Când vine ceasul celebrării (în cazul de față a roadelor unui proiect de echipă) încerci să arunci o privire peste umăr și să vezi cele lăsate în urmă. De data aceasta am avut nevoie de foarte mult discernământ ca să mă pot desprinde de doza aceea consistentă de subiectivism (inerentă oricărei autoevaluări) și ca să pot realiza ce contează cu adevărat în toată povestea numită generic Bookhub.ro.  M-am bucurat când mi-am dat seama că oamenii sunt cuprinși în miezul acestei povești atât de bine (unii ar spune și frumos) scrisă. Niciun proiect cultural, nicio carte, niciun spectacol ori concert n-ar avea valoare dacă în spatele lor n-ar fi oamenii. Și despre toate acestea s-a scris și se va scrie pe Bookhub.ro.

Pe 25 martie, acum patru ani, se lansa oficial site-ul Bookhub.ro. Între timp s-au adunat mii de pagini scrise, sute se cărți citite, sute de spectacole de teatru văzute, zeci de concerte și alte proiecte culturale la care membrii echipei au fost părtași. De aceea am lăsat vocile cetății (culturale) să vorbească, să ne arate ce avem de schimbat, ce avem de păstrat, ce avem de făcut pe mai departe. Ei sunt colaboratorii noștri, scriitorii, actorii, regizorii și muzicienii despre care am scris sau cu care am colaborat de-a lungul celor patru ani. M-am bucurat când mi-am dat seama că dorințele noastre se găsesc reflectate în gândurile și impresiile acestor creatori de cultură. Vă las să-i citiți pentru ca mai apoi să ne citiți.

Vă mulțumim pentru sinceritate  și onestitate, pentru că ați înțeles că am ales să construim temeinic un hub cultural, un loc în care unii află despre ceilalți, comunicarea devenind astfel posibilă și, nu în ultimul rând, reală și folositoare tuturor.

*****

Denisa Comănescu – Editura Humanitas Fiction – credit foto: Radu Sandovici

„În acest sfârșit de săptămână am „răsfoit“ Bookhub.ro. M-am bucurat să pătrund într-un site cultural dinamic, viu, preponderent literar, dar cu paliere acoperitoare pentru celelalte zone care mă interesează: muzica, teatrul. Evenimente, cărți, spectacole care-mi scăpaseră le-am găsit foarte bine prezentate aici și mi-am făcut o promisiune – să vizitez Bookhub.ro măcar o dată pe săptămână. Aflu că este în prejma aniversării de patru ani. Îi doresc să se bucure în continuare de excelenta sa echipă – de la Nona Rapotan la Doru Căstăian – și, dincolo de calitate, să-și păstreze farmecul prospețimii.” – Denisa COMĂNESCU – scriitoare, director general Editura Humanitas Fiction

Ana-Maria Onisei – credit foto: Sabina Ulubeanu

„Pentru mine, Bookhub.ro și Nona Rapotan sunt un exemplu de jurnalism de nișă de care avem mare, mare nevoie astăzi. Și dincolo de jurnalism, sînt un exemplu de inimă – această entitate din ce în ce mai rar prezentă în reportajele și interviurile noastre, o inimă de modă veche ce dovedește, iată, că nu-i deloc pe cale să dispară.” – Ana-Maria ONISEI, jurnalist cultural

Vlad Eftenie – credit foto Eli Driu

„Cartea este eveniment, este un traseu al aflării unei părți din puzzle-ul care definește eroul interior al fiecărui cititor. Este curgere statică, prin care doar apele rămân curgând. Traseu emoțional într-un timp dilatat, întru necuprinsul descoperirii de sine. Citind, spațiul este comprimat într-o adevarată singularitate. Căci ce altceva este parcurgerea prin imersiune a fiecărui semn?

Bookhub.ro este o platformă creată și hrănită de oameni pasionați de toate aceste lucruri care definesc esența cărții. Alături de cititori, ambele entități se hrănesc reciproc una pe cealaltă. Un cititor informat este un om mai liber, platforma online depășește simpla propoziție într-o adevărată  agora de cultură și informare, pe diverse etaje. Carte, istorie, muzică, stil, evenimente, recenzii, interviuri. Aflări prețioase, într-o lume aflată într-o dizolvare din ce în ce mai intensă a reperelor și valorilor și insulelor de stabilitate.

Urmăresc Bookhub.ro și recomand Bookhub.ro. Pentru că îmi place să cunosc, să fiu informat, să fiu liber.” – Vlad EFTENIE, lect. dr. arh UAUIM – www.vladeftenie.ro

Mihai Stan

«Bookhub împlinește 4 ani …. 4 ani intenși și plini de sevă culturală, 4 ani de întâlniri și interviuri cu scriitori, muzicieni, actori, regizori, etc … 4 ani de când bookhub participă, prezintă și promovează evenimentele  Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură. La ceas aniversar „urăm La mulți ani!” Bookhub și ne dorim ca prietenia noastră de suflet cu Nona Rapotan și parteneriatul nostru special cu Bookhub să continue să-nflorească.» – Mihai STAN – Fondatorul Asociației pentru Muzică, Artă și Cultură

 *****

Andreea Răsuceanu

„Am urmărit cu interes platforma  Bookhub, încă de la apariția ei, și cred că am asistat la cea mai spectaculoasă creștere a unui site cultural de la noi. Mi-a plăcut că a reușit să impună un anumit nivel de calitate, a rămas constant, păstrând o anumită ținută, apoi s-a dezvoltat în tot mai multe și diverse zone, adunând laolaltă oameni care scriu bine, informat, într-un limbaj corect și adecvat, lucru care lipsește multor platforme similare. E aici probabil influența – exigența, mai bine zis – Nonei Rapotan, care, iată, izbutește să țină ritmul cu tot ce înseamnă apariții editoriale, premiere teatrale, de film, informații culturale la zi, dar a avut și inițiativa unor rubrici inedite, pe care le citesc cu plăcere. Treptat, Bookhub a devenit locul de unde mă informez, pe care îmi place să-l deschid de câte ori vreau să știu câte ceva despre o carte nouă, un spectacol, știu că acolo informațiile sunt mereu la zi, și corect prezentate. Îi urez așadar la mulți ani! – Andreea RĂSUCEANU, scriitoare, coordonator colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani” – Editura Humanitas

Cristian Fulaș, Ovidu Șimonca – credit foto: Sorin Mircea Vasilescu

„Acum vreo patru ani, când cu prea multă caznă scoteam de unul singur prima mea carte, s-a întâmplat ca Bookhub.ro să fie unul dintre primele locuri unde s-a făcut vorbire despre puținul lucru pe care-l făcusem. Nu înțelegeam eu atunci mare lucru din circuitul acesta al literaturii – așa cum, mă tem, nici azi nu sunt vreun înțelept în privința asta – dar trebuie să-mi recunosc o mică zvâcnire de orgoliu când mi-am văzut numele vorbit în spațiul public. E lucru mare, dacă stau să mă gândesc, că aceste lucruri există. E lucru prețios și ar fi păcat să cădem în cealaltă fantezie autoritară, aceea a subestimării și interdicției, păcatul nostru general.

Pentru că, în fond, a face vorbire și scriere despre cărțile de azi nu e lucru puțin și nici de lepădat. Frumusețea trebuie să existe oriunde și mai ales azi, când lumea e așa cum e și am ajuns să o căutăm cu tot într-adinsul, ar fi cazul să o prețuim. Așa și în acest caz: când cititori (aproape) obișnuiți își pun în scris părerile și ideile și sentimentele suscitate de lecturi, trebuie să citim și să încercăm să înțelegem, înainte de a smulge piatra din pământul nostru arid și a lovi cu sete, așa cum facem de obicei. Spațiul acesta intermediar dintre scriitură și critică, numit blogosferă, are o importanță pe care o vom pricepe la un moment dat, chiar dacă azi încă mai cârcotim. E un spațiu bun, în care se spun lucruri înainte ca ele să se petreacă. E spațiul promovării, acel spațiu pe care literatura noastră încă nu îl înțelege pe deplin și îl ratează aproape pe toate nivelele. Dar să ne gândim: cum ar arăta cifrele de vânzări dacă mâine acest spațiu nu ar mai exista? Am supraviețui fără promovare, într-o lume în care cele mai scumpe mașini sau telefoane se vând mai bine decât atât de ieftinele cărți? Cum am face asta, în condițiile unei retrageri de-a dreptul Aureliene a criticii de întâmpinare?

Eu unul mă îndoiesc de posibilitatea supraviețuirii literaturii în lipsa promovării. Lumea se schimbă repede, realitatea se virtualizează, ne grăbim să devenim mai degrabă imagini decât prezențe, și iată de ce trebuie să susținem eforturile (de cele mai multe ori gratuite și neinteresate) ale blogosferei. Știu, știu, aparținem unei autoproclamate culture înalte, avem idealuri, suntem mai buni decât cea mai bună imagine a noastră, aruncăm cu cuvinte mari așa cum semănătorul irosește totul pe un singur ogor, dar ar fi cazul să ne gândim mai bine când, cum și unde facem asta.

Altfel,  evident, felicitări pentru aniversare. Și la mai mare. Crescat, floreat!”  – Cristian FULAȘ, scriitor

Ana Barton

«Pentru mine, Bookhub este chiar „cuibul de carte“, construcție în care „carte“ înseamnă demultul „scrisoare“. Fiindcă Bookhub e locul de unde pleacă scrisori către artă, fie că vorbim despre carte, teatru, film, dans. Sunt cărți pe care le-am căutat după ce am citit pe Bookhub texte despre ele, sunt și spectacole de teatru pe care m-am dus să le văd tot pentru că aici am aflat despre ele. Ce-mi place însă cel mai mult la Bookhub e faptul că nu face parte din nicio „gașcă“, „instituția“ găștii fiind în lumea noastră artistică și nu numai în ea cea mai păguboasă formă de existență. E o chestiune de credibilitate și onoare. Să-ți scrii și de-acum scrisorile cu aceeași asumare, Bookhub, asta îți doresc la aniversară. Eu o să te citesc cu încredere și bucurie mereu, fie că vom fi sau nu de acord asupra unor puncte de vedere sau de simțire, dar tocmai aici e frumusețea unei relații cinstite. La mulți ani!» – Ana BARTON, scriitoare

Alina Pavelescu – credit foto Sorin Mircea Vasilescu

«Mai înainte de a fi „personaj” de Bookhub am fost cititoare de Bookhub. Mai târziu, prin succesive întâmplări fericite, i-am cunoscut și m-am împrietenit cu Nona Rapotan și cu o parte din colaboratorii site-ului. Sau, dimpotrivă, prieteni de-ai mei au devenit între timp colaboratori ai site-ului. Așadar, „a intra pe Bookhub” e acum pentru mine ca și când aș avea întâlnire cu prietenii. Dar, dincolo de virtutea perenă a prieteniei, dincolo de vremelnicia statutului de „personaj cultural”, calitatea la care țin cel mai mult în relația mea cu Bookhub este, fără îndoială, aceea de cititoare. Diminețile mele sunt deja legate de lecturile de pe site, propria-mi agendă culturală e deja dependentă de evenimentele semnalate de ei, multe cărți bune s-ar fi putut foarte bine să-mi scape dacă nu le-aș fi găsit semnalate pe Bookhub, la multe spectacole și concerte m-aș fi dus „la plezneală” sau nu m-aș fi dus deloc dacă nu le citeam în prealabil cronicile pe site-ul Bookhub. Iar savuroasele interviuri cu le tout Bucarest cultural și – nu de puține ori – cu mari personalități ale culturii universale sunt, de o bună bucată de vreme, piesa de rezistență care mă face să revin, zi de zi, pe Bookhub. Așadar, când îi spun la mulți ani echipei Bookhub o fac cu prietenie, cu afecțiune, dar și cu un foarte subtil egoism, căci diminețile mele fără ei ar fi, n-am nicio îndoială, mult, mult mai sărace. Din punctul meu de vedere, voluntariatul lor cotidian, care necesită, ca orice formă de voluntariat, o tenacitate mai mare decât poate părea la prima vedere, echivalează, pe undeva, cu activismul civic. Nu e deloc puțin lucru să „militezi” pentru cultură, într-o lume în care a citi o carte sau chiar a merge la teatru reprezintă niște preocupări tot mai vintage, tot mai greu de situat în cotidianul febril al erei digitale.

