Femeia din spatele unui bărbat de succes – „Soția aviatorului” de Melanie Benjamin

Despre Charles Lindbergh și, în general, despre familia Lindbergh se cunosc deja multe aspecte. Iar despre tragedia personală (răpirea și moartea controversată a primului lor copil, un băiețel) s-au speculat destule, de-a lungul timpului, s-au scris zeci de articole, cărți etc.

Mai puțin cunoscută decât celebrul său soț, Anne Morrow Lindbergh are soarta (aproape a) tuturor femeilor căsătorite cu bărbați faimoși: își sacrifică tinerețea și idealurile, trăind în umbra infertilă a anonimatului, ajutându-i pe acești soți, adesea nepermis de narcisiști/egoiști, să urce ierarhic, acoperiți de faimă și de onoruri. Nasc și cresc mai mulți copii, închid ochii la infidelități conjugale, sunt în general niște Penelope resemnate cu soarta lor, țesându-și lacrimile și nemulțumirile în pânza cenușie a solitudinii.

Cartea scrisă de Melanie Benjamin, respectiv romanul Soția aviatorului, o are drept personaj central pe Anne Morrow Lindbergh, o femeie puternică și ambițioasă, care își regăsește sinele și identitatea proprie după mulți ani de căsnicie cu suișuri și coborâșuri. Scriitoarea a fost multă vreme atrasă de istoria acestui celebru și controversat mariaj, dar mai cu seamă de Anne, despre care circulau tot felul de povești și opinii contradictorii. I-a citit jurnalele și cărțile, a parcurs biografiile unor autori cunoscuți, a depășit prejudecăți inerente, ajungând astfel la concluzia că în spatele poveștii de succes a unuia dintre cei mai faimoși aviatori din lume stă povestea tulburătoare a „soției aviatorului”. Povestea lui Anne, fiică, soră, soție, mamă, prietenă, coechipier și scriitoare. Anne, fiica ambasadorului Morrow, rățușca modestă a familiei, cu stimă de sine oarecum scăzută, obișnuită să trăiască în umbra surorii mult mai frumoase, mai feminine, favorita tuturor bărbaților. Anne, care consideră că soarta i-a făcut o mare favoare când i l-a scos în cale pe Charles, deja celebru, la care râvneau toate familiile cu fete de măritat…

Alegând să scrie despre familia Lindbergh, Melanie Benjamin s-a confruntat cu unele clișee care circulau și circulă la scară largă: „Mereu am auzit că el (Charles Lindbergh, n.n.) a fost nazist”, „Ea a fost scriitoare, nu-i așa?”, ”Copilul lor a fost răpit…”, „Odată cu trecerea anilor, mai mulți indivizi s-au dat drept copilul răpit cândva…” etc. etc. În „Nota autoarei”, atașată la finalul volumului, scriitoarea dezvăluie motivațiile care au stat la baza cărții, sursele folosite, impresii despre felul în care sunt receptate cărțile sale (pe care le numește ea însăși „romane istorice”). Dar mai cu seamă, chiar și aici, în textul care însoțește cartea, Melanie Benjamin își exprimă interesul și empatia pentru Anne, pentru personalitatea ei complexă, considerând astfel că, scriindu-i povestea dintr-o perspectivă literară, dezvăluie cititorilor aspecte mai puțin cunoscute, dar mai ales „femeia care, împreună cu soțul ei, a fost mai vânată decât oricine în istoria modernă, poate doar cu excepția prințesei Diana. Anne cea nevoită să se deghizeze pentru a merge la teatru; femeia care nu putea să răspundă la ușa casei din cauza tuturor necunoscuților care doreau s-o vadă măcar în treacăt” (pag. 386).

Ce a putut simți Anne, cât de singură a fost adesea, de unde și-a tras puterea, cum a renăscut, dacă a împărtășit sau nu înclinațiile naziste ale soțului ei, dacă relațiile extraconjugaleale lui Charles i-au provocat suferință și în ce fel, despre toate acestea Melanie Benjamin a conturat un personaj feminin absolut fascinant.

