„Mintea distrată” de Adam Gazzaley și Larry D. Rosen

Mintea umană are capacități extraordinare, dar și limitări fundamentale. Acele mecanisme care au fost concepute de către evoluție pentru a gestiona obiective de control spațial al hranei, au ajuns astăzi, conform unei teorii, să fie folosite pentru căutarea informației. Suntem proiectați de la natură să pierdem din capacitatea noastră cognitivă pe măsură ce ne conectăm la multiple activități. Asemenea becurilor care, legate în serie, își pierd din putere. Creierul își reglează intensitatea activității neuronale dar și și viteza de procesare neuronală în funcție de gradul de încărcare și de priorități.

Așa cum un polițist încearcă să fluidizeze traficul în orele de vârf, dând prioritate arterelor de maximă importanță și ignorând o străduţă mai puțin circulată, creierul utilizează resursele neuronale pentru activități primare și le reduce sau suprimă uneori pe cele secundare. Cu cât ne implicăm în mai multe procese concomitent, cu atât devenim mai vulnerabili, pentru că informația percepută de creier ca secundară poate să fie și traversarea unei străzi sau atenția scăzută la o fântână de canalizare neacoperită. De ce adoptăm totuși comportamente ce induc inferențe, chiar dacă acestea pot fi autodistructive? Cum să supraviețuim într-o lume suprasaturată de stimuli? Acestea sunt întrebările la care răspund autorii Adam Gazzaley și Larry D. Rosen.

Mintea distrată nu este o lectură distractivă, ci aș zice, dimpotrivă, una în care este nevoie de o concentrație maximă și o distribuție vizuală în exclusivitate dedicată stimulilor de pe pagină. Adam Gazzaley este profesor de neurologie, fiziologice și psihiatrie la University of California și conduce Centrul de cercetare în neuroștiințe Neuroscape. Larry D. Rosen este profesor de psihologia educației la California State University. Ambii s-au străduit să aducă o bază științifică solidă, adaptată pentru consumatorii mai puțin educați în domeniu, grafice și aplicații pentru a se face cât mai bine înțeleși. Efortul le-a fost recunoscut: Mintea distrată a primit în 2017 premiul PROSE pentru biomedicină și neuroștiințe, fiind recunoscută drept o carte de impact în domeniul respectiv.

E deja târziu să regândim lumea în care trăim. Ne bălăcim într-o abundență de surse de informare. Ce anume consumă informația este destul de evident: ea consumă atenția receptorilor săi. Așa se face că o bogăție informațională creează o sărăcie atențională și o nevoie de-a aloca atenția eficient (…). Astfel apare necesitatea înțelegerii și conștientizării felului în care funcționează creierul nostru în condițiile unui flux informațional exagerat și cât anume ne costă multitaskingul.

Neuroștiința a demonstrat maleabilitatea creierului și faptul că capacitățile noastre de control cognitiv nu sunt statice, ele pot fi modificate până la un anumit punct. Creierul posedă ceea ce se numește homeostazie, o stare de stabilitate permanentă, şi este limita care impune imposibilitatea unor schimbări dramatice pentru a nu împiedica supravieţuirea. Schimbările de la nivelul creierului care vor fi induse de neuroplasticitate vor veni mulți ani mai târziu. Ce ne facem acum? Ce se petrece în creierul nostru atunci când acesta este forțat să lucreze pe mai multe registre și cum poate fi această situație gestionată? Există situații specifice de vârstă (copiii și oamenii în etate) și de clinică (depresie, ADHD, tulburare post-traumatică, boli degenerative etc) care din start implică un control cognitiv mai puțin eficient. Există vreo soluţie pentru aceste categorii? Cum mai educăm în epoca stimulilor? Mai este posibilă învățarea tradițională?

Lucrarea este divizată în trei module. Cogniția și esența controlului – unde autorii discută mintea distrată din perspectiva evoluționistă; Comportamentul în lumea înaltei tehnologii și, partea a treia, Preluarea controlului. Nu pot să zic că a fost o lectură facilă, pentru că are multiple trimiteri și nici nu îndrăznesc să îi pun eticheta de pseudoștiință. Dacă primele două module conțin informații pe care le găsiți și în alte cărți din domeniu (vezi Superficialii de Nicholas Carr), pentru partea a treia, strategiile practice de îmbunătățire a minții distrate, am avut foarte mari așteptări, dar, din păcate, acestea nu au fost satisfăcute.

Mintea distrată te lasă cu niște idei foarte bune, mai ales la capitolul social media și multitasking. O recomand în primul rând celor care sunt interesați sau practică multitaskingul în mod frecvent. Înţelegerea faptului că avem o atenție limitată prin evoluție, că există un conflict permanent între ce dorim și ce putem sunt primii paşi fundamentali spre decizia de a face un triaj informațional. Să încercăm să excludem fluxul irelevant de date, mai ales atunci când suntem la școală, în familie sau la serviciu! Dacă aveți probleme de concentrare şi săriți de la un subiect la altul după nici câteva minute, dacă vă plictisiți des şi sunteți anxioși când nu aveți acces la telefon prea mult sau la oricare altă sursă de informare, la fel, veți găsi cartea extrem de utilă.

Mintea distrată de Adam Gazzaley și Larry D. Rosen