La mulți ani, Bookhub! La mulți ani Nona & Comp.! Să rămâneți așa cum vă știu, iată, de o bună bucată de vreme, adică deștepți, proaspeți, entuziaști, plini de energie și, atunci când e cazul, „mofturoși” estetic!» – Alina PAVELESCU, scriitoare

*****

Eugen Gyemant – credit foto – Florin Ghioca

BookHub este unul din puținele locuri unde creatorii și spectatorii pot întreține un dialog inteligent. În contextul în care cronica de teatru tinde să se reducă la un rezumat al piesei, scris într-un limbaj de nivel de clasa a cincea, pe BookHub am descoperit oameni care răspund în mod viu la un spectacol și participă, prin textele publicate, la continua recreare a acestuia.” – Eugen GYEMANT, regizor de teatru

Horia Suru – credit foto Laurian Popa

“Bookhub a apărut în nișa teatrului brutal, rapid și important. Cred că are o calitate de mare preț în societatea de azi: livrează repede. Citești despre un eveniment aproape în timp real, ai posibilitatea să reacționezi, să participi.

Îți găsești recomandările despre cărți, invitații la concerte sau evenimente teatrale, dar cred că punctul forte al site-ului sunt interviurile. Sunt oamenii cei mai fresh care lucreaza în industriile creative, cu viziuni diverse, voci clare și auto-critice, artiști pe care poți să îi descoperi în spatele operelor lor. Cu pricepere și rigoare, Bookhub ne oferă o imagine onestă a culturii românești. Mulțumim!

Mulți ani, Bookhub! – Horia SURU, regizor de teatru

István TÉGLÁS– credit foto Mihaela Tulea

Bookhub pentru mine înseamnă bun gust, o întâlnire reușită între clasic și nou, e o vestă de salvare pentru cultura care se află pe cale de dispariție, e ca râsul sănătos și involuntar al Nonei în situații dificile. – István TÉGLÁS, actor

Radu Iacoban

«Înainte de premiera spectacolului „Viața și Moartea lui Richard al II-lea” de la Teatrul Mic, într-o pauză de țigară, apare și discuția aceea cu cine vine de la presă. Printre persoanele care ar urma să fie invitate se insereaza un nume nou. Vine x de la bookhub. Am întrebat și eu ce-i aia Bookhub. Mi s-a răspuns că e un site care, printre alte activități evidente din motive de nume – uite un book și uite un hub, promovează teatrul. Mișto!

Terminăm cu premiera și apuc să citesc recenzia. Și îmi place. Dar nu din motive că „Mamă, ce fain e spectacolul!”, ci din felul în care Nona Rapotan l-a văzut și l-a descris. Mi-am zis: ce fain că n-a povestit ce se întâmplă în spectacol și că s-a informat înainte despre subiectul lui. Într-o lume ideală regulile acestea ar trebuie să fie de bază. dar pentru că trăim unde trăim…
Trec lunile și vin și alte premiere și iar mă trezesc cu recenzii. Sunt, cum s-ar zice, „stalk-uit” de site-ul ăsta.

Am spus tot ce am zis înainte, ca să ajung la ideea principală și anume că, într-o lume în care piața culturală își desface marfa prin diverse piețe – unele deja consacrate, altele noi -, într-un mediu în care e complicat „să îți faci un nume” pentru că e misiune imposibilă să fii și tânăr și cu experiență – e nevoie de acești stalkeri pentru ca informația să ajungă la potențialii consumatori. Totodată, e vital ca spectatorul să se informeze la ce vine înainte să guste din cina culturală pe care o plătește. Ca să nu fie dezamagit ca cei care cer pâine la restaurantul chinezesc.
La ceas de aniversare, îi doresc Bookhub-ului stalkuială temeinică, densă și plăcută. Creatori mulți și recenzii profi pentru un public informat și, speram noi, din ce în ce mai avizat.» – Radu IACOBAN, regizor de teatru

