Aritmetica sunetelor. Pedagogia creativității

Motto: „Devenit stăpân al propriei mele agende, căutam un profesor care să mă ajute să rezolv cazul Chopin. Care mă obseda. Îmi lipseau lumina, liniștea, tandrețea lui. Urma pe care o lăsase în mine, într-o după-amiază de primăvară de pe când împlineam nouă ani, oscila între amprentă și rană.” (Doamna Pylinska și secretul lui Chopin, Eric-Emmanuel Schmitt)

E greu să alegi un motto când este vorba despre muzică. Întâi m-am gândit la George Enescu, apoi la Settembrini din Muntele vrăjit, Thomas Mann – „Muzica este însăşi aparenţa mişcării”.

Pianul lui Eric Emmanuel Schmitt, din Doamna Pylinska și secretul lui Chopin, e important pentru vibrația unui instrument, transmisă interpretului. Nu știu de ce nu m-am gândit la Viața mea cu Mozart. S-ar fi potrivit, poate, la fel de bine cu ideea acestei cărți, Aritmetica sunetelor.

Cred că decisivă pentru alegerea mea a fost secvența: „căutam un profesor…”. Dacă asta căutai, un profesor, atunci l-ai găsit, spune Ada Milea, în recomandarea care apare pe ultima copertă a cărții Aritmetica sunetelor. Sub bagheta Anei-Maria Rusu, totul pare foarte ușor și plăcut în acest teritoriu fabulos (și matematic) al muzicii, artă în care ordinea și dezordinea își dispută dreptul la întâietate când este vorba despre inovație, despre creativitate.

În filmulețele de pe Facebook, Mai Multă Educație Muzicală în Școli și Grădinițe, am văzut-o pe Ana-Maria Rusuînvățându-i pe copii cum să dirijeze – este nevoie de fermitate a mișcării, de amploare și forță a întregului trup și, desigur, a minții. Profesorul însuși este un dirijor, aducător de lumină, tandrețe și armonie. Lasă întocmai ca sunetul muzicii, în fiecare copil, o urmă. Putem privi lucrurile și așa:

„Dirijatul este arta de a conduce execuția muzicală a unui spectacol, cum ar fi un concert orchestral sau coral. A fost definită ca arta de a direcționa performanța simultană a mai multor interpreți prin utilizarea gestului. Un dirijor stabilește tempoul, asigură intrări corecte de către toți membrii ansamblului și conduce frazarea, acolo unde este cazul. Dirijorii comunică cu muzicienii lor nonverbal, prin gesturi realizate cu mâna, de obicei cu ajutorul unei baghete.” (pp. 33-34)

La pagina dedicată lui Dimitrie Cantemir, Puțină istorie a gusturilor muzicale românești, s-a deschis, în primă răsfoire, Aritmetica sunetelor.

Tot căutând cel mai potrivit text ca motto al recenziei de față, am găsit întâi ceva interesant la cronicarul Nicolae Costin (1660-1712), fiul lui Miron Costin. Este vorba despre un fragment referitor la Dimitrie Cantemir, care era priceput și la „zicături”, nu doar citirea și scrierea de cărți începătoare de drum. Multe pagini (94-137) din Aritmetica sunetelorcuprind informații despre Folclorul românesc, tradiții pierdute sau încă vii, zicături, alt fel de zicături, după cum e și împrejurarea – muzica însoțește întreaga existență ritualizată a omului. La Cantemir, zicăturile au legătură cu virtuozitatea muzicală:

„Fiind el om isteț, știind și carte turcească bine, se vestise amu în tot Țarigradul numele lui, de-l chema Agii la ospețele lor cele turcești, pentru zicături.”

Dar și Ion Neculce, cronicar cu simț al observației, încondeietor de vieți și obiceiuri, amintește această calitate a lui Dimitrie Cantemir:

„Că așa știa a zice bine în tambură că nici un țarigrădean nu putea zice ca dânsul.”

Cum spuneam, la pagina dedicată lui Dimitrie Cantemir s-a deschis, întâi, Aritmetica sunetelor. Spirit enciclopedic, etnograf și întemeietor al muzicologiei, Dimitrie Cantemir scrie, cât s-a aflat la Istanbul, în limba turcă, un tratat de muzică turcească – Kitab-i-musiki, Cartea științei muzicii. Legătura cu G. Călinescu s-a făcut lesne în mintea mea. În Istoria… sa literară, G. Călinescu îi făcea lui Dimitrie Cantemir un portret memorabil, din care nu lipsește această trăsătură princiară, cunoașterea și iubirea muzicii. Era, spune criticul, „cântăreț din tambură țărigrădean”:

„Figura lui umbrită până astăzi e a unui om superior. Voievod luminat, ambiţios şi blazat, om de lume şi ascet de bibliotecă, intrigant şi solitar, mânuitor de arme şi mizantrop, iubitor de Moldova lui după care tânjeşte şi aventurier, cântăreţ din tambură ţărigrădean…”

În Aritmetica sunetelor un capitol aparte este destinat instrumentelor muzicale din diverse culturi, cu detalii referitoare la caracteristicile acestora. Poate că una dintre cele mai frumoase pagini ale cărții de față este cea despre viori – De ce viorile Stradivarius și Guarneri sunt atât de valoroase?

