Kaddishul lui Gregor

În 2024 s-au comemorat 100 de ani de la moartea lui Franz Kafka. În România și peste tot în Europa s-au organizat diverse evenimente menite să pună în evidență personalitatea și, mai ales, importanța contribuției sale la istoria literaturii universale. Eseuri, romane sau pagini de jurnal, toate au contribuit la schimbarea atitudinii cititorului față de opera literară în sine, dar și la schimbarea rolului scriitorului în mediul cultural și, in extenso, societate. Deși a trăit doar 40 de ani și a fost puternic afectat de boala de plămâni, Kafka a fost prolific, lăsând posterității cărți care solicită mereu reinterpretări/decodări, toate menite să-l așeze într-o eternă proximitate cu contemporaneitatea. Kafka va fi contemporan și cu următoarele generații, pentru că temele propuse și stilul adoptat contribuie la menținerea unei relații dinamice dintre scriitor și cititorii săi.

Metamorfoza © Volker Vornehm

Metamorfoza a cunoscut multe reeditări și traduceri de-a lungul timpului, inclusiv în spațiul cultural românesc. Până la momentul premierei Metamorfoza, Teatrul Excelsior avea în portofoliul de spectacole Amerika, montat în 2018 de Geirun Țino, care nu se mai joacă de niște ani (cu Dragoș Spahiu în unul din cele două roluri). Interesul foarte mare față de premiera lunii noiembrie i se datorează în întregime regizorului, recunoscut pentru calitățile sale pedagogice, dar și pentru felul cum reușește să surprindă mereu spectatorii cu dramaturgii dintre cele mai neașteptate. Și de această dată,Yuri Kordonsky, căci despre el este vorba, a reușit să surprindă printr-o construcție spectaculară pe cât de originală, pe atât de puternic articulată în jurul ideii de… metamorfoză. A sacrificat poezia de dragul filosofie, dar numai cineva ca el – cu o pregătire academică și un portofoliu de spectacole greu de egalat – putea să-și asume acest lucru.

Metamorfoza © Volker Vornehm

Textele lui Kafka au sâmbure poetic, Metamorfoza nu face excepție, aici rezidă explicația debutului, de ce spectacolul începe printr-o așezare într-o ramă a liniștii (minutele de liniște perfectă și primele replici auzite din off). Prima din cele trei metamorfoze și cea mai poetică dintre toate, căci cuvântul, mai bine spus absența lui, este definitorie pentru întreaga structură, este și prima abandonată (sau, dacă vreți, sacrificată), căci ce urmează are prea puțină legătură cu liniștea. Faptele, descoperirile, uimirile, șocurile, transformările și moartea ca eveniment au ca sursă neliniștea, nicidecum liniștea, dar asta nu înseamnă că Gregor și toată familia Samsa nu sunt în căutarea liniștii. Revenirea la un stil de viață adoptat de la sine ca fiind cel mai bun, unul puternic ancorat în tradiții anchilozante – fiul întreține familia, tatăl este ceea ce numim astăzi un întreținut, mama are grijă de gospodărie, iar fiica visează să studieze vioara la conservator – se transformă într-un întreg șir de evenimente, unul mai plin de revelații decât altul. Oamenii sunt puși în situația de a cunoaște, de a se recunoaște și învață din mers ce să facă cu noile cunoștințe. Sacrificarea lui Gregor (sau sacrificiul?, aici Yuri Kordonsky lasă spectatorului libertatea de a așeza finalul într-un anumit tipar) nu aduce neapărat o lărgire a orizontului cunoașterii, cât o schimbare de perspectivă. Elementul poetic revine în prim-plan, pentru că dialogul se transformă într-un mic șir de monologuri, înlănțuite, care mută accentul pe dialogul interior, pe relația individului cu el însuși, cea a acestuia cu societatea devenind secundară.

Metamorfoza © Volker Vornehm

A doua metamorfoză – lumina. Nu o să aduc în discuție diferența dintre cunoașterea luciferică și cunoașterea paradisiacă, nu e rostul unui tratat de filosofie aici, dar o să încerc să intru în universul spectacolului urmărind calea luminii. Casa-vagon, un cub uriaș, cu pereții de un alb cenușiu și cu toate obiectele ce populează în mod obișnuit un dormitor de început de secol XX; pijamale de un alb incert și ele, singurele pete de negru sunt paltoanele lui Gregor, un multiplu de unu. Un trei-în-unu, de fapt un singur Gregor, aflat într-o metamorfoză profundă, ale cărei resorturi nu le înțelege. De ce lui nu mai este întrebarea fundamentală în viziunea scenică a lui Yuri Kordonsky, aceasta fiind înlocuită de altele, astfel încât discursul se mută în sfera existențialismului, care a marcat definitiv evoluția socială a secolului XX. Implicațiile sociale ale metamorfozei lui Gregor sunt descompuse asemenea mișcărilor picioarelor de gândac; aparent haotic, în realitate avem de-a face cu relații de cauzalitate care scapă unui neofit. Camera de dormit capătă dimensiuni variate, obiectele își schimbă locul, ajung în poziții nefirești, ca și Gregor, care se plimbă mai mult pe pereți decât pe podea, iar lumina metamorfozează! Deși sursele de lumină sunt din ce în ce mai plăpânde și mai centrate pe anumite obiecte, ele capătă relevanță la contactul cu Gregor. Lumina nu cade pe gândac, ci alunecă pe el, îl îmbracă precum un cocon, izolându-l de restul locatarilor.

