Motto1: „Dar la ce oare era bună biata O? MO a aflat că e de folos atunci când îți este frig noaptea și-ți încolăcești trompa în jurul trupului zgribulit. Te ajută și atunci când o desenezi cu trompa pentru a-ți arunca apă pe spate.”  Victoria Pătrașcu

Motto2:Vai de mine și de mine, nu trebuie să mă împuști! a spus puiul de leu. Eu voi fi de bunăvoie covorul dumneavoastră și voi sta în fața șemineului și nu voi clipi și veți putea sta pe mine și mânca toate bezelele pe care le doriți. Îmi plac bezelele.” Shel Silverstein

Victoria Pătrașcu știe să scrie cărți care deschid mai multe orizonturi ale gândirii. Când citești, rămâi, e drept, mai ales la povestea centrală, cea a elefănțelului Mo, rămas singur pe lume.

Dacă am căuta însă în sertarul mai mare al istoriei din savană (și asta facem mereu), am găsi și momentul capturării mamei elefant și ne-am gândi cum a fost atunci – ce luptă, ce zbucium, ce durere. Cum să fi reușit mama elefant să-și ferească puiul de capcana oamenilor de la circ?! Cum devin sunetele expresie a unei stări de spirit și cât de importantă să fie exprimarea sentimentelor?! În privința vieții în captivitate, sunt alte lucruri dureroase de discutat:

„Din ziua în care rămăsese singur şi pierdut în arşiţa neclintită şi înăbuşitoare a savanei, lui Mo nu-i mai rămăsese decât litera O.

A aruncat-o întâi din trompă spre norul de praf lăsat de camionul care îi ducea mama departe, atât de departe. Dincolo de orizont.

Ooooooo! Oooooo! Ooooo! a strigat Mo până târziu în noapte, dar mama lui nu s-a întors, semn că O nu era bună pentru a aduce mamele înapoi.”

Apoi, ce să se fi întâmplat cu restul alfabetului, cum de maimuțele și leoparzii se joacă, snobi cum sunt, doar cu literele la modă?! Se pierd sau nu literele care nu sunt folosite?!

Citită cu voce tare, povestea lui Mo devine și mai interesantă, căci se poate face frumos diferența dintre literă și sunet. O este o vocală care poate fi rostită pe atât de multe tonalități prețioase. Grafic, mai multe litere O așezate în șirag, ca într-un domino, sugerează repetarea sunetului, cu diferite sensuri, pentru diferite momente sau stări de spirit.

Un O lung, rostogolit dureros, se aude pe urmele camionului care dispare în praf – ca plânsul unui copil mic, plâns mormăit, disperat, de sfârșit de lume.

Un O pronunțat prietenos, de îndată ce elefănțelul își dorește să împartă și cu alții darul său. A descoperit ceva ce-l poate face fericit.

Un O rostit a mirare, apoi a dezamăgire, când puiul de elefant își dă seama că este respins, ceilalți nu par să aibă nevoie de darul său prețios, prietenia.

Un O al singurătății, răsunând limpede, ca un ecou rătăcit în savană:

Ooooo! Oooooooooo! A trompețit elefănțelul din nou. E cineva pe-aici? Și din nou nu i-a răspuns nimeni. Doar câteva păsări de noapte au fâlfâit speriate. Era clar că O nu era bună nici pentru a alungat singurătatea.”

În fine, un O zâmbitor, energic, umflat în pene, rotunjit de dorința Lunii de a primi, odată cu litera, și prietenia elefănțelului. Și cei mai mici dintre cititori află că Luna, ca substantiv propriu, se scrie cu majuscule, denumind un personaj important în poveste, nu doar un corp astral – efectul razelor de Lună este miraculos, salvator, readuce liniștea și alungă disperarea, vindecă rănile prin uitare. Puiul de elefant își recapătă încrederea în sine și începe să semene cu temerarul personaj al lui Shel Silverstein din altă carte minunată a copilăriei, Povestea unchiului Shelby despre Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaş. Devine tenace:

„Sunetele se ridicau perfecte, rotunde și zglobii, iar Luna le învăluia într-o lumină argintie, misterioasă. O-uri strălucitoare prin văzduh ca cercurile de foc ale unui circ astral și urcau spre Lună. Iar Luna sărea prin ele zâmbitoare.”

O poveste de iubire te face să te gândești și la alte cărți pe care le-ai citit sau la care vei ajunge curând. De exemplu, la cartea a lui Glendon Swarthout, Iubiți animalele și copiii, în care apare un puști ce nu se desparte nici ziua, nici noaptea de o pernuță. Puiul de elefant nu se desparte nici el de O, fiindcă are nevoie să primească și să ofere afecțiune. O e substitut de mamă. Mulți copii iau cu ei, pretutindeni, o jucărie pe care o învestesc simbolic cu o putere protectoare:

„Mo o iubea pe O. O nu era mama lui, așa cum ați putea crede, ci un sunet, o literă veselă și dolofană, O. Elefănțelul Mo era singur. Nu chiar singur de tot. O avea încă pe O. Atât îi mai rămăsese după ce mama sa fusese prinsă și vândută unui circ ambulant.”

Ilustrațiile realizate de Veronica Neacșu au culori calde și linii rotunjite, copilărești, pentru a scoate în evidență miezul bun al lucrurilor, dincolo de orice nenorocire.

O poveste de iubire este un titlu care acoperă deplin conținutul acestei cărți minunate. Din pagini puține, sunt multe de învățat despre luptă și maturizare forțată, obișnuirea cu lumea, cu bucuriile și cu tristețile ei. Mai presus de toate este însă nevoia statornică de iubire.

O poveste de iubire de Victoria Pătrașcu

Ilustrațiile: Veronica Neacșu

Editura: Cartier

Colecție: Codobelc

Anul apariției: 2017

Nr. de pagini: 34

ISBN: 978-9975-86-225-7

Cartea poate fi cumpărată de aici.

Share.

About Author

Sunt câte puţin din fiecare carte care mi-a plăcut. Raftul meu de cărţi se schimbă continuu: azi citesc şi citez din Orhan Pamuk, mâine caut ceva din Jeni Acterian. Caut cărţi pentru mine şi pentru alţii. Îmi place să spun că sunt un simplu profesor, într-un oraş de provincie, tocmai pentru că, în sinea mea, ştiu că a fi profesor nu e niciodată atât de simplu. Trebuie să ai mereu cu tine câteva cărţi bune: să ştii, în orice moment, ce carte ar putea face dintr-un adolescent un bun cititor.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura