„Mașinării ca mine” – triunghiul lui Karpman reinventat

Text de Nati Vozian

O experiență atipică. Senzația pe care o crează romanul este a unei piese de teatru în care toate evenimentele istorice sunt un decor, un fundal, o frecvență, iar adevărata acțiune este realizată de un triunghi amoros umano-artificial, triunghiul lui Karpman reinventat – un stăpân, o muză și o creație. Tematica și ideea romanului este una de-a dreptul originală și futuristă. Reușind să creeze un melanj între trecut și viitor, între religie și știință, Biblie și politică, autorul pune în fața cititorului, precum un procuror pune în fața juraților, un caz de judecată morală – cât de artificiali suntem noi ca oameni și cât de umani sunt ființele cu inteligență artificială; ce este mai importantă – dragostea sau dreptatea, conștiința sau afectivitatea, unde se termină puterea logicii și a matematicii și unde începe lumina sentimentelor și a emoțiilor? Cine suntem noi – creatori, ucigași, înțelepți, avari, consumeriști sau lași în fața lumii și al propriului destin? Verdictul lui e mai complex și mai dificil decât am crede noi, oamenii …

„Cred că Adamii și Evele erau prost echipate pentru a înțelege procesul decizional al oamenilor, felul în care principiile ni se deformează in câmpul de forță al emoțiilor noastre, al părtinirilor noastre, al autoamăgirii și al tuturor celorlalte defecte ale autocunoașterii noastre. Nu puteau să ne înțeleagă, pentru că noi nu ne putem înțelege pe noi înșine.”

Mașinării ca mine de Ian Mc Ewan