O odisee a pasiunii şi melancoliei. Un manifest hedonist. O epifanie erotică

O versiune contemporană a Frumoasei şi Bestia, scrisă cu umor şi dramatism

O carte despre cruzimea dorinţei, despre obsesie şi capitulare

O carte despre fanatismul religios şi antireligios şi despre solidaritatea dintre femei.

 

Joi, 15 iunie, la ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei 45), va avea loc lansarea romanului Numele tău şi alte erezii, de Ilinca Bernea, apărut de curînd în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom, și în ediție digitală.

Participă, alături de autoare: Fatma Yilmaz, Alina Isak Alak, Arthur Suciu, Horia Pătrașcu

 

Moderează: Cătălin Marin

Participarea este gratuită și se face pe baza unei rezervări prealabile peEventbook.

afis ilinca bernea-W770 

Alina, o femeie educată, crescută în spirit liberal, face o pasiune pentru un misterios bărbat musulman, fără studii, şocant de frumos, prin care descoperă dimensiuni nebănuite şi întunecate ale sexualităţii proprii. În ziua în care îi spune că e sălbatic de atrăgătoare, ea devine o fiară. Se prosternează în faţa vitalităţii şi virilităţii lui, a ceea ce timpul şi vîrsta îi răpesc ei. El îi dăruieşte elixirul tinereţii.

Pendulînd riscant între Eros şi Thanatos, Numele tău şi alte erezii este o versiune contemporană a Frumoasei şi Bestia, scrisă cu umor şi dramatism. Este o carte despre cruzimea dorinţei, despre obsesie şi capitulare, despre actualul Babilon occidental, despre confruntarea, pe teren londonez, dintre lumea vestică şi culturile musulmane, despre instinctele bărbaţilor din Orientul Mijlociu, despre absurditatea noţiunii de duşman. O carte despre fanatismul religios şi antireligios şi despre solidaritatea dintre femei.

O odisee a pasiunii şi melancoliei. Un manifest hedonist. O epifanie erotică.

Romancieră şi poetă, Ilinca Bernea a scris, de asemenea, piese de teatru şi scenarii de film. Este regizoare de teatru, doctor în filosofie şi artist vizual, cu participări la expoziţii naţionale şi internaţionale. A debutat în anul 2003 cu volumul de proză scurtă Iubiri în cămaşă de forţă, la Editura Cartea Românească. La aceeaşi editură a publicat romanele Legende Androgine (2004) şi Semnul Lunii (2006). În 2017 a primit Premiul pentru Proză al revistei Convorbiri Literare pentru romanul Cutia Neagră, Editura Timpul, 2015. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Citiți mai jos un fragment din roman:

Câmpuri de bătălie

 

După concertul din Hyde Park, la ora 11 noaptea, poliția și jandarmeria adună corpurile inconștiente împrăștiate prin iarbă și le transportă pe tărgi spre ambulanțele care așteaptă aliniate frumos, la toate ieșirile din parc. Cât a durat cântarea, pe tot parcursul ei, aburi grei de opiu și marihuana se ridicau pe deasupra  mulțimii care se legăna ca o corabie zgâlțâită de un talaz. Trebuia să îndepărtez norii alburii cu mâna pentru că începuse să mă doară capul. I-am observat și pe băieții care asigurau paza că-și duceau când și când mâna cu batista la nas. Nu era cazul să se intoxice și ei. Nu știu la ce mai fac atâtea controale dacă n-au de gând să găsească nici un inculpat posesor de substanțe interzise. Caută arme, bănuiesc, caută bombe… Beția gravă nu e act de terorism, după cum nici să te droghezi ca ultimul aurolac nu se pune ca atitudine anti-socială. E doar libertarianism, mi-a explicat cândva Andrew, iar el e politolog, se pricepe. Eu și Mathew am stat undeva la margine ca să nu ne pomenim îmbrânciți sau împinși de val sau chiar sufocați în grămada de trupuri aflate în transă. Nu sunt chiar atât de sociabilă.  Câte un vlăjgan se mai prăbușea la pământ, te mai pomeneai cu câte un meloman vomitând pe pantofii tăi, mai luai câte o doză de bere în cap, dacă nu erai precaut se puteau întâmpla multe.  Urma să ne întâlnim cu Bill și Fanny undeva prin Soho să ieșim la băut, într-o crâșmă numită Cocoșul care a văzut Mangusta. Acolo se derulau întâlnirile grupului și acolo dezbăteau la greu iluștrii mei umaniști soarta speciei. Erau întâlniri amicale între bătrâni ”post-punkeri”, ”foști deconstructiviști”, ”foști anarhiști” reciclați și redați pe brazdă, în spiritul unui socialism moderat și mai degrabă bun de hrănit polemici nocturne la al treilea scotch decât gurile cu adevărat nemâncate ale celor cărora le era hărăzit. Uneori ne mai vedem și în Camden, la Sfârșitul Lumii. Mie una mi-era indiferent pentru că mi-erau la fel de nesuferite ambele sedii. Ce-i drept, corespundeau cerințelor: nu trebuiau să fie posh, trebuiau să aibă un aer neutru din punct de vedere al apartenenței culturale și în nici un caz nu trebuiau să fie frecventate de hipsteri cu bărbi lungi și papioane, adică, practic se impunea să nu aibă nimic în comun cu puburile tipice din Brighton. Aici am fost nevoită să le dau dreptate amicilor. Brighton-ul, atât de adulat de emigranți și de turiști, de prea puțin englezificații filo-britanici, e un kitsch abominabil, începând cu marele palat ctitorit de nebunul de George al doilea și sfârșind cu talciocul de pe mal, plin de bogătani extravaganți și exhibiționiști, de perverși zburdalnici și joviali, de hippioți de bani gata și de ecologiști finanțați de babaci șefi de întreprindere sau industriași care au apucat să împută bine cu afacerile lor și natura și spiritul, oameni serioși, prea puțin deprinși cu statul cu burta la soare, dar care, în schimb, își permit să sponsorizeze lenea odraselor. Întotdeauna e de dorit să-ți speli păcatele prin copii. Ce poate fi mai nobil când ești petrolist decât să ai un fiu egologist care iese cu pancarte în campusul universității și joacă rolul de bun samaritean al planetei? Nu întâmplător, fiind complet lipsit de repere în lumea britanică și de cultura care i-ar fi dat, poate, ceva discernământ, turcul a fost atras, de cum a venit, de ce sclipea mai tare, și Brigthonul sclipește al dracului. Acu’ nici nu poate fi incriminat că are gusturi și simțuri de coțofană, lumea din care vine el e una total anestetică, n-ai ce pretenții să ai. Și oricât ne-am chinui noi, ăștia, obsedații de cele sfinte în sens estetic, n-avem cum să evităm în același timp și snobismul și anti-snobismul și elitismul și snobismul anti-elitist, așa că ne descurcăm și noi cum putem…

Cei trei amici ai mei britanici sunt, desigur, atei și socialiști. Ne știm de la facultatea la care țin și eu acele seminarii mirobolante. Bill e școlit la Royal Academy și e lingvist, Matt la Oxford și Garry, care sociolog, la Cambridge. Nici unul nu e însurat, Bill e cu Fanny, din liceu, și cu cine pică în paralel, Garry trece printr-un divorț cu năbădăi și are o prietenă pe care o frecventează o dată pe săptămână, și Matt e oficial cu o anume Norma cu care are o așa zisă relație deschisă, adică el se vede cu cine vrea, când vrea și ea suspină acasă și bea de stinge, făcând pe eroina și pe emancipata la revenirea lui… Cum să nu înțeleagă? Așa e de bun simț și rațional, nu suntem monogami ca specie, e firesc, iar noi suntem ființe raționale ce mama dracului! se îmbărbătează ea. Din păcate, însă, e mai greu să se și masculinizeze și să-i vină și ei să iasă cu unul cu și altul.

 Când nu se ocupă de soarta omenirii, cu ocazia băutelor de la Cocoșul cu Mangusta sau de la Sfârșitul Lumii, cei trei amici dezbat, cu și mai mare înfocare, rezultatele partidelor de cricket. Pentru orice englez respectabil și educat, duminica e sfântă și anume începând cu ora zece dimineața când debutează transmisiile campionatului de cricket. De data aceasta, însă, subiectul a fost puțin altul.

Bill are un început de chelie, dinți cu probleme, un metru 90, o moștenire impresionantă  și acțiuni la o mare companie patronată de saudiți. Matt e șters și inhibat și scoate câte un rânjet chinuit ori de câte ori îl privește cineva mai mult de 20 de secunde, iar uneori are impresia că e urmărit pe stradă de foști colegi de liceu pe care îi surclasase cândva, la olimpiade. E foarte galant, e genul care te conduce cu GPSul telefonului personal ca să poți tu să admiri peisajul londonez în tihnă. Garry e un uriaș blând și simpatic, foarte săritor, pe care poți conta mai ales la greu pentru că e atât de frustrat și de nemulțumit încât orice complicație din viețile altora îl încântă și îi dă satisfacții, cum te vede într-un rahat mai mare sau egal cu a lui, cum îi vine inima la loc, orice problemă, orice bubă, orice accident care survine în viața altuia scot din el bunul samaritean.

 

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura