„Noile religii seculare. Corectitudinea politică, tehnologiile viitorului și transumanismul” de Nicu Gavriluță

Realitatea lumii în care trăim se cere explicată, altfel nu vom înțelege de ce ideologiile ne împiedică să avem claritate morală. O carte care își propune să introducă cititorul în istoricul curentului de gândire neomarxist, care stă la baza deciziilor impuse de ideologia corectitudinii politice este lucrarea profesorului Nicu Gavriluță, Noile religii seculare. Corectitudinea politică, tehnologiile viitorului și transumanismul, apărută la Editura Polirom la sfârșitul anului 2018.

Autorul este cunoscut în Iași, în primul rând în calitatea sa de profesor la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde a fost decan vreme de opt ani și unde predă sociologie sau antropologie. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, fost președinte și vicepreședinte al Societății Sociologilor din România și, ceea ce ne interesează în contextul acesta, autorul mai multor cărți care s-au bucurat, la apariție, de atenție din partea cititorilor. Este suficient să amintesc doar câteva titluri, care reprezintă o recomandare pentru nout titlu asupra căruia mă aplec în această cronică: Culianu, jocurile minţii şi lumile multidimensionale, Editura Polirom, 2000; Imaginarul social al tranziţiei româneşti. Simboluri, fantasme, reprezentări, Ed. Dacia, 2001; Hermeneutica simbolismului religios, Edtitura Fundaţiei Axis, 2003; Mama proştilor e mereu gravidă. Sociologia patologiilor cotidiene, Editura Institutul European, 2010; Mit, magie și manipulare politică, Editura Institutul European, 2015, carte distinsă cu Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, și cu Premiul ,,Vasile Conta” al Academiei Române.

Cea mai recentă carte semnată de profesorul Nicu Gavriluță, Noile religii seculare. Corectitudinea politică, tehnologiile viitorului și transumanismul, se apleacă asupra unor teme actuale, care generează multiple discuții și tensiuni. Aceasta deoarece, într-o măsură mai mare decât alte generații, astăzi se pun în discuție și – cel mai grav! – sub semnul întrebării, valori și componente însemnate ale culturii moderne, care țin de profilul real al omului, de capacitățile lui de a se înțelege pe sine, valori dobândite prin eforturi imense. Globalizarea, tehnologizarea, mutarea vieții în lumea virtuală, dar mai ales noile ideologii, duc la producerea unor transformări profunde, care au determinat mutații în structura personală ca atare, în cultură, în creativitate. Valorile sunt efectiv inversate. Una dintre consecințele acestei răsturnări și răstălmăciri a sistemului de valori este negarea persoanei.

Noul chip al omului pe care îl modelează și-l apără corectitudinea politică are un profil greu de înțeles la o simplă privire. Asistăm deja la nașterea unui nou om clonat din rămășițele idealului promovat de marxism, în deceniile de glorie ale comunismului, eșuat odată cu căderea Zidului Berlinului. Este o eșuare aparentă, căci vorbim doar de pierderea unei lupte într-un război care se poartă cu arme dintre cele mai sofisticate și periculoase. Prin intermediul corectitudinii politice tot despre comunism vorbim, doar că sub alt nume și având în vedere că el acționează nu în sfera economică și socială, cum a făcut în URSS și în RSR sau în China lui Mao și Cuba lui Castro, ci pe terenul gândirii. Corectitudinea politică schimbă mentalități, modifică limbajul, pervetindu-l și manipulează comportamente.

Spre deosebire de comunism, care a fost o ideologie ușor de explicat, corectitudinea politică nu este o filosofie, așa cum pretind promotorii ei, ci mai mult decât o ideologie, este un complex de ideologii, apărând sub diverse denumiri, în funcție de ideea care trebuie susținută.

Ceea ce ne atrage atenția este că prin corectitudinea politică se promovează agresiv un anumit tip de comportament de conformitate sau de reglementare a ceea ce se poate spune în funcție de ceea ce oamenii trebuie să gândească în mod corect. Adică, asemenea comunismului, corectitudinea politică pare foarte umanistă și morală în idealurile ei. Chiar asupra acestui aspect e necesar să ne îndreptăm atenția pentru a înțelege dimensiunile și profunzimile răului care pervertește ființa umană prin această aparentă filosofie.

S-ar putea da doar un exemplu asupra căruia a insistat Horia Roman Patapievici într-o conferință ținută recent (la Ateneul Român) intitulată „Sinuciderea Europei?”. Ce poate fi mai frumos, se întreba cunoscutul scriitor, decât să se spună că trebuie să facem dreptate tuturor culturilor? Acesta ar fi multiculturalismul, unul dintre elementele ideologiei progresiste. Însă, în spatele formulării generoase, care cucerește multe inimi, stă relativismul moral contemporan, ce poate fi evidențiat prin două afirmații. În primul rând, nu avem căderea să formulăm judecăți despre o cultură care nu este a noastră. Și, în al doilea rând, ca o consecință logică, dacă nu putem emite critici asupra comportamentelor morale ale unei alte culturi, înseamnă că aceste culturi trebuie să se separe pentru ca să poată să existe cu adevărat în deplinătatea afirmării lor. Cum nu există o societate integrată, o civilizație universală care să vină cu reglementări pentru toți oamenii, înseamnă că avem o problemă. Multiculturalismul nu vine cu afirmația: culturile sunt egal îndreptățite să existe. Ci vine cu afirmația, care e pur ideologică: nu ai dreptul să judeci, deci nu există valori universale, deci, relativismul radical.

Ne putem explica realitatea aceasta dacă înțelegem că neomarxismul își are rădăcinile în filosofia lui Marx, aceea care a stat la baza ideologiei comuniste, una dintre cele două plăgi cumplite ale Europei secolului XX. Dacă nazismul s-a stins, comunismul continuă, spune profesorul Nicu Gavriluță, prin intermediul corectitudinii politice. Nu prin lupta de clasă, nu prin revoluție, ci prin crearea unui etos. De aceea, corifeii corectitudinii politice sunt formați în mediul universitar, iar nu în fabrici și uzine, ca altădată tinerii comuniști proletari. Paul Johnson, un istoric englez, identifică în rândul adepților acestei ideologii pe studenții submediocri, pe netalentați, pe toți cei care, contrariați de propriile incapacități, caută răzbunare asupra celor care le sunt superiori. Nu același lucru s-a întâmplat și în perioada comunistă, când liderii erau selectați dintre lichele, oameni fără căpătâi, suficient de frustrați și de încărcați cu ură față de cei superiori lor fie prin educație, fie prin statut?

Lucrând în primul rând la mințile oamenilor, ca o consecință firească, una dintre componentele cele mai tari ale corectitudinii politice este legată de limbaj. Prin cuvinte se controlează gândirea, iar prin gândire, în cele din urmă, mentalitatea. În opinia lui Pascal Brukner, care a sesizat tocmai reacțiile foarte sensibile ale corectitudinii politice față de cuvintele celorlalți, a definit această ideeologie ca „alergia la denominări, escamotarea situațiilor complicate, imposibilitatea de a spune anumite lucruri decât prin metafore, permutări, discurs obscur, ambiguu”.

Vom înțelege, așadar, că sub o falsă bună intenție care decurge din preocuparea pentru a oferi dreptul la opinie, toleranță și grijă pentru a nu discrimina, de exemplu, se ascunde un mecanism care inversează valori și care anulează normalitatea, valorile sacre și meritocrația. Perversiunea care caracterizează demersurile ideologiei corectitidinii politice este vizibilă prin aceea că face să pară rezonabile realități prin excelență nerezonabile, după cum spune Gabriel Liiceanu. Și reușește să o facă printr-o stranie și magică putere de fascinație și pervertire a firescului și normalității.

Sub aparența toleranței, morala statului secularizat nu neagă existenţa lui Dumnezeu, dar schimbă sensul unor concepte consacrate. Deşi propune o morală, statul secular este rupt esenţialmente de morala creştină, care urmăreşte mântuirea fiecăruia. Un exemplu elocvent pentru a înțelege diferențele majore care situează la distanță o societate tradițională de morala statului secularizat este căsătoria. În creștinism, căsătoria reprezintă unirea tainică dintre un bărbat şi o femeie, unire motivată de dragoste şi ţintind mântuirea, în timp ce morala seculară o priveşte ca pe un parteneriat consensual, indiferent de sexul partenerilor, principiu pe baza căruia se admite astăzi căsătoria dintre homosexuali. Conceptul teologic de persoană este total ignorat, așa încât, aprobarea avortului este forma prin care statul secular pretinde că îi oferă femeii dreptul de a decide singură în chestiuni de intimitate şi de viaţă privată, la fel cum sinuciderea asistată de medici ar contribui la menajarea demnităţii persoanei umane. În acest context, religia este admisă doar ca suport pentru oamenii slabi, deci e dezbrăcată de „atributul maiestuos al adevărului” (Părintele Stăniloae) şi este încărcată cel mult cu atributul utilului.

Statul a instituționalizat morala seculară prin legi care caută să acopere toate sferele, să dea propria definiţie binelui uman şi înfloririi umane, să restructureze societatea şi relaţiile umane în termenii propriei lui interpretări privind libertatea, egalitatea şi demnitatea umană. Singura problemă reală este că morala statul secular se vrea a fi recunoscută ca unic adevăr, pe care îl impune, după cum spune Gabriel Liiceanu, „prin dictat, intimidare, amenințare și, la limită, prin violență”.

Acestea sunt doar câteva aspecte asupra cărora se apleacă profesorul Nicu Gavriluță în lucrarea sa Noile religii seculare, carte care ar fi bine să fie citită pentru bogăția informațiilor și perspectivele pe care le deschide pentru o dezbatere pe marginea acestor teme care preocupă lumea de azi, stăpânită sau bântuită de ideologii subversive, filosofii excentrice și tehnologii provocatoare, pe care le putem învinge, ne spune autorul, dacă decriptăm convingător miturile, simbolurile și motivele religioase camuflate în ele.

Noile religii seculare. Corectitudinea politică, tehnologiile viitorului și transumanismul de Nicu Gavriluță