imaginară a celor care preferă textele clasice. Ce se întâmplă cu problema canonului, în sensul lui Harold Bloom, în zona aceasta de literatură e simplu de prins în câteva cuvinte, deşi este complicat de explicat, ca fenomen. Se schimbă aşteptările publicului, gustul suferă modificări de esenţă, mentalitatea e alta, aşa că nu e chiar de mirare (deşi e păcat) că romanele clasice ale copilăriei rămân necitite – Cei trei muschetari, Alexandre Dumas, e doar un exemplu. Să adaug alte două titluri pentru care am pledat de curând, Ultimul Mohican, al lui Fenimore Cooper, şi Winnetou al lui Karl May. Sunt bune şi ecranizările, dar, cum ştim, cartea e altceva.

Două soluţii văd pentru ca lectura să rămână între preocupările formatoare ale copiilor de azi. Întâi, să se scrie o literatură pe care ei să o înţeleagă şi care să le placă atât de mult încât, regăsindu-se în poveste, să nu o mai părăsească aşa de uşor. Apoi, un lucru pe care îl văd cultivat constant la Alex Moldovan, dar şi la Ana Rotea sau la Adina Popescu, să ancoreze în propria ficţiune cărţile clasice – să creeze personaje care citesc, care au biblioteci şi văd în lectură o pasiune.

Olguţa are blog (olguta.bicicletagalbena.ro), are şi o listă de Lecturi esenţiale – Capitolul 23 le prezintă: Jurnalul unui puşti, Aventurile lui Habarnam, Recreaţia mare a lui Mircea Sântimbreanu, Roald Dahl, George şi miraculosul său medicament, în fine, Harry Potter.

În mod deosebit mi-au plăcut cele două cărţi ale seriei şi pentru felul în care prezintă Clujul – cafenelele, bulevardele, strada Zorelelor, Biserica Sfântul Mihail, Piaţa Unirii etc.

Cred că, pentru a fi pe placul celui mai exigent cititor (cum e cititorul de vârstă mică) ai nevoie de o linie clară a acţiunii, care să creeze coerenţa generală a textului, un ritm alert, umor şi neapărat elemente de suspans – adică elemente pe care le găsim şi în Operaţiunea Jaguarul, continuarea cărţii Olguţa şi un bunic de milioane. Poţi să rămâi tablou, dar n-ai voie să te plictiseşti.

Olguţa şi operaţiunea Jaguarul de Alex Moldovan