Miercuri, 26 noiembrie 2025, ora 18:30 la Librăria Humanitas Lipscani

Editura Corint și Librăria Humanitas Lipscani au plăcerea de a vă invita să participați la dezbaterea „Mecanismele violenței în statul național-legionar”, organizată cu prilejul comemorării a 85 de ani de la Asasinatele de la Jilava. Dezbaterea are în centrul său volumul semnat de Florin Müller, Statul național-legionar (septembrie 1940 – ianuarie 1941).

Evenimentul este dedicat memoriei victimelor asasinate în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, la Jilava, Snagov și Strejnicul, una dintre cele mai dramatice pagini din istoria României interbelice, soldată cu moartea a 64 de deținuți politici, printre care Nicolae Iorga și Virgil Madgearu.

Discuția pornește de la analiza amplă propusă de Florin Müller asupra dinamicii dintre Ion Antonescu și Horia Sima, a ideilor care au alimentat mistica fascismului românesc și a mecanismelor instituționale ce au făcut posibilă violența politică din acea perioadă.

Dezbaterea are loc miercuri, 26 noiembrie 2025, ora 18:30 la Librăria Humanitas Lipscani.

Participă:

  • Vladimir TISMĂNEANU (via zoom) – Profesor de Științe Politice, University of Maryland, SUA
  • Florin MÜLLER – istoric și autorul volumului
  • Cosmin POPA – cercetător științific principal II la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”
  • Tudorel URIAN – scriitor, critic literar

Moderează: Florin-Răzvan MIHAI – istoric și coordonator Corint Istorie Autori Români

Proclamarea statului național-legionar, în 6 septembrie 1940, nu a fost rezultatul vreunei victorii a „revoluției fasciste” în România și nici al presiunii exercitate de Ion Antonescu asupra regelui Carol al II-lea, ci consecința eșecului total în materie de politică externă a regimului carlist. În noul sistem politic, în care generalul Antonescu era Conducător al Statului, iar Horia Sima, vicepreședinte al guvernului, s-au confruntat două concepții diferite: conservator-autoritaristă a elementelor antonesciene și dinamic-revoluționară a adepților radicalismului fascist-legionar. Cele cinci luni de existență ale acestui adevărat „stat dual” au fost presărate cu numeroase violențe și infracțiuni ale membrilor Mișcării Legionare, care au atins punctul culminant prin Asasinatele de la Jilava, Snagov și Strejnicul, în 26–27 noiembrie 1940. Cu arbitrajul celui de-Al Treilea Reich, conflictul a fost tranșat în 1941, când Armata a învins rebeliunea declanșată de „cămășile verzi”. Din acel moment, Mișcarea Legionară a ieșit definitiv de pe scena istorică activă a României.

„Profesorul Florin Müller probează în această nouă carte calitățile știute din precedentele sale lucrări: erudiție, rigoare, capacitate comprehensivă și un remarcabil simț al nuanțelor. Mai ales acum, în plină revenire a unor stafii din trecutul pe care îl socoteam chiar trecut, cartea aceasta are valoare de diagnostic și de avertisment. Un diagnostic al prăpastiei reprezentate de legionarism ca doctrină și practică fascistă și un avertisment despre cum și când se poate produce rinocerizarea. Florin Müller are dreptate: totalitarismul se bazează pe un nucleu de idei. Sunt ideile salvării prin renunțare la spiritul critic și prin afirmarea primatului colectivității asupra individului. Mistica legionară se pretindea izbăvitoare. Consecințele ei au fost catastrofice.” (Vladimir Tismăneanu)

Despre autor:

Florin Müller a urmat cursurile Facultății de Istorie a Universității din București (1992) și a obținut titlul de doctor în istorie la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2001). Este profesor universitar și conducător de doctorate la Facultatea de Istorie a Universității din București. S-a specializat în domenii precum istoria contemporană a României, istoria intelectuală și social-politică a fascismului și comunismului european, istoria ideilor și teoria istoriei. A publicat studii și articole în reviste și volume de profil academic din Franța, Germania, România, Slovacia și a susținut conferințe și comunicări în universități și institute din Austria, Germania, Italia, Republica Moldova, România și Slovacia. Printre volumele publicate: Politică și istoriografie în România, 1948–1964 (2003), Metamorfoze ale politicului românesc 1938–1944 (2005, 2015), Elite parlamentare și dinamică electorală în România, 1919–1937(coordonator, 2009), Societate – ideologie – dictaturi (2014), Socialism și fascism în România. Către o istorie intelectuală (2020).

Share.

About Author

Avatar photo

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura