„Familia conștientă” de Shefali Tsabary

Prezentată ca expert în dezvoltare personală și dinamică familială, activând într-o ramură integrativă între psihologia occidentală și filosofia orientală, Shefali Tsabary a cucerit părinții cu viziunile sale prin intermediul TED-ex și Oprah. Familia conștientă de Shefali Tsabary o găsim tradusă în românește la Editura Herald.

Trecând prin numeroase lecturi despre psihologia copilului, mai mult sau mai puțin teoretizate, înțeleg rezistența părinților în fața modelelor în care sunt forțați în mod artificial să se includă. Nu pentru că modelele ar fi proaste, ci pentru că nu sunt pe deplin înțelese. Dorind o informare rapidă, mai digerată, fără prea multe elemente de psihanaliză plictisitoare („morbiditatea psihologiei”, așa cum o numea James Hillman) sau medicale, se ajunge la punerea în practică a unor soluții simplificate, care nu rezonează cu stările afective de moment și care creează un cadru de perpetuare a frustrării iar, generalizat, duc la negarea întregului sistem de parentaj.

Această manieră distructivă, nesănătoasă de întoarcere la „valorile” sau mai corect la „nonvalorile” tradiționale familiale, de fapt, nu sunt și despre sau pentru copil, ci vizează comoditatea părintelui. Shefali Tsabary folosește un termen foarte bun: Kool-aid parental. Kool-aid e o băutură răcoritoare care a intrat în istorie în noiembrie 1978, când 900 de persoane printre care și copii, adepți ai unui cult religios, s-au sinucis prin consumul acestei băuturi în care era dizolvată cianură. Acest termen este mai degrabă utilizat în mod ironic pentru a sublinia credința oarbă în miturile culturale adânc înrădăcinate, în normele de bază ale societății, încât ajungem atât de desensibilizați că nu le mai supunem judecății de valoare.

În pofida rezistenței pe care s-ar putea să o simțim cu privire la a ne schimba convingerile despre parentaj, nu trebuie să negăm faptul că fiecare părinte are o relație profundă cu aceste mituri culturale. Aceste mituri definesc „cum ar trebui să fie” copiii noștri, ceea ce, de cele mai multe ori, nu are legătură cu adevărata identitate a copilului. Această prăpastie dintre idealul impus de societate și ce este în esență fiecare copil în parte cauzează foarte multă deconectare între părinte și copil.

Dincolo de mit, Tsabary propune o educație prin iubire, prezență, empatie și conexiune. Copiii nu trebuie să se transforme în jertfe pe altarul egoului personal al părintelui. De fapt, nu copiii sunt cei ce necesită a fi educați, ci mai degrabă părinții. Parentajul este văzut ca o evoluție personală simbiotică, sinergică cu cea a copilului. Ne creștem unii pe alții într-o vibrare afectivă sincronă. Autoarea se dovedește a fi foarte talentată în mixarea și sistematizarea diferitor concepte într-un soi de mariaj dintre psihologie și filosofia mindfulness.

Shefali Tsabary identifică 7 mituri periculoase:

Parentajul trebuie să fie centrat exclusiv pe copil
Un copil de succes are cele mai bune rezultate
Există copii cuminți și copii răi
Părinții buni sunt înnăscuți
Un părinte bun este iubitor
Parentajul înseamnă a crește un copil fericit
Părinții trebuie să dețină controlul.

Odată identificate sursele erorii, autoarea ne îndeamnă să ieșim din sistemul bipartit de evaluare și să intrăm în „zona gri” a cunoașterii, prezentându-ne această călătorie în educație ca o abordare holistică.

Este necesar să devenim părinți pentru a descoperi cât de imaturi suntem. Atunci conștientizăm că purtăm în interior o mulțime de emoții intense, nerezolvate, care ne limitează. Doar în momentul în care fiecare strat este dezvăluit ajungem la un nivel la care nu mai avem nevoie să ne protejăm de lucrurile care ne sperie – lucrurile care ne determină să ne controlam proprii copii.

De cele mai multe ori cerem de la copiii noștri mai mult decât cerem de la noi înșine, aceste duble standarte împiedicând racordarea eficientă dintre părinți și copii. Delimitarea egoului de sinele autentic, sinceritatea cu noi înșine referitor la adevăratele motivele de care suntem ghidați și introspecția sunt indispensabile. Anxietatea, frica și arhetipurile comportamentale create în trecut ne trasează limite în construirea unei relații cu adevărat conștiente:

În timp ce ne îndepărtăm de paradigma parentală tradițională, ne acceptăm rătăcirea interioară ca fiind, pur și simplu, o parte din procesul de maturizare. Astfel, ne permitem să devenim conștienți de nenumărate fațete ale sinelui nostru autentic și să începem să le integrăm în viața noastră. Nici nu ne plângem de milă, nici nu ne simțim superiori celorlalți, ci acceptăm pur și simplu că suntem o lucrare în proces de dezvoltare, permițând lecțiilor oferite de viață să ne arate nenumăratele moduri în care trebuie încă să creștem lăuntric.

Modelul oferit de Tsabary nu lasă loc pentru dispută din simplu motiv că nu vine cu proclamații arogante la adresa credințelor personale. Mai degrabă se infiltrează ușor în fisurile acestora și le umple, construcția finală devenind asemenea unui ikigai: odată preluate îți pot modifica viața fundamental. Parentajul trebuie privit ca un angajament luat pe viață pentru schimbare nu ca pe un șablon pe care trebuie să te pliezi.

Când vom ieși din starea de hipnoză parentală colectivă și vom înțelege cu adevărat ce înseamnă aceste mituri despre parentaj impuse de societate, atunci ne vom putea vedea copiii așa cum sunt ei în esență. Acest lucru reprezintă un progres extraordinar. Începem să ne conectăm la persoana care își doresc copiii noștri să fie, nu la ce ne spune societatea că ar trebui să ne dorim noi pentru ei.

Importanța și utilitatea cărții vine și din exemplele reale luate din practica autoarei ca psiholog clinician, urmate de strategii care cu siguranță vor face lumină asupra unor aspecte care uneori debusolează părinții, de exemplu confundarea empatiei cu complicitatea. Experiența personală cu această carte m-a trimis cu gândul la Robert M. Pirsig care în al său Zen și arta reparării motocicletei scrie:

Am tot auzit spunându-se că adevărata experiență de învățare provine de pe urma blocajelor, unde în loc să extinzi ramurile a ceea ce știi deja, trebuie să te oprești și să te situezi lateral pentru o vreme, până ce dai peste ceva ce poate prelungi rădăcinile a ceea ce știi deja.

Familia conștientă are capacitatea de a te scoate din blocajul unui „prea mult” nefuncțional, sau unui „prea puțin” ineficient. Cărțile de parentaj nu trebuie luate drept caiete de laborator, ele trebuie să ne ajute să cunoaștem și să înțelegem. Copilul nu trebuie să se simtă dresat, ci iubit și acceptat, iar Shefali Tsabary ne demonstrează încă o dată acest lucru.

Editura: Herald