Redactată la persoana I, cu Anne în dublu rol (narator și personaj principal), cartea ia forma unei ample confesiuni în care Anne își analizează inițial viața de domnișoară în familia Morrow, întâlnirea cu Charles și toate avatarurile propriei căsnicii. Confesiunea se transformă astfel într-o radiografie declanșată de trădarea lui Charles: în 1974, când soțul ei se afla pe patul de moarte, Anne intră în posesia unor scrisori care dezvăluie o cruntă realitate: Charles dusese o viață dublă, cu o altă femeie, cu care avusese șapte copii. Șocul e cumplit și Anne își reconsideră viața, alegerile, căsnicia, renunțările, tot. Capitolele se succed contrapunctic, alternând prezentul cu trecutul, într-o cronică de familie în care sunt analizate cu finețe relațiile dintre părinți și copii, dintre soți, relațiile social-politice, războiul, compromisurile dar mai ales tribulațiile sufletești ale lui Anne Lindbergh. Inițial o copilă tăcută și retrasă în propriul con de umbră, ea asistă la viața celorlalți ca la un spectacol: un tată căruia politica îi va veni de hac, o mamă puternică, aproape castratoare, o soră foarte frumoasă, pe care părinții o scot în față mereu, dar care se dovedește extrem de fragilă, școlile, idealurile. Brusc, întâlnirea cu Charles, la recepția de Crăciun dată de tatăl ei, devine punctul din care viața lui Anne intră pe traiectoria sinuoasă a soției unui aviator adulat deja. Multă vreme, faptul că acesta a preferat-o pe ea, rățușca anonimă, în locul strălucitoarei Elisabeth, sora ei, o motivează pe Anne să trăiască în umbra lui, să fie supusă, să-și pună propriile idealuri între paranteze. Toată această percepție de(spre) sine își are originile în copilărie și adolescență, când, deși iubită de părinți, a simțit că ei și celelalte rude nu au așteptări dela ea. De aici mulțumirea cu puțin, acceptarea și compromisurile. Până când, din cenușa atâtor renunțări, Anne se ia în posesie, dincolo de Charles, de copii, de toate prejudecățile.

„Trebuia să-mi găsesc propriul curaj și să nu-l mai împrumut pe al lui. Trebuia să-mi găsesc propria voce și să nu mai fac ecou vocii lui. Trebuia să găsesc propria poveste. Și s-o spun. Și dacă n-aș fi izbutit, datorită încercării tot aș fi fost mai puternică…” (pag. 326).

Fără să capete accente feministe, cartea lui Melanie Benjamin transformă o persoană reală într-un personaj, completând cu ficțiunea acolo unde Anne cea reală, Anne din propriile jurnale, din pudoare, nu și-a dezvăluit pe de-a-ntregul interioritatea, stările sufletești ambigue. Femeie ea însăși, scriitoarea a intuit zbaterile, oscilările, dar și legătura profundă dintre cei doi soți. Chiar dacă a căutat în Anne un copilot, un coechipier, intuindu-i de la început forța interioară, Charles Lindbergh și-a iubit soția. Romanciera îi arată așa cum au fost: oameni împovărați de propria celebritate, cu greșelile, dar și cu luminile lor. A dezvăluit fisurile dintr-o căsnicie (relație) supusă la grea încercare, mai cu seamă felul diferit în care Anne și Charles s-au raportat la răpirea și apoi la moartea fiului lor. Egoismul bărbatului care depășește pierderea prin acțiune, îndemnând-o și pe Anne să facă la fel. Este surprinsă și analizată mai cu seamă viața soției și a mamei care, lăsată singură cu copiii pe parcursul mai multor ani, trebuie să găsească puterea de a rezista și de a se descurca pe cont propriu. Privită din exterior, viața acestei familii părea fericită, invidiabilă. Melanie Benjamin intră însă în toate cotloanele, ca o umbră însoțitoare, scoțând la iveală sau inventând, în marginea verosimilului, ceea ce trebuie să fi fost, de fapt, viața acestor doi oameni.

Parcurgând cartea, nu poți să-l vezi doar pe Charles-eroul sau pe Anne cea mult încercată. Îi vezi pe amândoi prinși în cursa vieții, iar paginile capătă treptat greutatea unui destin, forța unei povești care are în centrul ei o Penelopă supraviețuitoare. Chiar dacă, în jurnalele publicate, Anne Lindbergh a păstrat inalterată imaginea ideală a soțului ei, Melanie Benjamin știe că Anne a știut. De cele trei familii secrete, de cei șapte copii. De toate trădările lui: „În plus, și-a dat seama că ea a fost cea puternică tot timpul” (pag. 387, nota autoarei). Penelopa celor patruzeci și cinci de ani de căsnicie în care a rezistat și s-a redescoperit, inclusiv într-o târzie, dar frumoasă, poveste adulterină. Eroii sunt oameni. Și nimic din ce e omenesc nu le rămâne străin pe deplin.

Soția aviatorului de Melanie Benjamin