Metamorfoza © Volker Vornehm

Când apar chiriașii și acțiunea se mută în salon, penumbra ia locul luminii, ceea ce ne duce cu gândul la finalul nefericit al poveștii. Gregor va muri, dar moartea este un proces lent, care se produce de-a lungul a mai bine de două luni, timp în care toți ai casei încearcă să se acomodeze cu absența lui Gregor și să meargă mai departe; suferința este purtată (nu neapărat și asumată) diferit, iar aici Yuri Kordonsky a lucrat foarte mult cu fiecare în parte, astfel încât să formele suferinței să fie în concordanță cu personalitățile fiecăruia în parte. Furtuna care anunță sfârșitul este o succesiune de fulgere, urmată de o scufundare totală în întuneric, o mișcare care-l ajută pe regizor să facă trecerea de la un moment la altul al spectacolului, dar și să mai pună pe piatră pe drumul pierzaniei. Cei trei Gregor devin cinci în ultima parte a montării: gândacul atinge maturitatea, deci poate muri, dar în același timp, cei cinci împreună formează un corp care seamănă pe alocuri cu o caracatiță – transformările prin care va trece Europa cât de curând, după moartea lui Kafka, sunt ireversibile și, din păcate, nu toate benefice. Un singur corp ale cărei dimensiuni exacerbate au fost redate vizual cu ajutorul celor cinci actori – un dans al grotescului, un accent pe vizual care întărește importanța efortului hermeneutic; o coordonare a celor cinci care denotă importanța muncii cu actorul în viziunea lui Kordonsky.

Metamorfoza © Volker Vornehm

Casa-vagon de tren, care se rotește în funcție de epicentrul acțiunii. O scenografie mobilă, care lasă suficient loc actorilor, deși volumetria asigură o oarecare somptuozitate. Un cub plasat în adâncimea scenei, semn că transformările pe care trebuie să le luăm în seamă se vor petrece sub ochii noștri, în fața scenei. Metamorfoza lui Gregor devin pretext; chiar dacă nimeni nu-l poate ignora, nu el este cel mai important în structura relațiilor sociale. Momentul când cei cinci Gregor stau atârnați pe ferestre, în exteriorul vagonului este cutremurător. Ceea ce până atunci era o intuiție, în acest moment devine o certitudine: Holocaustul poate fi explicat în multe feluri, nu și înțeles. Modul cum a ales Kordonsky să răspundă la întrebarea cum de au fost posibile aceste orori e pe cât de profund, pe atât de spectaculos! Un spectacol ideatic șocant prin profunzimea atinsă, dar mai ales prin eficiență. Masa celor trei chiriași e un moment construit în cheie comică, deși în realitate nu e nimic de râs; dar așa alege regizorul să netezească drumul cunoașterii și înțelegerii al celor din sală. Ziarul Certitudinea, un ziar al neolegionarilor, mare cât masa de sufragerie, citit cu frenezie de cei trei, cele trei mere aruncate în fața scenei și luate de acolo în momente diferite devin simboluri în sine; aluzia la pomul cunoașterii îi aparține lui Kafka și este preluată și convertită ca mijloc scenic de sine stătător de Kordonsky.

Metamorfoza © Volker Vornehm

Cea de-a treia metamorfoză – cea mai sensibilă pentru mine din cele trei ale spectacolului (cifra trei revine, deloc întâmplător) – este cea a muzicii. Recitalul de vioară susținut de Grete în fața chiriașilor și părinților ei îl scoate Gregor din dormitor (camera carceră) și devine astfel un kaddish. Din acel moment, procesul morții se instalează definitiv și ireversibil. Părinții se resemnează, dar în același timp găsesc puterea să-i alunge pe străini. Servitoarea pleacă și ea în lume, iar lumina se retrage lăsând locul întunericului. Un catharsis aparent cu consecințe nefaste, care n-are rol vindecător; dar dincolo de resemnare ghicești o înțelegere profundă, un fel de clarviziune; metamorfoza lui Gregor n-a fost fără rost.

Undeva, în timpul spectacolului se aude „Liniștea bătrâneții mele”; nu e singura referință directă la liniștea pierdută (definitiv), iar în finalul spectacolului tot despre liniște este vorba, una care ne permite să medităm la metamorfoza naturii umane: prizonier în propria viață; cine pe cine transformă?

Metamorfoza © Volker Vornehm

Cu Marius Turdeanu în rol principal, Metamorfoza, noul spectacol al Teatrului Excelsior are toate șansele să se joace mult în regim sold out. Cu o distribuție remarcabilă, care aduce în fața spectatorilor una dintre cele mai (dacă nu chiar cea mai) omogene și puternice trupe de actori din București și cu o echipă de creație care a avut șansa să lucreze cu Yuri Kordonsky, spectacolul și-a făcut loc în istoria teatrului românesc încă de la premieră. Ce șansă, ce noroc! Ce lecție de teatru!