La un moment dat, la orele online, discutând despre o expoziție a lui Ștefan Câlția, cineva a observat într-un tablou un obiect neobișnuit, cu „falduri”, nu-i cunoștea numele, nu știa la ce slujește. A trebuit să le explic copiilor ce este acela un gramofon. Ulterior, am explicat la alte ore și la ce foloseau casetofonul și magnetofonul. În cartea aceasta apare explicația de care aveam nevoie atunci.

Lui George Enescu nu-i plăceau înregistrările, greu a acceptat câteva înregistrări, considerând că doar muzica vie, din concert, are forță, înregistrarea șterge din relief, aplatizează sunetele și risipește farmecul acestei arte. Astăzi, dispozitivele de redare a muzicii sunt performante, dar n-au fost dintotdeauna la fel – Revelionul străbunicilor noștri nu apărea pe platformele streaming.

Deci gramofonul, aparat grație căruia ajunge la noi ecoul altor epoci, este prezentat într-o descriere tehnică, interesantă, căci, văzând un asemenea obiect, ești mai curând atras de latura lui estetică. Nu te mai gândești și la procesul ingenios și delicat de fabricație, la capătul căruia se află spiralele sonore inconfundabile. În carte apar și ilustrații, frumoase și necesare:

„Gramofonul
În anul 1886, Emil Berliner, Charles Sumner Tainter, Chichester Bell și Alexander Graham Bell au început să lucreze la îmbunătățirea fonografului lui Edison, varianta din 1881. În faza discuțiilor, au ajuns la concluzia că lipsa de viabilitate a acestei invenții era tocmai suportul înregistrării. Folia de cositor se uza repede, iar după patru citiri sunetele deveneau neinteligibile. Se începe lucrul la acest dispozitiv, denumit gramofon, dispozitiv care va deveni cel mai performant aparat de înregistrare și de redare a sunetului. În acest caz, mediul de stocare era reprezentat de un disc de sticlă înnegrită cu fum pe care erau trasate vibrațiile și care, ulterior, se folosea drept matriță pentru imprimarea fotografică a unui disc de zinc sau de cupru. Prima schiță a proiectului prevedea ca în locul cilindrului de cositor să se afle un disc din ceară, fildeș, cauciuc, celuloid sau lemn moale. Materialul trebuia deci să fie ușor de inscripționat, nedeformabil.” (p. 55)

Aritmetica sunetelor are umor și face educație prin explicație și empatie. Este imposibil să nu fi mers la vreun spectacol și să nu fi asistat la situația jenantă de a asculta, pe lângă muzică, și soneria unui telefon mobil. Cum ar trebui procedat și de ce, iată câteva gânduri ce țin de civilizație:

„Ce ar trebui să fac cu telefonul mobil în timpul concertului?

Oprește-l sau lasă-l acasă dacă poți. Este o idee bună să verifici cu câteva
minute înainte de începerea concertului dacă este oprit. Medicii, pompierii, diplomații și oficialitățile își lasă de obicei telefoanele la asistenții garderobieri, care îi vor chema discret dacă sunt solicitați.” (p. 223)

O enciclopedie pare cartea aceasta semnată de Ana-Maria Rusu. Din paginile ei aflăm de ce avem două urechi, de ce ascultă tinerii manele, de ce este nevoie de un sistem de notare a muzicii, de ce e kitsch muzica kitsch?! Dacă există o legătură între genul de muzică și mișcările sociale, ce facem cu diversitatea de gusturi muzicale, ce impact are tehnologia în domeniul artei? De ce vocea noastră nu sună la fel pentru noi și pentru alții?

Informația este diversă și lipsită de prejudecăți. De remarcat mi se pare puterea de a face sinteza datelor, traversând cu ușurință diferite epoci, în spectaculoase salturi temporale, recuperare de informație culturală și analiză comparativă. Tehnica folosită frecvent este aceea a esențializării, ceea ce dă stilului claritate și ritm. Muzica este, cum se vede din acest studiu, și aritmetică, și poezie.

Aritmetica sunetelor este cu desăvârșire frumoasă – hârtie de calitate, grafică excelentă, prezentare atractivă, modernă, cu ilustrații și coduri QR care susțin permanent textul. Conținutul are calitate și răspunde unei pedagogii moderne, de tip transdisciplinar, cu informație valoroasă, interesantă pentru tineri și pentru profesorii care predau (și) muzică. Arta are nevoie de suport teoretic, de studii care să deschidă calea spre înțelegerea unui limbaj universal, cum e definită ades muzica.

Există o diferență semnificativă între sunet și zgomot, știm în principiu lucrul acesta, chiar neinițiați fiind în domeniul muzicii. Mă gândesc că la nivel de simbol diferența aceasta contează când discutăm despre pedagogia creativității, de la care se revendică fără îndoială Aritmetica muzicii, carte neobișnuită. Neobișnuit de frumoasă.

Citesc cu interes referințele critice de pe ultima copertă, unde apar recomandările unor personalități, oameni creatori ei înșiși de frumos:

Ada Milea, actor, muzician, artist independent, scriitor

„Ana-Maria Rusu este profesoara ideală. Lecțiile ei de muzică se desfășoară într-un entuziasm molipsitor, iar pofta cu care elevii învață lucruri noi e mai mult decât vizibilă. Ea nu este autoritatea care corectează și dictează, ci un ghid capabil să declanșeze curiozitatea. Copiii realizează ritmuri complexe pe negândite și totul pare extrem de ușor. Această carte seamănă mult cu lecțiile ei, pentru că în ambele se simte dorința de a-i determina pe elevi să descopere un teritoriu fabulos: universul sunetelor.”

Anna Ungureanu, dirijor al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

„Dorești să afli despre Muzică? Această carte îți va fi ghid în călătoria extraordinară care îți va dezvălui o mică parte din lumea muzicală. Limbajul accesibil, ilustrațiile moderne, calitatea și varietatea informațiilor o recomandă pentru a fi prezentă atât în biblioteca personală a tinerilor, cât și în cele de specialitate.”

Felicia Filip, soprană, manager al Operei Comice pentru Copii

„Cartea depășește încă de la primele pagini orice așteptări. Este o revelație, un adevărat tratat de cultură generală și o poveste sinceră și complexă a umanității, în care Muzica este personajul principal. Dincolo de elementele privind teoria muzicii, Ana-Maria Rusu ne invită la o călătorie complexă de natură istorică și socială prin care participăm curioși și uimiți la fenomene și evenimente universale văzute prin prisma muzicii și care ne oferă, fără prejudecăți, o imagine proaspătă a relației dintre oameni și muzică. Corelarea muzicii cu evoluția umanității și cu viața de zi cu zi se realizează natural, intuitiv, cu explicații și rațiuni clare pentru cititor, revelatoare. Autoarea nu se ferește să abordeze dezbateri oneste și actuale privind gusturile muzicale, caracterul valoros al unui gen muzical sau motivele sociale și emoționale pentru care suntem atât de diferiți când vine vorba despre muzică, demonstrând, o dată în plus, că este un profesionist autentic, un explorator cultural permanent curios.”

Bogdan Rațiu, profesor de Limba și literatura română

„Volumul reușește să (cu)prindă cititorul într-o notă dinamică. Impresionantă este forța persoanei a doua utilizate în discurs, care imprimă cărții un dialog între cel care știe să sfătuiască în ale muzicii și novicele care încearcă să devină tot mai conștient de dinamica muzicii atât din perspectivă diacronică, cât și sincronică. Punctul forte al cărții nu se află într-un anumit capitol, ci mai degrabă într-un supra-text, în atitudinea pe care o degajă textul – este vorba de un ethos empatic, autoarea purtându-se cu grijă cu cititorul: îi explică, îl preia din realitatea lui și îi oferă perspectiva specialistului, dar și a celui pasionat de muzică, apoi revine la anumite concepte, oferă informația gradat și nu omite ca, după ce cititorul percepe ideea, să-i ofere libertatea să caute informații suplimentare, creându-se premisele unui dialog asumat despre/cu muzică.”

Tot în prezentarea editurii, câteva necesare date despre prof. Ana-Maria Rusu:

Profesor de Educație muzicală, absolventă a Universității de Arte „George Enescu” din Iași. Primii unsprezece ani ai carierei didactice i-a petrecut în orașul natal Bârlad, iar în prezent este profesor la Colegiul Național „Unirea” și la Școala gimnazială „Anghel Saligny” din Focșani. Este cofondatorul comunității Mai multă educație muzicală în școli și al www.edumuzicală.ro. În 2018 a primit distincția Profesor Merito și tot din acest an este formator în cadrul programului Cantus Mundi România.

Aritmetica sunetelor de Ana-Maria Rusu