O saga a bolii care te contaminează – „Petrovii în vremea gripei” de Alexei Salnikov

Pe clapeta copertei I aflăm câteva informații despre scriitor: „(…) a muncit la fochist, mecanic, paznic, instalator, jurnalist și traducător liber-profesionist.” Citind Petrovii în vremea gripei realizează că fiecărei dintre aceste meserii i-a dat valoare și voce, printr-un personaj sau altul. Povestea se construiește în jurul bolii ca personaj principal, virusul gripal contaminând, rând pe rând, populația unui întreg oraș. Epidemia de gripă pare că nu dă bătăi mari de cap locuitorilor, ci mai degrabă serbarea de sfârșit de an, cea la care Moș Gerilă și Snegurocika sunt cei mai așteptați vestitori ai Noului An. Întâlnirea cu cei doi este așteptată din varii motive: copiii știu că vor primi bomboane, părinții știu că vor scăpa mai repede de chinul costumelor de serbare. Snegurocika, cel mai secundar personaj dintre toate (dacă mi-e permisă exprimarea) devin personaj-cheie și înțelegi abia la final de ce și ultimul capitol îi poartă numele.

Snegurocika e Crăiasa Zăpezii, un personaj de basm foarte popular în Rusia și țările fostei URSS; dincolo de mitologia personajului feminin, Snegurocika nu cred că putea să lipsească din folclorul rusesc, având în vedere că în Siberia dictează luni bune pe an gerul și crivățul, iar munții Ural sunt și ei sub asediul frigului năprasnic. Ca să reziști ca popor în astfel de condiții climaterice nu e nevoie doar de celebra votcă, ci și de crearea unui univers paralel, refugiu perfect pentru oamenii nevoiți să înfrunte frunte frigul năprasnic. Snegurocika e un fel de Fata Morgana pentru ruși și celelalte popoare rusofone, așa că n-are cum să lipsească de la serbările populare, din târgurile de sfârșit de an sau din poveștile copiilor; ea îi ajută pe toți să reziste, să înfrunte natura și să-și construiască propriile destine. Dacă le reușește sau nu, nu depinde doar de ea. La serbare, Snegurocika îl ține strâns de mână pe Petrov junior, costumat într-un personaj mai mult decât reușit (costumul era cusut de mamă, în ciuda voinței ei, dar din disperare ar fi făcut orice, numai să scape copilul de gripă) și îi rămâne în memorie mâna extrem de fierbinte și aparent lipicioasă (de fapt, transpirată, alt efect al gripei). Gestul are o urmare neașteptată: în loc să devină fecund, în sensul că frumusețea trebuie să genereze frumusețe – sărbătorile de iarnă asta fac, recreează magia și timpul magic devine posibil – favorizează infertilitatea (studenta care o interpreta pe Snegurocika era gravidă și se hotărăște să facă avort), semn că lumea era deja prea coruptă, prea atinsă de boală ca să mai poată fi salvată. Hora de la final de serbare, în care sunt prinși copiii, Moș Gerilă și Snegurocika, nu mai are nimic de-a face cu magia, ci devine simbolul unei lumi corupte, decăzută definitiv.

Cum spuneam, Snegurocika e ultimul capitol din Petrovii în vremea gripei, dar ca să ajungi să deguști acest capitol, scris într-o cu totul altă cheie decât restul romanului, trebuie să dai dovadă de o răbdare uneori sisifică, de un umor cu mult peste medie și, surpriză, s-ar putea să-ți fie testate și cunoștințele de literatură. Snegurocika e scris în fraze scurte, acțiuni descrise din mers, accentul cade pe un du-te-vino amețitor, se amestecă tonuri de culoare și sunete până totul devine de un gri sumbru, murdar, opusul zăpezii pure; Petrovii par pierduți definitiv în mulțime, doar juniorul apare pe final, însoțit de umbra mamei, care nu se face auzită (deși urlă din toate puterile). Scena în care Snegurocika vorbește la telefon și este asistată din spate de Petrov junior și de Petrova este demnă de un scenariu de film (sunt curioasă să văd ecranizarea cărții, acum că am citit-o!) și poate fi interpretată în mai multe chei. E o scenă eliberatoare de sens, abia aici îți dai seama că niciunul din personajele secundare nu este introdus în poveste întâmplător sau doar cu rol de decor. Fie că sunt tovarășii de muncă ai lui Petrov – mecanic foarte bun și căutat, care doarme multe nopți în garaj -, fie că sunt prietenii lui din copilărie (excelent portretul lui Serghei, unic în literatura contemporană, pe cât de ciudat, pe atât de veridic), fie cunoștințe întâmplătoare (Igor cel vestit), cu toții vin la masă și-și povestesc destinul.

Petrov senior, Petrova și Petrov junior sunt atinși de gripă în ordinea asta. La fiecare dintre ei gripa se manifestă într-un mod aparte, pe lângă creșterea temperaturii, frisoane și stările de delir, apar tot felul de dorințe manifeste, fantasme care mai de care mai ciudate, care-i împing în situații incredibile. Salnikov e un maestru al absurdului, combinat cu un simț al pamfletului rarisim. Petrov junior are foarte multe în comun cu Ignatius J. Reilly din Conjurația imbecililor; păstrând proporțiile, căci Ignatius are aproape 30 de ani, pe când juniorul Petrovilor este la clasele primare, cei doi trec prin situații de un comic deșănțat, generează scene unice în literatură și îi pun în situații de-a dreptul jenante pe cei care gravitează în jurul lor. În schimb, Petrov senior pare a fi un personaj construit din mai multe personaje celebre ale literaturii rusești (nu cred să mă înșel, dar îmi rezerv dreptul de a nu mă pronunța categoric). Salnikov a citit literatură de toate genurile, se simte asta din felul cum sunt construiți Petrovii adulți și familiile acestora. Istoriile personale ale celor doi aduc în prim-plan scene de un comic rarisim, dar și scene venite direct din Călăuza. Greu să faci față avalanșei de trimiteri, capcana e că uiți de personaje și firul acțiunii și te scufunzi căutând în sertarele cu amintiri livrești. Cu toate acestea, nu-i prea găsești cusur lui Alexei Salnikov: scriitor tânăr, care știe ce vrea, chiar dacă pe alocuri o face voit în mod demonstrativ (parada de cunoștințe e bună până la un punct, dă autenticitate, dar surplusul riscă să adauge o undă de grotesc nu tocmai binevenită), dă lumii literare o saga cum rar s-a scris.

Petrovii în vremea gripei e scrisă cu câțiva ani înainte de pandemia de coronavirus. N-ai cum să nu te întrebi cum ar fi arătat povestea celor trei în timpul pandemiei; ce-ar fi păstrat Salnikov și ce-ar fi înlocuit, ce personaje ar fi făcut cu adevărat jocurile, iată câteva întrebări care-ți pot trece prin cap. Dar, în mod cert, veți fi asaltați de și mai multe întrebări, unele ciudate, altele firești de-a dreptul. Un roman dens, solicitant pentru traducătoare (felicitări, Diana Iepure!) care a trebuit să păstreze umorul, pamfletul și doza de fantastic, ceea ce nu e tocmai ușor. Excelente notele, binevenite pentru cei care nu sunt familiarizați cu spațiul literar de limbă rusă. Petrovii în vremea gripei – saga unei boli, personajul principal fiind gripa, nicidecum oamenii.

Petrovii în vremea gripei de Alexei Salnikov