În cadrul TEEN-FEST, ieri, pe 1 octombrie s-a jucat „Pescărușul” de A. Cehov, în regia Andreei și a lui Andrei Grosu. Prilej să-i întrebăm despe cum va fi primit spectacolul lor de către tinerii spectatori. Ce-am aflat, citiți mai jos.

Pe voi vă leagă multe de unteatru. Dar iată că „Pescărușul” lui Cehov vă aduce în lumea Teatrului Odeon. Cum vă este la Odeon, cum îi este „Pescărușului” la Odeon?

La Odeon ne-am simţit ca acasă. Au o echipă minunată, de minunați care fac minunății. Suntem bucuroşi că Pescăruşul nostru și-a găsit locul aici, pentru noi Odeonul era printre cele mai curajoase și libere teatre de stat și am simțit că doar aici poate să se nască un altfel de Pescăruș.

O nouă montare Cehov. De ce „Pescărușul”, de ce Cehov? Puteați să montați aceeași piesă la unteatru? Ar fi mers și în spațiul neconvențional al unui teatru independent?

A venit timpul acum pentru un gând mai vechi. Cam așa se întâmplă cu toate proiectele nostre, sunt în sertar adunate, până la momentul potrivit. Credem că nu se putea decât aici unde s-a născut, cu oamenii ăștia, în sala asta, în contextul ăsta. E o abordare extrem de personală a textului lui Cehov și s-a transformat în ceva experimental aproape, de care noi suntem foarte atașați.

afiș-pescarursul

Există astăzi multe dezbateri vizavi de textele clasice, avem sau nu nevoie de ele. Voi cum raportați la istorie, la tradiția teatrului? Sunt acestea surse de inspirație sau doar istorie, pur și simplu?

Noi avem mare nevoie de clasici, noi A&A Grosu, nu vorbim în numele unei generații. Pentru noi asta e cea mai frumoasă și bogată arie de laborator. Dialogul cu dramaturgii clasici duce la răspunsuri de care toţi avem nevoie. E frumos când descoperi sau când „greşeşti” pe textele lor. E voie, e necesar, face parte din călătorie.

Pescărușul” este selectat în TEEN-FEST, la secțiunea REBORN CLASSIC. Veniți în fața tinerilor cu o montare în care joacă foarte mulți actori maturi, unii dintre ei au mult peste vârstele primei tinereți. Care credeți că va reacția tinerilor vizavi de jocul acestora?

Toată echipa Pescărușul e una foarte tânără. Și nu e vorba de vârste, ci de deschidere și de vibrație. Suntem siguri că publicul tânăr va primi toată energia actorilor.

YSYxYnxGnAMaBc6h22B9tYBkG1ay5t891q9gYMESyyhPPADYwQRKASsNWmZj2TkQj

Diferențele de abordare la nivel de text sunt evidente de la generație la generație. Cum v-ați înțeles cu actorii în ceea ce privește viziunea voastră regizorală? A fost coup de foudre sau au fost necesare explicații, lămuriri suplimentare?

Am simţit că întâlnirea a fost una fericită, în care părțile s-au înamorat rapid și au rămas așa. Nu a fost greu să îi convingem pentru că noi credem foarte tare în ce propunem și e uşor să mergi înainte când există credința în ceva. Deci, coup de foudre.

Aveți în fața voastră un grup de tineri nehotărâți și greu de convins să intre într-o sală de teatru. De ce-ar trebui să vină să vadă „Pescărușul”?

Pentru că vor pleca de acolo convinși că în teatru există libertate și că din teatru poți să înveți libertatea.

Este nevoie astăzi de o cultivare continuă a simțului estetic al tinerilor. Dacă da, Pescărușul poate fi o mică parte din această „educație estetică”? Avem nevoie de niște tineri educați în sălile de spectacol sau se formează în timp, cresc odată cu spectacolele propuse?

Sperăm ca toate spectacolele noastre să se înscrie într-o plăcută educație estetică. Ele au ca scop și formarea publicului, a unui gust estetic comun. Tinerii au nevoie ca arta să fie un cârlig, o gură de aer proaspăt, au nevoie de artă accesibilă, au nevoie ca teatrul să devină alternativa pentru orice altă formă de educație. Nu de divertisment.

În final, ce reprezintă pentru voi selecția spectacolului „Pescărușul” în TEEN-FEST?

E o mare bucurie să poți să stabilești o legătură cu publicul nou, iar TEEN-FEST-ul face asta. Ne facilitează întâlnirea cu viitorul spectator, îl îndreaptă spre noi și stabileşte o relaţie de comunicare. E esențial.

Pescărușul – Teatrul Odeon

Irina Nikolaevna Arkadina – Alina Berzunțeanu

Konstantin Gavrilovici Treplev – Marius Damian

Piotr Nikolaevici Sorin – Dan Bădărău

Nina Mihailovna Zarecinaia – Nicoleta Lefter

Ilia Afanasievici Şamraev – Laurenţiu Lazăr

Polina Andreevna – Elvira Deatcu

Maşa – Florina Gleznea

Boris Alexeevici Trigorin – Mihai Smarandache

Evgheni Sergheevici Dorn – Gelu Niţu

Semion Semionovici Medvedenko – Cezar Antal

Regia: Andrei și Andreea Grosu

Traducerea: Raluca Rădulescu

Scenografia: Vladimir Turturica

Fotografii de: Adrian Bulboacă

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Un comentariu

  1. Avatar photo

    Eu am vazut Pescarusul si acum la Odeon si cu mult inainte cu regretata Gina Patrichi si pot spune ca atat mie cat si multor spectatori care din pacate nu au rezitat pana la finalul piesei (rusine sa le fie – macar di respect pentru actori ca ei nu au nici o vina pentru viziunea punerii in scena) nu ne-a placut mai nimic, costume luate din targurile si din pietele second hand, decor adunat de la gunoi, cu exceptia muraturilor care au emanat un miros greu de otet mai tot spectacolul si nu a fost singurul miros otetul era combinat cu mirosul de tamaie.. Cred ca multi intra sa vada Pescarusul si sa testeze punerea in scena, dar dupa ce se va termina testarea or sa fie 0 zero spectatori in sala

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura