Scemtovici & Benowitz Gallery prezintă Contemporary Drawing in Romania – 2025, DESE/M/NE ale timpului”, expoziție colectivă care încheie a treia ediție a Premiului Art Movements Foundation pentru Desen Contemporan.

Contemporary Drawing in Romania – 2025, DESE/M/NE ale timpului reunește artiști din generații diferite, oferind o privire de ansamblu asupra practicii desenului contemporan românesc înțeles ca teritoriu al experimentului, reflecției și al libertății de expresie creativă:

Amalia Archiudean, Olimpiu Bandalac, Alina Andreea Bobeică, Elena Sofia Bobei, Emanuel Borcescu, Răzvan Botiș, Dragoș Burlacu, Alexandra Buzincu, Mihai Ciplea, Sebastiana Coman, Iulian Cristea, Mihnea Dămăceanu, Dorel Cristian Deliu, Fernando Diaconu, George Dîncu, Adriana Elian, Giles Eldridge (UK), Ana Iancu, Valentin Ioniță, Ada Jugănaru, Jamal Louis Kareem, Alex Manea, Bogdan Pelmuș, Magdalena Pelmuș, Diana Manole, Ilinca Mihăilă, Ioan de Moisa, Denis Nanciu, Ana-Maria Negrea, Maia Ștefana Oprea, Diana Oțet, Andrei David Petre, Eugen Pop, Constantin Popovici (MD), Marcela Rădulescu, Ștefan Raicu, Alexandru-Daniel Révész, Paula Suiugan, Romana Țopescu, Edith Torony, Ioana Vențel, Daniela Vasiliu, Simona Vilău, Daniela Vîrlan, Ionuț Zevideanu.

Lucrările au fost evaluate de un juriu independent din care au făcut parte: Marilena Preda Sânc, Cătălin Davidescu, Mălina Ionescu, Cătălin Burcea, Dan Vezentan, Andrei Tudoran și Hunor Debreceni.

Contemporary Drawing in Romania – 2025

DESE/M/NE ale timpului

Art Movements Foundation și Scemtovici & Benowitz Gallery, cu sprijinul ALERT Studio, continuă prin cea de-a treia ediție a Premiului pentru Desen Contemporan să aducă în prim-plan desenul ca formă vie de expresie și reflecție vizuală. Proiectul, devenit o platformă constantă de întâlnire între artiști, curatori, colecționari și public, reafirmă interesul pentru desen ca teritoriu de explorare a ideilor, nu doar ca exercițiu formal.

Expoziția propune o privire asupra desenului ca instrument de observație, reflecție și expresie emoțională într-un moment în care imaginea este adesea mediată de tehnologie, de la digital la inteligență artificială, realitate virtuală sau augmentată. În logica unei lumi vizuale dominate de algoritmi, desenul rămâne spațiul unei intenții, al unui gest conștient și natural. Fie că se manifestă printr-un desen conceptual, riguros și analitic, sau printr-un gest visceral, impulsiv și direct, fiecare lucrare devine o formă de gândire și prezență în spațiul expozițional. Desenul rămâne una dintre cele mai directe forme de reflecție vizuală, de la analiza critică socială până la meditația asupra memoriei, corpului, istoriei sau intimității. De la mimesis la poiesis și până la catharsis, desenul continuă să ofere una dintre cele mai directe forme de reflecție vizuală.

Selecția realizată de un juriu de cunoscători ai scenei de artă din România reunește lucrări ale unor artiști din generații și medii diferite, care construiesc împreună în spațiul expozițional, o hartă a desenului contemporan, teritoriu ce nu mai poate fi privit ca preambul al marilor tehnici artistice – pictura și sculptura – sau ca exercițiu tehnic, ci ca mediu autonom de gândire. Desenul nu mai servește unei imagini ulterioare, ci este el însuși imaginea unei gândiri în acțiune, proiect și traiect deopotrivă.

Expoziția nu caută unitatea, ci relevanța unei practici care nu numai că nu se epuizează, ci se transformă odată cu sensibilitatea vremurilor și a artiștilor. Nu urmărește o temă comună, ci lasă să se vadă pluralitatea formelor de gândire și expresie prin desen, o hartă vizuală a prezentului, unde linia, lumina, umbra și hârtia devin purtătoare de trăiri, emoții și luciditate.

Într-un timp în care vizualul se consumă rapid, artiștii, susținuți de existența acestui premiu, de fundația care-l oferă și de actul artistic în sine, aleg să folosească gestul lent al liniei, contactul direct cu hârtia și un mod de a gândi prin mână.

Raluca Ilaria Demetrescu

Expoziția cu vânzare poate fi vizitată în spațiul galeriei bucureștene Scemtovici & Benowitz Gallery până în data de 30 noiembrie, în zilele de vineri și sâmbătă între 14:00 – 19:00, iar duminică între 12:00 – 16:00.

Proiect cultural inițiat și finanțat de Art Movements Foundation

Partener cultural: Uniunea Artiștilor Plastici din România
Parteneri academici: Universitatea de Vest Timișoara – Facultatea de Arte și Design, Universitatea Națională de Arte “George Enescu” Iași – Facultatea de Arte Vizuale și Design, Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca
Partener principal: Scemtovici & Benowitz Gallery
Parteneri: ALERT Studio, ART-AN-TE, Hansen Group, The Cosmic House Foundation, ARIPA Arte
Parteneri media: Agenția de Carte, Arte Vezi, BookHub, Curatorial, Empower Artists, IQads, Modernism, Propagarta, Radio România Cultural, Radio România Internațional, e-Zeppelin
Partener monitorizare: Klarmedia

Despre Art Movements Foundation
Art Movements Foundation este o fundație culturală independentă care a luat ființă în 2022 în România cu scopul de a contribui la dezvoltarea mediului românesc de artă prin proiecte care creează conexiuni între artiști, colecționari și public, din dorința de a aduce valoare pentru toți  operatorii culturali implicați, de la mediul academic și independent la galerii, muzee, instituții și publicul larg.

Despre Scemtovici & Benowitz Gallery
Scemtovici & Benowitz Gallery este o galerie bucureșteană inaugurată în decembrie 2022, cu misiunea de a susține scena de artă și de a crește valoarea artiștilor români pe piața locală și internațională. Galeria are un program artistic consistent și ambițios, în colaborare cu fundația culturală Art Movements Foundation. Spațiul Scemtovici & Benowitz Gallery se desfășoară pe cele două niveluri ale unui imobil construit la finalul anilor ‘20, restaurat și adaptat pentru a găzdui artă contemporană și evenimente dedicate publicului, sectorului creativ și mediului antreprenorial.

~~~~~~~~~~~~
contact@artmovements.ro
www.artmovements.ro

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.