„O reevaluare radicală a concepţiei Führerului asupra lumii şi a motivelor care l-au făcut să arunce omenirea într-o luptă teribilă pentru supravieţuire.” (Daily Mail)
Editura Polirom vă oferă un fragment în avanpremieră din volumul Hitler. Doar lumea era de ajuns de Brendan Simms, în curs de apariție în colecția „Historia” – coordonator Mihai-Răzvan Ungureanu, traducere din limba engleză de Andrei Pogăciaș.
Despre Adolf Hitler s-a scris enorm şi totuşi lucrurile cele mai importante pe care credem că le ştim în ce-l priveşte sunt greşite. Cea mai nouă biografie a lui, avându-l ca autor pe reputatul istoric Brendan Simms, este prima care explică pe deplin convingerile lui Hitler şi demonstrează cum, ca întotdeauna, ideile sunt sursa ultimă a celor mai criminale acţiuni. Obsesiile politicii sale ne sunt prezentate dintr-o perspectivă diferită – principala preocupare a lui Hitler nu a fost, aşa cum se crede, ameninţarea bolşevismului, ci cea a capitalismului internaţional şi a Anglo-Americii. Aceste două temeri i-au ghidat de fapt atât antisemitismul, cât şi hotărârea de a-şi asigura „spaţiul vital” necesar pentru a supravieţui într-o lume dominată de Imperiul Britanic şi Statele Unite. Doar dominaţia asupra lumii ar fi fost de ajuns pentru ca Hitler să-şi atingă obiectivele, iar în cele din urmă a fost nevoie de o coalizare a aproape întregii lumi pentru a fi învins.
„Hitler pune în discuţie unele idei încetăţenite despre omul care a condus Germania nazistă între 1933 şi 1945… Foarte provocatoare.” (Robert Gerwarth, Financial Times)
„Hitler aruncă o lumină nouă asupra dictatorului. Clară, bine scrisă, amplu documentată. O contribuţie valoroasă.” (Simon Heffer, Daily Telegraph)
„O biografie stimulatoare, care te îndeamnă la reflecție și se impune prin originalitate și inteligență sclipitoare.” (Richard Overy)
Brendan SIMMS (n. 1967, Dublin) este profesor de istoria relațiilor internaționale la University of Cambridge. Este autorul mai multor cărți, dintre care Three Victories and a Defeat: The Rise and Fall of the British Empire (2008), The Longest Afternoon: The 400 Men Who Decided the Battle of Waterloo (2015) și Europe: The Struggle for Supremacy, from 1453 to the Present (2014, nominalizată pe lista scurtă pentru Lionel Gelber Prize; tradusă la Editura Polirom în 2015 cu titlul Europa: Lupta pentru supremație de la 1453 până în prezent).
FRAGMENT
„Principalele mari puteri vrăjmașe Reichului, conform lui Hitler, nu erau Uniunea Sovietică, Franța sau oricare alt stat continental european, ci Imperiul Britanic și ceea ce el numea în mod general „Uniunea Americană”. Această ostilitate era complexă și nu ar fi exagerat să vorbim despre o relație de iubire‑ură. Hitler admira profund Anglo-America. Nu credea, deși uneori era tentat să creadă, că Germania fusese învinsă doar ca rezultat al disensiunilor interne. Din contră, lăuda frecvent forța și curajul inamicului pe care‑l înfruntase în timpul războiului. Una dintre criticile sale față de propaganda germană din timpul conflictului era că îi portretizase pe britanici drept o nație de buticari lași. Hitler critica „ziarele și revistele satirice [germane]” pentru „înaltul lor grad de orbire, fiindcă aceste aberații au infectat treptat tot restul, iar rezultatul a fost o subestimare” a britanicilor. Germanii, se plângea el, au ajuns să creadă că se confruntau cu un „om de afaceri incredibil de laș”. Or, realitatea a fost foarte diferită. „Încă îmi amintesc bine”, continua Hitler, „fețele surprinse ale camarazilor mei când ne‑am întâlnit față‑n față cu tommies în Flandra”, când au descoperit că soldatul britanic era o chestiune mult mai periculoasă decât se așteptaseră. Dacă britanicul individual era dur și curajos, în colectiv erau formidabili. Imperiul Britanic, în opinia lui Hitler – care era larg împărtășită în acel moment –, era pur și simplu „cea mai mare putere mondială. […] Cât e de greu”, preciza, „să‑i bați pe britanici, noi germanii o știm mult prea bine”.
De aceea nu e deloc surprinzător că Mein Kampf și discursurile lui Hitler erau interesate de examinarea fundamentelor superiorității britanice. Parțial, era o chestiune de voință. Hitler elogia „brutalitatea” – un compliment în vocabularul său – lui Lloyd George în război. Admira disponibilitatea Marii Britanii de a continua lupta „cu orice preț”, în pofida amenințării submarinelor germane. Parțial, era o chestiune de propagandă inteligentă. Hitler vorbea despre „superioritatea psihologică a britanicilor”, care definiseră războiul drept unul al „libertății” contra despotismului german. Parțial, era o chestiune de strategie minuțioasă, o gestionare a resurselor. Hitler nota aprobator că britanicii își vărsaseră sângele înțelept și drămuit, împingându‑i mai întâi pe alții pe front. Ar fi, totuși, „o prostie să credem că britanicii nu vor fi niciodată gata să și‑l sacrifice pe al lor”. „Își vor vărsa sângele”, afirma el, „atunci când va fi necesar să o facă”. Parțial, era o chestiune de coerență națională superioară. „Când se enervează”, nota el, „britanicii se unesc ca rasă”; germanii nu prea. Hitler elogia legislația socială britanică, pe care o considera de pionierat, fiindcă „proteja poporul britanic de statul britanic”. Succesul acestei politici, argumenta el, s‑a văzut în timpul războiului, atunci când majoritatea muncitorilor britanici au dat dovadă de un mare patriotism. În parte, era vorba și de abilitatea Marii Britanii de a‑și asigura un imperiu global uriaș pe care să‑l transforme în avantajul său politic și militar în Europa.”