*****

Mihai Constantinescu – credit foto: Mihaela Tulea

„Mulțumesc Nona ca ești alături de noi, de Festivalul Enescu…. Așteptăm articolele tale despre concertele și artiștii din Festival.” – Mihai CONSTANTINESCU, Directorul Festivalului Internațional George Enescu

Gabriel Bebeșelea – credit foto: Ionut Macri

„Prima mea întâlnire cu Bookhub a avut loc prin intermediul Nonei Ropotan, căreia i-am acordat un interviu despre un concert de baroc foarte apropiat mie. Întrebările bine direcționate și documentate m-au provocat, m-au făcut să mă caut ca muzician. Iar acestea sunt lucruri pentru care un artist e recunoscător când i se ia un interviu. De fiecare dată când au urmat discuții asemănătoare, au generat în Bookhub articole sau cronici vii. De ce vii? Pentru că se simte cea mai importantă amprentă, care-i oferă unicitate: sufletul, pasiunea.” – Gabriel BEBEȘELEA, dirijor

Matei Ioachimescu

„În timpuri în care reperele culturale sunt greu de identificat, în care ne lipsește o autoritate critică profesionistă, o asemenea platformă este mai mult decât bine-venită! Motorul acestui site, Nona Rapotan, o prezență extrem de plăcută, trează și adevărat-interesată de actul cultural, reușește să prezinte obiectiv cititorilor săi, atât viața și măruntaiele scenei cât și clocotul artistului. Doresc platformei Bookhub, viață lungă!”  – Matei IOACHIMESCU, muzician

Cristian Lupeș

«Încercând să descriu sentimentul pe care-l am față de Bookhub, am realizat că nu pot desprinde imaginea Nonei de platforma cultură și nici inversul. Se potrivesc precum IP-ul de mail, parafrazând timbrul și scrisoarea. Se spune că omul sființește locul, astfel că Bookhub are înfățișarea Nonei Rapotan, pe care o cunosc. Neobosită, ocupată, multidisciplinară, deschisă, discretă, curioasă, curajoasă… Fuziunea de preocupări umane se transformă într-un sincretism cultural autentic și, desigur, sincer neîntâlnit încă în România. Abilitatea organică cu care Bookhub umple golurile unei presei culturale știrbe, pare să aibă rolul unui tratament reconstructiv, dar nu estetic, ci funcțional. Recomandările de cărți se rostogolesc aproape inflaționist în scrolul paginilor. Aș fi curios cum arată și aș împrumuta cărți din biblioteca fizică a platformei Bookhub după acești 4 ani (aveam senzația că sunt 10!) de creștere demnă de un Marvel Blockbuster. Mă întreb uneori dacă Nona mai face altceva în acestă viață închipuindu-mi-o asemănătoare Arhitectului din nuvela lui Cărtărescu, blocată în fața calculatoarelor, cărților sau în fotoliile sălilor de teatru și concert, cu proprietatea ubicuă de a asimila tot spectrul cultural ca apoi, deja în timpul aplauzelor finale să posteze  în Bookbub cronica sau recenzia. Afundat în această frenezie imaginativă, îmi beam cafeaua (care tare-i place și ei) la fereastră și o văd pe trotuarul din fața clădirii ținându-și fiica de mână mergând caraghios ca pe un șotron imaginar. M-a mirat și surprins foarte plăcut aparența ei umană, pe care nu mi-o imaginam. Probabil cu aceeași dexteritate de a se teleporta între lumi sociale, culturale sau artistice, a reușit să invite în Bookhub o echipă admirabilă, de oameni care cu obiectivitate ne împărtășesc experiențele culturale de care avem mare nevoie, pentru a depăși tenatația de a trăi ghidați doar de instincte.

La mulți ani, Bookhub și succes în călătoria de pe „cărarea galbenă”, spre magicianul care vă oferă cele mai frumoase lecturi, concerte și spectacole.» – Cristian LUPEȘ, dirijor

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura