Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului și Asociaţia Culturală Kitharalogos invită publicul sâmbătă, 4 octombrie 2025, de la ora 15:00, la Sala Scoarțelor Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, la concertul „MELANCOLIA”, susținut de mezzosoprana Claudia Codreanu, chitaristul  Costin Soare și lutistul Constantin Lazăr.

        Cum ar fi dacă doi compozitori de geniu – John Dowland, cel mai important lutist al epocii elisabetane, și Franz Schubert, prințul lied-ului – s-ar întâlni într-un concert-dialog peste timp, încărcat de ethosul Melancoliei? Publicul este invitat să descopere răspunsul printr-o călătorie muzicală, vizuală și literară între epocile elisabetană și romantică.

        Programul, ales și grupat tematic sub emblema Melancoliei (lacrimile, iubirea neîmpărtășită, somnul/visul/moartea, natura romantică, dorul, călătorul/pribeagul), va fi îmbogățit cu o expoziție virtuală de picturi de epocă, curatoriată de Maria Pașc, precum și cu tranziții sonore și vizuale semnate de fotograful Daniel Munteanu și compozitorul CătălinȘtefănescu-Pătrașcu, cu lucrări pentru chitară și lăută scrise în premieră în spațiul muzical românesc.

Detalii:

Organizatori: Asociaţia Culturală Kitharalogos & Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”.

Cu sprijinul: Tecnoservice Equipment SRL, Savvy Finance.

Parteneri media: AGERPRES, Observator Cultural, Amos News, Rezistența prin cultură, Jurnal de București, RFI România, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio Trinitas, Trinitas TV, Radio Clasic FM, Agenţia de Carte.ro, Liternet.ro, BookHub.ro, IQads, Smark.

Un eveniment de neratat pentru iubitorii de muzică, artă vizuală și literatură, care aduce împreună trecutul și prezentul sub semnul atemporal al Melancoliei.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura